Ieșenii nu renunță la play-off. Așteptările managerului Florin Briaur, planurile pentru tribuna oficială, situația financiară a clubului și mesajul pentru echipele care vor jucători gratis de la Poli

Narcis POHOAȚĂ 24 Sep. 2021, 14:35 Liga 2
Ieșenii nu renunță la play-off. Așteptările managerului Florin Briaur, planurile pentru tribuna oficială, situația financiară a clubului și mesajul pentru echipele care vor jucători gratis de la Poli

Poli Iași a avut parte de un start ratat de sezon, cu trei eșecuri consecutive, dar cele trei victorii obținute în ultimele patru etape au readus optimismul în Copou.

Echipa se află la mijlocul clasamentului Ligii 2 după șapte runde, cu 9 puncte, iar un parcurs bun până la următoarea întrerupere a campionatului, adică peste două etape, ar putea include echipa lui Costel Enache în calculele play-off-ului.

Florin Briaur: ”Poli Iași va avea un cuvânt greu de spus în acest sezon”

Managerul general al Politehnicii, Florin Briaur (foto principal, primul din stânga sus, lângă primarul Iașiului, Mihai Chirica), este de părere că gruparea din Copou se poate agăța cu șanse reale de un loc de play-off dacă va obține șase puncte în meciurile cu Dunărea Călărași (în deplasare) și Metaloglobus București (acasă).

”Nu ne putem culca pe o ureche, să spunem că anul acesta nu ne interesează promovarea. Dacă vom putea să prindem play-off-ul în acest an, nu ne vom da deoparte. De aceea spun că urmează două etape foarte importante pentru noi, până la întreruperea campionatului. Dacă vom lua șase puncte în meciurile cu Dunărea Călărași și Metaloglobus, Poli Iași va avea un cuvânt greu de spus în acest sezon, ne vom agăța de locurile de play-off. Chiar dacă obiectivul este promovarea în doi ani, nu ne dăm deoparte dacă vom fi acolo. Cu 15 puncte după 9 etape am sta bine din punctul meu de vedere, ținând cont de cum am plecat și de adversarii pe care i-am avut în primele etape”, a declarat în emisiunea BZI Live managerul Florin Briaur.

Situația financiară a clubului Politehnica Iași, stabilă

Oficialul clubului din Copou a vorbit și despre situația financiară, afirmând că în momentul de față nu sunt restanțe la jucători și staff.

”Situația este stabilă, mai avem de primit 2 milioane de lei de la municipalitate, bani cu care să acoperim din cheltuieli până la finalul anului. Deocamdată nu avem datorii către jucători și staff, încercăm să reclădim imaginea clubului. Cel mai greu a fost să convingem partenerii că nu vom da țeapă nimănui și că ne vom plăti datoriile pe care le avem. La Iași s-au schimbat lucrurile, acesta este mesajul pe care vrem să-l dăm în acest moment. Nu vrem să păcălim pe nimeni”, a mai spus Briaur.

Mesaj pentru echipele care vor să transfere gratis de la Iași: ”Poate suntem săraci, dar demni”

Conducătorul clubului ieșean a avut și un mesaj pentru echipele care vor să transfere gratis sau pe sume derizorii jucători de la Politehnica. Briaur a dat exemplul formațiilor de primă ligă Farul și Rapid, care l-au dorit pe Răzvan Onea. Farul ar fi vrut să-l ia pe fundașul Iașiului fără să ofere o sumă de bani, ci doar jucători la schimb, în timp ce clubul Rapid era dispus să ofere doar 50.000 de euro pentru fotbalistul lui Poli.

