FK Miercurea Ciuc este matematic în play-off-ul Ligii 2! Robert Ilyeș, entuziasmat după succesul in extremis contra Chindiei: ”Am jucat unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului”

Marius ANGHEL 14 Dec. 2024, 18:49 Liga 2

FK Miercurea Ciuc a trăit la intensitate maximă ultimul său meci oficial din campionat programat în 2024, în etapa 17. A avut de tras serios pentru un succes în fața modestei Chindia, la Târgoviște, golul victoriei cu scorul de 3-2 venind chiar la ultima fază a partidei.

Brazilianul Anderson Ceara a reușit să înscrie de două ori în acest joc, inclusiv golul victoriei, cea care a adus, matematic, calificarea în play-off a echipei, cu patru runde rămase de disputat până la finalul sezonului regular.

Antrenorul Robert Ilyeș, încântat de acest succes obținut in extremis, a considerat jocul contra Chindiei drept ”unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului”! Probabil o fi vrut să se refere la meciurile disputate în această ediție de campionat de către echipa sa.

Meci spectaculos la Târgoviște, cu multe goluri și o reușită in extremis pentru victorie a celor de la FK Miercurea Ciuc

Ciucanii își făceau griji, înaintea meciului de la Târgoviște, de starea terenului de pe ”Eugen Popescu”, ținând cont că nu cu multe zile în urmă gazonul a fost inundat după ploile care au avut loc. Însă, la fața locului, oaspeții au rămas impresionați și au notat asta în cronica jocului, o cronică atât de detaliată cum Chindia nu a avut în viața sa! Mai mult, harghitenii au rămas surprinși de numărul mic de spectatori prezenți la stadion, aproximând circa 350 de persoane prezente în tribună.

”Pe stadionul Eugen Popescu din Târgoviste, finalizat în 2023, echipele au jucat una împotriva celeilalte pe o vreme plăcută, însorită și pe un gazon excelent, bine întreținut, situat la câteva sute de metri de principala atracție turistică a orașului: Turnul Chindia. Nu a fost foarte vizitat de localnici. Pot regreta, pentru că au ratat unul dintre cele mai bune meciuri din sezonul Ligii 2, cu un joc variat și spectaculos”, au scris ciucanii în cronica lor, unde au mai spus că galeria venită de la Miercurea Ciuc a asigurat fondul sonor al partidei.

Pe gazon, contrar cursului jocului, Chindia a deschis scorul în minutul 25, după o centrare din corner și o finalizare a lui Iulian Roșu (25). Oaspeții au reușit egalarea aproape înainte de pauză, în minutul 41, prin Anderson Ceara, cu o finalizare spectaculoasă, dintr-un unghi închis. Ervin Bakoș (66) a avut liderul Ligii 2 în avantaj, din fața experimentatului Leca, iar Chindia a reușit la scurt timp să reintre în meci cu un marcator în premieră. În minutul 72, muntenegreanul Sergej Grubac a spart gheața și a înscris, cu un șut dintr-o pivotare, primul său gol la seniori, în condițiile în care este atacant și are deja 24 de ani!?

Minutele de final au adus atacuri în valuri la poarta lui Contra, cel care a avut mai multe intervenții salvatoare, însă lovitura de grație a venit la ultima fază, în minutul 90+6, după ce arbitrul Ovidiu Robu arătase cinci minute de prelungire. Anderson Ceara a punctat cu stângul de pe linia de 16 metri și a declanșat bucuria în tabăra sa, în timp ce ”centralul” fluiera finalul.

Robert Ilyeș, entuziasmat după acest succes in extremis: ”Am jucat unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului”

Astfel, FK Miercurea Ciuc și-a încheiat jocurile din campionat în 2024 cu o victorie, a 13-a dintr-un total de 16 partide disputate în ediția 2024-2025, iar cu alte două puncte obținute din două remize a trecut de borna a 40 de puncte.

