Unirea Slobozia mai are până să arate așa cum își dorește antrenorul Ilie Poenaru, după cum chiar acesta a declarat recent, în urma primului meci amical al verii, cu Abatorul Slobozia, câștigat categoric, cu 8-0.
”Principalul” simte că echipa e departe de ceea ce el vrea. În ciuda scorului de la finalul întâlnirii, a precizat că anumite situații din prima repriză nu i-au fost pe plac.
Recent retrogradata din SuperLiga României în Liga 2 a întâlnit, în primul test al verii, echipa Abatorul Slobozia, locul 6 din 16 echipe în Liga 4 Ialomița, în sezonul 2025-2026.
Venit în această vară la Unirea, Ilie Poenaru a avut ocazia să își vadă jucătorii la treabă, după o primă parte de pregătire, pentru a afla care sunt zonele care suferă și unde sunt zonele care aduc un plus pentru echipă.

Poenaru a fost nemulțumit de viteza cu care s-a desfășurat jocul în anumite momente, dar simte că e greu pentru lotul de jucători, total schimbat față de sezonul trecut, mai ales că el pregătește și două antrenamente pe zi în această perioadă.
Evoluțiile Unirii Slobozia vor fi, speră Ilie Poenaru, altele la startul sezonului 2026-2027 de Liga 2.
”Am fost puțin nemulțumit la pauză, nu neapărat de scor, ci de viteza de joc, am avut momente statice, nu am avut finalizările pe care trebuia să le avem, ne-am creat puține ocazii de gol.
Ca să le dau un alibi, încă nu ne cunoaștem, sunt mulți jucători noi, abia se cunosc pe nume și nu au sincronizări, nu sunt create automatismele necesare, iar de aici lucrurile nu au mers.
Suntem într-o perioadă de acumulări fizice, avem câte două antrenamente pe zi iar meciul cu Abatorul Slobozia a fost unul util pentru că m-a interesat să văd dacă jucătorii pun în practică tot ce am lucrat într-o săptămână, ca principii ofensive și defensive”, a declarat Poenaru, conform Info Ialomița.
E clar că Ilie Poenaru e nevoit să reconstruiască Unirea Slobozia, dar a precizat că acest lucru nu îl sperie, ci din contră! E motivat să facă din formația din Slobozia una puternică, o echipă care să arate bine în noua ediție a campionatului de Liga 2.
”Vom pleca la drum cu o echipă nouă din temelii și cred că, ușor, cu răbdare și înțelegere, vom face o echipă bună… Nu mă sperie această provocare de a construi o echipă din temelii, din contră!”, a mai declarat antrenorul Unirii Slobozia, Ilie Poenaru, conform Independent Online.
Foto: Info Ialomița