Florea nu se poate gândi la transferuri în această iarnă cu actualele probleme de la Oțelul. „Avem nevoie de cel puțin cinci jucători cu experiență, precum Cârjan”

Marius ANGHEL 10 Dec. 2015, 13:38 Liga 2
Florea nu se poate gândi la transferuri în această iarnă cu actualele probleme de la Oțelul.**

Oțelul Galați a încheiat anul 2015 cu un rezultat mare, o victorie la scor de neprezentare, 3-0 cu Rapid CFR Suceava, un rezultat incredibil pentru parcursul pe care l-a avut în această primă parte a sezonului. Cu doar 12 puncte acumulate în 17 meciuri, gruparea gălățeană e la 13 puncte distanță de ultima poziție care duce la play-off, deci e aproape imposibil să mai spere la o astfel de clasare. Mai degrabă ar trebui să se concentreze pe meciurile rămase din retur, să se îndepărteze de Ceahlăul, echipa aflată pe ultimul loc retrogradabil direct în Liga 3, și să acumuleze cât mai multe puncte pentru a nu retrograda la rândul ei din play-out. Problemele financiare de la Oțelul sunt departe de a fi rezolvate, jucătorii sunt nemulțumiți că evoluează pe gratis, iar speranțe de mai bine nu se întrevăd în acest moment.

Antrenorul Oțelului, Daniel Florea, a vorbit în emisiunea „Lider Sportiv”, de la radio Pro FM Lider FM, despre situația financiară a clubului. Tehnicianul gălățean a ținut să felicite angajații care au muncit în această perioadă în condiții extrem de grele. „Nu știu, nu pot să răspund legat de acest subiect, pentru că am încercat să nu le mai transmit jucătorilor subiecte legate de bani. Însă, vrei nu vrei, se ajunge tot la bani. Conducerea a promis ce a promis. Sperăm ca de la anul situația să se schimbe mult în bine. În condițiile de acum e foarte greu să lucrezi. Felicit oamenii care sunt în club, care muncesc pentru Oțelul Galați. Și ei au lucrat în condiții așa cum nu și-au dorit. Au fost lângă noi și cei de la Liga Suporterilor, au înțeles, au ajutat echipa, în condițiile de acum este foarte greu să facem performanță”, a spus Daniel Florea.

„E greu să muncești în condițiile astea”

Tehnicianul grupării gălățene a discutat și despre posibilele transferuri din perioada de iarnă, cu toate că nu s-a gândit prea mult la ele din cauza problemelor financiare. „Avem nevoie de cel puțin cinci jucători cu experiență care au jucat la echipele lor de club. Ca să atragem jucători este nevoie de fonduri. Dacă nu avem, nu știu ce jucători ar veni. Îmi doresc să ajungă jucători precum Cârjan, care să muncească, să dea totul pe teren. Îmi doresc ca suporterii să înțeleagă situația de la club. E greu să muncești în condițiile astea. Vreau să se schimbe mult, dar în bine”, a spus Florea la Radio Pro FM Lider FM.

Murgoci refuză să joace neplătit

Acesta dezvăluind și de ce fundașul Lucian Murgoci (23 de ani) nu a mai jucat pentru Oțelul în ultimele patru meciuri din acest an. „Lucian Murgoci a avut o problemă, a spus că îi este foarte greu să joace fără să fie motivat. L-am înțeles, am decis ca Murgoci să nu mai facă parte din lot. Nu numai Murgoci lucra în condițiile de la noi, el a spus că nu poate juca în condițiile de la club. Îi respect decizia, am luat măsurile care puteau fi luate. El are contract cu Oțelul, la momentul ăsta nu mai joacă până nu ia bani, după cum s-a exprimat. Nici la antrenamente nu a fost în ultimele 7 zile”, a declarat Daniel Florea.

Marius ANGHEL 10 Dec. 2015, 13:38 Liga 2
Pe aceeași temă