”Am jucat unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului. Am avut probleme cu finalul, dar până la urmă totul e frumos când câștigi, iar victoria vine în ultimul minut. Meritam cele trei puncte. Cred că un rezultat de egalitate nu ar fi fost corect, din moment ce am dominat jocul tot timpul, am avut cel puțin 15-20 de șuturi pe poartă, iar portarul gazdei a avut o zi extraordinară și îl felicit pentru asta”, a spus Robert Ilyeș, despre joc.

  • FK Miercurea Ciuc, în victoria cu Chindia: M. Simon – Hegedus (Csuros 46′), Kelemen, Palmeș, Babati (J. Nagy 76′), Vereș (Jebari 66′), Sz. Szilagyi, Bodo (Bakoș 46′), Gal-Andrezly (cpt.), Anderson Ceara, Dolny. Rezerve neutilizate: Karacsony – Bloj, B. Pinter, M. Kovacs, Makrai.

FK Miercurea Ciuc, matematic în play-off-ul Ligii 2

Cu 41 de puncte acumulate în 16 meciuri contorizate în 17 runde, FK Miercurea Ciuc încheie anul 2024 pe primul loc în Liga 2, poziție pe care se află încă de la finalul etapei a 2-a.

Are un avans de patru puncte în fața Stelei (37 puncte), a doua clasată, care are și un meci în plus disputat. Față de prima echipă aflată în acest moment sub locurile calificabile în play-off, CS Afumați (26 puncte), situată pe locul 7, Ciucul are 15 puncte în plus. Aici poate urca, cu 27 de puncte, Corvinul, astfel că harghitenii tot ar avea 14 puncte în plus.

În aceste condiții, cu patru runde rămase de disputat până la finalul sezonului regular, FK Miercurea Ciuc este matematic calificată în play-off-ul care determină echipele care promovează în prima ligă.

În 2024, Ciucul va mai avea meciuri cu CSC Șelimbăr (acasă), Unirea Ungheni (deplasare), CS Afumați (acasă) și FC Voluntari (deplasare).

Harghitenii mai au un meci în 2024, extrem de important, contra Reșiței, în Cupa României, cu calificarea în sferturi pe masă!

Partida de la Târgoviște nu a fost ultima în acest an pentru FK Miercurea Ciuc.

Liderul Ligii 2 are meci marți, la Târgu Jiu, cu ACSM Reșița (locul 3 în Liga 2, cu 30 de puncte), de la ora 20:00, în cadrul etapei a 3-a, ultima, a fazei grupelor Cupei României. Aceste două echipe sunt pe primele două locuri în Grupa D, pozițiile calificabile în sferturi. Dacă Reșița are 6 puncte și se califică și cu o remiză, Ciucul are 4 puncte și are nevoie de o victorie pentru a fi sigură de accederea în faza următoare a competiției KO.

”Echipa are trei zile să se pregătească pentru meci, iar obiectivul este, desigur, victoria. Analizăm adversarul, trebuie să ne pregătim temeinic împotriva lui, pentru că știm că doar victoria poate însemna calificarea, iar un egal nu ne va ajuta. Sper să reușesc să-i motivez pe băieți, pentru că nu va fi ușor, având în vedere că jucăm din nou în doar trei zile, în ultimul meci dinaintea vacanței. Toată lumea trebuie să fie din nou motivată”, a vorbit Ilyeș despre acest meci.

ACSM Reșița a jucat tot astăzi în campionat, la Piatra Neamț, unde a trecut cu scorul de 2-0 de Ceahlăul. Momentan este pe locul 3 în Liga 2, dar poate pica înapoi pe locul 4, dacă Metaloglobus își câștigă meciul său de luni, la Clinceni, contra Slatinei.

Foto: FK Miercurea Ciuc

Marius ANGHEL 14 Dec. 2024, 18:49 Liga 2
Pe aceeași temă