”Nu aș vrea să credă cineva că Iașiul e un oraș de mâna a doua. Am avut la un oment dat o discuție cu cei de la Farul, au vrut să cumpere un jucător de la Poli Iași, pe Onea, unul dintre cei mai buni jucători pe care îi avem noi și m-a deranjat foarte mult faptul că au vrut să-l ia fără să plătească nimic. Probabil au crezut că la Iași merge și așa, că Iașiul e un club sângerând, că putem să luăm jucători valoroși fără bani, doar să dăm niște jucători la schimb. Și am spus uitați lucrul acesta! Suntem Poli Iași, nu suntem din vreun sat sau din vreo comună de undeva. De la Politehnica Iași jucătorii pleacă pe bani, nu pleacă gratis! Și cu Rapid s-a întâmplat același lucru, clubul oferea o sumă foarte mică. Suntem săraci, dar demni, și nu vom vinde ieftin, asta să fie clar”, a punctat Florin Briaur.

Fotolii vândute la prețul de 5.000 de lei la tribuna oficială

Managerul general al Politehnicii a explicat cum și cui vor fi vândute fotoliile de la tribuna oficială, sector care va fi închis în scurt timp.

”Căutăm soluții pentru a moderniza tribuna oficială și sperăm ca în scurt timp să o închidem, pentru a oferi cele mai bune condiții celor care vor să cumpere locurile de la oficială. Vom schimba scaunele, pe care vrem să le vindem cu 5.000 de lei pe an. Am spus întotdeauna că la tribuna oficială trebuie să urce acei oameni care plătesc. În afara reprezentanților Consiliului Local, care practic sunt ca un finanțator pentru echipă, cei care vor să urce la tribuna oficială trebuie să plătească suma de 5.000 de lei pentru un fotoliu. Este un proiect pe care l-am gândit împreună cu vicepreședintele Dan Cojocaru și sper să îl implementăm în scurt timp, după ce vom înlocui scaunele vechi cu fotolii noi, moderne. Eu și vicepreședintele Dan Cojocaru vrem să dăm un exemplu și vom fi primii care vor cumpăra câte un fotoliou de 5.000 de lei. Am vorbit și cu domnul primar, cu viceprimarul, sunt și ei de acord. Sunt 46 de fotolii la oficială, dacă luăm câte 5.000 de lei de la fiecare se adună o sumă importantă într-un sezon. Nu e foarte mult, dar sunt bani bineveniți. Actualele fotolii de la oficială vor fi recondișionate și montate la tribuna 0, acolo unde vom amenaja un loc special pentru gloriile fotbalului ieșean, acolo vor sta cei mai importanți oameni care au scris istorie în fotbalul ieșean”, și-a expus planul Florin Briaur.

Parteneriat cu Dacia Buiucani, discuții cu Sheriff Tiraspol

Poli Iași a încheiat parteneriate în ultima perioadă cu mai multe cluburi de copii și juniori sau academii din Iași, dar și din alte zone. LPS Roman este deja partenerul Iașiului, urmează Sporting Juniorul Vaslui, iar oficialii ieșeni vor să colaboreze și cu cluburi din Republica Moldova.

”Am semnat un parteneriat cu echipa moldoveană Dacia Buiucani, prin care cei mai buni jucători de la formația de peste Prut vor veni la echipa noastră. Suntem în discuții și pentru o colaborare cu Sheriff Tiraspol, echipă care evoluează în premieră în grupele UEFA Champions League. Ni s-a propus acest lucru și suntem deschiși la un astfel de parteneriat, urmează să vedem în ce constă. Ideea este că vrem să atragem cei mai buni jucători din Republica Moldova”, a mai spus managerul Florin Briaur.

Înaintea etapei a 8-a a Ligii 2, Poli Iași ocupă locul 11 în clasament, cu 9 puncte. Meciul din deplasare cu Dunărea Călărași (locul 17, 3 puncte) are loc marți, de la ora 17:00.

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/vasalie-mare-la-baia-mare-minaur-castiga-clar-cu-poli-iasi-si-poate-aduce-in-maramures-o-echipa-de-prima-liga-in-optimile-cupei-romaniei-19201932

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/costel-enache-dupa-eliminarea-politehnicii-iasi-din-cupa-romaniei-as-fi-vrut-mult-mai-mult-de-la-acest-joc-meciul-de-la-baia-mare-unul-special-pentru-onea-19202059

Narcis POHOAȚĂ 24 Sep. 2021, 14:35 Liga 2
Pe aceeași temă