FK Miercurea Ciuc a găsit cadența și vrea victoria și contra CSM Alexandria. Robert Ilyeș, tot mai încrezător: ”Suntem pe drumul cel bun, n-am primit gol de trei meciuri”

Andrei PASCU 27 Oct. 2023, 18:11 Liga 2
FK Miercurea Ciuc a găsit cadența și vrea victoria și contra CSM Alexandria. Robert Ilyeș, tot mai încrezător: ”Suntem pe drumul cel bun, n-am primit gol de trei meciuri”

FK Miercurea Ciuc își poate trece în cont al patrulea succes în Liga 2, în acest sezon, în etapa a 11-a, când va merge pe terenul formației CSM Alexandria. Ciucanii vin după un succes, 1-0 cu Unirea Dej pe teren propriu, iar clubul din Teleorman după o înfrângere, 0-2 cu CSC Dumbrăvița.

Antrenorul oaspeților, Robert Ilyeș, a prefațat duelul de sâmbătă, de la ora 11:00, care va fi în format live-text pe Liga2.ro.

FK Miercurea Ciuc merge pe terenul echipei CSM Alexandria în etapa 11 de Liga 2

FK Miercurea Ciuc este mulțumită că nu a mai primit gol de trei meciuri, conform lui Robert Ilyeș, care a părut încrezător la conferința de presă premergătoare jocului contra CSM Alexandria. Se pare că formația ciucană a reușit să pună la punct anumite aspecte, având trei rezultate pozitive la rând în acest moment, 1-0 cu Chindia Târgoviște, 0-0 cu Metaloglobus și 1-0 cu Unirea Dej.

Antrenorul formației din Miercurea Ciuc își dorește să vadă iar siguranță în defensivă, dar și mai multă luciditate și inspirație în atac, pentru că echipa sa a marcat, chiar și în ultimele trei meciuri în care nu a pierdut, doar două goluri.

Pentru mine, important este că n-am primit gol de trei meciuri, contează mult pentru moralul nostru. Faptul că am obținut și șapte puncte pot să spun că dă un imbold echipei.

Cred că suntem pe drumul cel bun și dacă împotriva celor din Alexandria vom avea din nou stabilitate în defensivă, vom putea fi mai incisivi și în atac”, a spus Robert Ilyeș înaintea duelului contra CSM Alexandria.

https://www.youtube.com/watch?v=gTF0JFTm-Zg

FK Miercurea Ciuc poarte urca în jumătatea superioară a clasamentului în cazul unui succes contra CSM Alexandria

FK Miercurea Ciuc ocupă locul 12 în clasamentul de Liga 2, cu 13 puncte, iar CSM Alexandria, echipa pe care o va întâlni acum, este pe penultimul loc al clasamentului, 19, cu numai 5 puncte. Harghitenii se află la al cincilea meci în deplasare în acest sezon, după 0-2 cu Corvinul la Hunedoara, 1-1 cu Viitorul Pandurii la Târgu Jiu, 0-1 cu CS Tunari și 0-0 cu Metaloglobus.

FK Miercurea Ciuc va avea un meci în care va porni cu prima șansă. În runda din weekendul trecut, trupa din Alexandria s-a văzut învinsă de CSC Dumbrăvița, scor 0-2, pe teren advers.

(N.r. – Ce se va întâmpla în iarnă?) ”Nu privesc atât de departe, abordez fiecare meci. Pregătesc și mă concentrez la o singură partidă, așa că am pregătit echipa doar pentru jocul cu Alexandria. Vom merge înainte pas cu pas, în funcție de ceea ce obținem din această partidă”, a mai spus Ilyeș.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto
Video: FK Miercurea Ciuc

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-meci-cu-concordia-chiajna-in-etapa-11-de-liga-2-19290224

https://liga2.prosport.ro/seria-1/david-maftei-doua-goluri-in-steaua-csm-ceahlaul-scor-3-1-in-etapa-11-de-liga-2-19290210

https://liga2.prosport.ro/seria-1/paul-enache-surprins-de-retragerea-lui-gabi-tamas-19290199

https://liga2.prosport.ro/seria-1/damian-isac-a-semnat-cu-csm-resita-19290196

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabriel-tamas-punct-final-in-cariera-de-fotbalist-19290191

Andrei PASCU 27 Oct. 2023, 18:11 Liga 2
Pe aceeași temă