Flavius Stoican a tinuț în șah Petrolul, fosta sa echipă: ”Acest egal ne dă încredere.” Cristian Oros s-a întors la Viitorul Pandurii, unde a venit și un portar fost la Poli Iași

Mircea OGLINDOIU 04 Oct. 2020, 00:22 Liga 2

Cu două victorii și două înfrângeri obținute în precedentele patru jocuri disputate în actualul sezon, Viitorul Pandurii a obținut prima remiză stagională în etapa a 6-a, în care a întâlnit, la Târgu Jiu, Petrolul Ploiești, una dintre pretendentele la promovare. 1-1 a fost rezultatul dintre actuala și fosta echipă a antrenorului Flavius Stoica.

Gorjenii, care runda trecută au stat, au părut mult mai proaspeți în prima repriză și au deschis scorul în minutul 9, prin Daniel Paraschiv, cu un șut de la 20 de metri. Bart Meijers a egalat, cu capul, în minutul 27, după o lovitură liberă executată de Nir Lax. Petrolul a fost mai activă în partea secundă, dar n-a mai marcat, deși Meijers (73), Matiș (74), Răuță (82) și din nou Matiș (85) au avut șansa golului de 3 puncte.

Flavius Stoican a remizat cu fosta sa echipă: ”Puteam să ne desprindem, dar puteam să și pierdem pe final de meci”

S-a terminat 1-1, un rezultat care dă încredere echipei Viitorul Pandurii în perspectiva jocurilor viitoare, după cum a afirmat antrenorul Flavius Stoican. Acesta a ajuns la Târgu Jiu cu 5 zile înainte de startul campionatului și nu mai antrenase din decembrie 2019, când s-a despărțit chiar de adversara de sâmbătă, Petrolul, după o serie de rezultate neconcludente. Prahovenii intrau în iarnă de pe locul 8, la 11 puncte de liderul UTA, care avea să și promoveze într-un sezon încheiat altfel față de cum fusese stabilit inițial, din cauza pandemiei.

”Au fost două reprize diametral opuse: una care ne-a aparţinut şi una în care cei de la Petrolul au pus presiune pe noi. Ei formează o echipă bună, care joacă fotbal, cu jucători valoroşi şi un antrenor cu mare experienţă. Până la urmă, este un rezultat care ne dă încredere. Suntem într-o reconstrucţie. Avem în lot jucători tineri şi foarte tineri şi atunci, normal, fiecare punct contează enorm pentru moralul lor. Cu siguranţă, după acest meci, jucătorii mei vor avea mult mai multă încredere în ei. Este important ca ei să simtă şi pe teren că nu sunt cu nimic mai prejos ca adversarul. Am făcut o primă repriză foarte bună. Păcat că nu am mai marcat. Puteam să ne desprindem, dar, în același timp, puteam să și pierdem pe final de meci. Odată cu trecerea timpului, adversarii au echilibrat jocul”, a declarat antenorul Flavius Stoican la finalul jocului cu Petrolul.

Cristian Oros a revenit la Viitorul Pandurii. Și portarul Denis Rusu a ajuns la Târgu Jiu

În meciul cu Petrolul, Viitorul Pandurii a contat și pe fostul căpitan Cristian Oros (35 de ani). Acesta părăsise echipa în vară, o dată cu antrenorul din sezonul trecut Cristian Lupuț, dar, recent, a revenit la Târgu Jiu, după ce nu și-a găsit un contract mai avantajos din punct de vedere financiar.

La Viitorul a ajuns de puțin timp și portarul Denis Rusu (30 ani), cu care Stoican a mai lucrat la Poli Iași și Zimbru Chișinău. Goolkeeperul originar din Chișinău a fost rezervă cu Petrolul, dar ar putea fi titular runda viitoare, în care Viitorul Pandurii va juca la Aerostar Bacău.

”Oros este un jucător cu mare experiență, care îi ajută pe cei tineri, un jucător pe care mă bazez enorm. Aveam nevoie de el. Am mai făcut un transfer, un portar, pe Denis Rusu, care să pună presiune pe ceilalți doi portari din lot (n.r – Roberto Bodea și Bogdan Moga). Care va fi cel mai bun, va apăra. În principiu, nu vom mai face transferuri, dar dacă se va ivi vreo oportunitate, cu un jucător foarte bun, îl vom aduce”, a dezvăluit Stoican.

După rezultatul cu Petrolul, Viitorul Pandurii a urcat pe locul 13 în Liga 2, cu 7 puncte. Etapa viitoare joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la Aerostar Bacău.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-inca-un-pas-gresit-pe-terenul-unde-rapid-si-fc-u-craiova-au-obtinut-lejer-victorie-viorel-moldovan-isi-taxeaza-jucatorii-atunci-cand-joci-pe-varfuri-nu-ai-cum-s-19150797

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-6-sase-meciuri-incep-la-ora-1100-prinde-echipele-din-top-5-care-joaca-sunt-asu-poli-petrolul-si-dunarea-calarasi-19150611

Mircea OGLINDOIU 04 Oct. 2020, 00:22 Liga 2
Pe aceeași temă