Fostul stelist Erik Lincar i-a declarat iubire Rapidului, după ce a izbucnit de fericire că a egalat-o în ultimul minut: ”Și jucătorii îmi spun de multe ori că sunt nebun. Dar ăsta sunt eu. Le dădeam posibilitatea să se depărteze foarte mult”

Marius ANGHEL 19 Sep. 2020, 22:20 Liga 2

Turris Oltul nu a pierdut cu Rapid nici în a cincea confruntare directă din istoria celor două echipe, la această din ultimă întâlnire echipa din Turnu Măgurele revenind chiar de la 0-1, deși juca în inferioritate numerică, pentru a obține un punct. Cătălin Hlistei a deschis scorul pentru giuleșteni în minutul 50, pentru ca teleormănenii să înscrie la ultima lor fază de atac, în minutul 90+3.

Egalarea din prelungiri a mai îndulcit puțin din supărarea pe care cei de la Turnu Măgurele au simțit-o când Rapid înscria pentru 1-1 în Regie în minutul 90+6 și îi interzicea promovarea în Liga 1.

Erik Lincar: ”E păcat că la singura lor acțiune mai periculoasă, cred, din repriza a doua au reușit să marcheze”

La finalul partidei desfășurate sâmbătă la Buftea, Erik Lincar a transmis că Rapid a înscris la singura ei acțiune mai periculoasă și și-a lăudat echipa că poate reveni și în inferioritate numerică.

”Din punctul meu de vedere, nu au avut nicio situație de a marca în prima repriză. Știam că e o echipă care cere penalty, plonjează, face spectacol. Au avut și, e adevărat, patru penalty-uri în trei etape. Am încercat să ne ferim de acest lucru și e păcat că la singura lor acțiune mai periculoasă, cred, din repriza a doua au reușit să marcheze. Dar, cred prea mult în acești băieți, care au o forță fizică, zic eu, peste nivelul Ligii a 2-a. Rămânem aceeași echipă combativă, care și dacă vom juca în 10, în 9 vom fi acolo, vom pune presiune, ne vom crea ocazii și vom încerca să câștigăm”, a spus Erik Lincar la microfonul DigiSport.

”Și jucătorii îmi spun de multe ori că sunt nebun. Dar ăsta sunt eu”

După golul egalizator, Lincar a izbucnit pe banca tehnică și s-a bucurat făcând semne spre tribuna oficială.

”Și jucătorii îmi spune de multe ori că sunt nebun. Dar ăsta sunt eu. Nu am cum să mă schimb. Ăsta e fotbalul, îți crează situații, momente, poate și hilare. Lumea, acum, la televizor, cred că stă și râde. Asta e, dar, până la urmă, e un spectacol, e o competiție. Mă bucur că am reușit, până la urmă, să egalăm, pentru că le dădeam lor posibilitatea să se depărteze foarte mult față de restul echipelor. În rest, îmi doresc ca echipa mea să joace la fel în continuare, să fim un pic mai concentrați, iar adversarul să nu ajungă niciodată la poartă. Poate așa vom reuși să nu primim gol”, și-a explicat Lincar gesturile.

”La un moment dat se va întâmpla să reușească și ei să câștige. Când? Nu știu, vom vedea”

După două victorii, rezultatele dintre ultimele trei confruntări dintre Rapid și Turris Oltul au fost remize. Fostul stelist Lincar i-a ironizat pe giuleșteni, dar a și explicat că ”iubește” Rapidul, însă etica sa profesională îl îndeamnă să își dorească mereu victoria, indiferent de ce adversar ar întâlni.

”Nu știu dacă e neapărată importantă statistica asta. La un moment dat se va întâmpla să reușească și ei să câștige. Când? Nu știu, vom vedea. Cu siguranță vor mai fi meciuri între Turnu Măgurele și Rapid. Păcat că a fost un meci fără suporteri. Să nu se înțeleagă greșit, că toată lumea crede că eu am ceva cu Rapid. Eu iubesc Rapidul. Eu chiar am fost, la un moment dat, aproape să semnez cu Rapidul. În era domnului Copos. Și chiar apreciez această echipă. Doar că în momentul de față sunt antrenor la Turris și îmi doresc enorm de mult să bat Rapidul cu fiecare ocazie. Le doresc, dacă sunt buni, să promoveze la Liga 1. Liga 1 are nevoie de Rapid. Dar să o facă pe teren, prin joc, așa cum au făcut-o, poate, și în primele etape. E o competiție. Iubesc Rapidului și să le zic alor mei ce să facă? Să se lase jos că vine Rapidul și trebuie să câștige? Niciodată, și nu o să facem asta cu nimeni”, a spus Lincar.

Ratarea promovării în ultima secundă a meciului cu Rapid a afectat debutul echipei Turris Oltul în acest sezon

Antrenor celor de la Turris Oltul încă era afectat după remiza din Regie, cea care a spulberat în ultimele secunde visul promovării în Liga 1. Lincar a spus că și rezultatele înregistrate de echipă în acest debut de nou sezon se datorează acelei decepții.

”Noi, jucătorii care au rămas, în frunte cu mine, am suferit foarte mult după acel moment nefericit din Regie. Cred că acel lucru ne-a afectat foarte mult și în prima etapă, în special că nu am avut ritm, nu am avut un joc bun și am pierdut în ultimele secunde la Slobozia. Deja chiar am dat-o pe o latură psihică. Acum, cu Metaloglobus, am avut avantaj 2-0 și am luat niște goluri incredibile. Aveam un om în plus, e adevărat, dar unul dintre jucători s-a accidentat și am jucat și noi în inferioritate, 10 la 10. Am spus, băi, dar toate ni se întâmplă doar nouă. Ne-am dus la Pandurii și în minutul 8 Ispas mi s-a accidentat. Zic, băi, iar, ce se întâmplă? Sper să trecem peste momentul ăsta mai puțin reușit pentru echipa mea, din punct de vedee al accidentărilor și al șansei și sper ca pe viitor să avem mai multă baftă”, a declarat Erik Lincar.

”Sunt, poate, chiar 14 echipe care își doresc cu siguranță să acceadă în play-off”

Cât despre lupta la promovare și faptul că Turris Oltul ar fi cea mai puternică echipă din Liga 2, așa cum spunea înaintea meciului Adrian Iencsi, l-a făcut pe Erik Lincar să își spună punctul de vedere diferit.

”Sincer, din punctul meu de vedere, toate echipele sunt puternice. Sunt 10-12, poate chiar 14 echipe care își doresc cu siguranță să acceadă în play-off, așa că nu putem remarca o echipă că e mai puternică decât alta. Vă dau atâtea nume de echipe care sunt cu jucători foarte buni, care au făcut foarte multe transferuri și competiția va fi echilibrată până la sfârșit”, a mai spus Lincar la finalul jocului cu Rapid, din etapa a 4-a a Ligii 2.

Cu 5 puncte acumulate în primele patru etape, Turris Oltul se află pe poziția a 10-a a Ligii 2. În etapa următoare joacă pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, cu o altă candidată la promovare, Concordia Chiajna.

Marius ANGHEL 19 Sep. 2020, 22:20 Liga 2
Pe aceeași temă