Foresta vrea să-i strice debutul în Liga 2 noului principal al Baloteștiului. „Premisele ne sunt favorabile”

Marius ANGHEL 02 Mar. 2017, 16:41 Liga 2
Foresta vrea să-i strice debutul în Liga 2 noului principal al Baloteștiului.**

După ce sâmbătă a debutat în noul an, cu un semieșec, pe teren propriu, 2-2 cu ASU Poli, Foresta Suceava se deplasează la finalul acestei săptămâni în Ilfov, pentru meciul cu CS Balotești, echipă care se luptă cu Metalul Reșița pentru evitarea ultimului loc retrogradabil din Liga 2. Moldovenii vor da peste un adversar care tocmai și-a numit un nou antrenor principal, pe Augustin Călin. Meciul ce contează pentru erapa a 23-a are loc sâmbătă, 4 martie, de la ora 11:00.

În conferința de presă pe care a organizat-o astăzi Foresta, antrenorul Cristian Popovici nu se așteaptă la o partidă tocmai ușoară cu CS Balotești. „Suntem obligați să scoatem un rezultat bun la Balotești pentru că urmează o etapă în care nu jucăm și avem nevoie de liniște. Ne deplasăm pe terenul unei echipe aflate în criză de puncte și care e angrenată în lupta pentru evitarea retrogradării. Prin prisma acestui lucru, nu ne așteaptă un meci ușor pentru că și cei de la Balotești se vor lupta cu ardoare pentru victorie. Îmi doresc să avem o evoluție mai bună decât în etapa precedentă, iar premisele ne sunt favorabile. În ultimele zile, chiar dacă ne-am antrenat la Ițcani, am făcut-o pe un gazon natural, iar valoarea jucătorilor noștrii ne obligă să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv”, a declarat, citat de Gazeta SV, antrenorul principal al Forestei.

În partida tur, desfășurată pe stadionul Areni, Foresta a câștigat cu 4-1 întâlnirea cu CS Balotești. Trei dintre cele patru goluri marcate de suceveni au fost date de jucători la care s-a renunțat, Marius Matei (21 și 42) și Vlad Bujor (87), iar un altul a fost reușit de fundașul Alessandro Masella (51). Pentru ilfoveni a înscris Valentin Andrei (89).

Lung: „Va fi un meci foarte greu” | Bălan: „Mergem însă să câștigăm”

La conferința de presă au fost prezenți și doi dintre fundașii titulari ai Forestei. Daniel Lung consideră că echipa sa se poate întoarce cu o victorie de la Balotești. „Cu siguranță va fi un meci foarte greu, pentru că Baloteștiul se bate pentru evitarea retrogradării. Avem însă forța necesară să câștigăm, să ne întoarcem cu trei puncte de care avem mare nevoie pentru a urca între primele opt locuri și a ne îndeplini obiectivul”, a declarat Lung, completat de căpitanul Daniel Bălan: „Ne așteaptă un meci greu, ținând cont că Baloteștiul și-a numit un nou antrenor, iar jucătorii de acolo vor avea astfel o motivație în plus. Mergem însă să câștigăm. Avem mare nevoie de cele trei puncte de sâmbătă.”

Nici la jocul cu CS Balotești, antrenorul Cristian Popovici nu se va putea baza pe atacantul Robert Grumezescu. Jucătorul care ultima dată a evoluat la ACS Berceni nu a putut fi legitimat de suceveni și între timp a depus o cerere la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal, prin care solicită încetarea raporturilor contractuale cu gruparea ilfveană, desființată în tur.

Marius ANGHEL 02 Mar. 2017, 16:41 Liga 2
Pe aceeași temă