Ceea ce părea la un moment dat imposibil s-a întâmplat ieri în jurul prânzului. Oficialii celor două grupări locale, Rapid și Sporting Suceava, au lăsat în sfârșit orgoliile deoparte și s-au întâlnit pentru a discuta pe tema unei posibile fuziuni, mișcare văzută de mulți drept cea mai bună soluție pentru viitorul fotbalului sucevean.
Reprezentanții celor două grupări la discuții, președintele Rapidului, Gabriel Clim, și managerul celor de la Sporting, Ciprian Anton, au lăsat să se înțeleagă că se poate ajunge la un numitor comun, decizia finală urmând să fie luată către mijlocul săptămânii viitoare, după o ultimă rundă de negocieri.
„Mă bucur că oficialii Rapidului au primit cu deschidere inițiativa noastră. Deocamdată a fost doar o discuție amicală între mine și președintele Gabriel Clim, nu s-a decis încă absolut nimic. Concluziile acestei întâlniri pot fi catalogate drept favorabile unei viitoare colaborări, însă ultimul cuvânt îl vor avea acționarii celor două cluburi. Oricum, mai sunt destule detalii de pus la punct”, a precizat managerul alb-verzilor, Ciprian Anton.
Punctul de vedere al rapidistului Gabriel Clim, oarecum asemănător cu al omologului său de la Sporting, ne face să credem că fuziunea dintre cele două grupări are mari șanse de înfăptuire.
„A fost doar o primă rundă de discuții, urmând să ne mai întâlnim și săptămâna viitoare. Noi luăm în calcul și varianta fuziunii, însă trebuie să vedem clar și în ce condiții. Suntem dispuși să ne înțelegem, deoarece știm ce cheltuieli sunt în Liga a II-a și ar fi păcat să dăm cu piciorul la munca din sezonul precedent”, a mărturisit Gabriel Clim.
Întrucât nu este deocamdată nimic bătut în cuie, cele două grupări vecine și prietene își vor continua până la noi ordine programul de pregătire separat.
Pentru acest weekend, Rapidul are programat un meci amical la Pașcani, în timp ce Sporting se va deplasa la Rădăuți, pentru un joc școală în compania nou promovatei în Liga a III-a Bucovina Frătăuții Noi.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU