FK Csikszereda a spart seria meciurilor fără victorie din Liga 2, în etapa a 6-a. A trecut de Universitatea Cluj, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, deși la pauză a fost condusă. În urma acestui succes, ciucanii au acumulat primele trei puncte în acest sezon.
Ardelenii au intrat la cabine în avantaj, în urma reușitei lui Sergio Ribeiro, din minutul 25. Valentin Suciu a reușit să își motiveze jucătorii la pauză cumva, lucru scos în evidență la interviurile de la finalul partidei, iar FK Csikszereda a întors spectaculos soarta partidei.
În primă fază, s-a făcut 1-1 în urma reușitei lui Marius Bărăbaș, din minutul 48. Apoi, golurile doi și trei au fost marcate de Soufiane Jebari, în minutul 61, și Richard Jelena, în minutul 85.
Valentin Suciu a părut eliberat la final, prin declarația oferită. Intuia însă ce avea să se întâmple, că FK Csikszereda poate trece de Universitatea Cluj, în urma jocului bun din Cupa României, 6-2 cu SR Brașov. Ciucanii au arătat în sfârșit ca o echipă, a remarcat Suciu.
”Acum cinci zile, după meciul din Cupa României, am spus că ne vom reveni și mulțumim lui Dumnezeu că acum avem și primele puncte în Liga 2. Am făcut multe greșeli în prima repriză, individuale și tactice. La pauză am reușit să schimb jocul, băieții au răspuns bine la ceea ce le-am cerut.
În cele din urmă, am arătat cu adevărat ca o echipă. A fost primul meci în care înlocuirile au fost bune, aducând plusul de care avea nevoie echipa. Mă bucur pentru golul lui Bărăbaș, sper că va prinde încredere acum”, a spus Valentin Suciu la finalul partidei, citat de Szekely Sport.
La final, Valentin Suciu a lăudat și trei dintre jucătorii săi în mod special, unul dintre ei a și marcat, Bărăbaș, dar și pe Vereguț și Gergely. Promite că în acest sezon, dacă va avea ocazia, va promova și alți tineri de la academia formației din Miercurea Ciuc, pentru că mai are câțiva în vedere.
”Vereguț, Gergely și Bărăbaș sunt jucător din generația 2003, dar există și Bujdoso și Csala din 2003, și Omar din 2004, care sunt și ei promițători pentru prima echipă. Dacă vor fi serioși în continuare, vor avea și ei șansa de a juca”, a mai spus Valentin Suciu.
FK Csikszereda, în partida cu ”U” Cluj: Gyenge – R. Takacs, Kelemen, Vereguț (Bărăbaș 46′), Bor – Csuros (cpt.), L. Kovacs – Gal-Andrezly, Jebari (Szondi 90+4′), Schieb (P. Ivanovici 62′) – Jelena (Bara 89′).
Rezerve neutilizate: Rybansky – Aszalos, Gergely, Rotar, Rodri Hernando.
Antrenor: Valentin Suciu.
FK Csikszereda a urcat câteva poziții în clasamentul Ligii a 2-a după victoria cu ”U” Cluj, acum fiind pe locul 16, cu 3 puncte. Ardelenii vor termina runda a 6-a pe 5, cu 12 puncte.
Etapa care urmează, FK Csikszereda va evolua la Timișoara, cu Poli, iar Universitatea Cluj va evolua acasă, cu Viitorul Pandurii.
Foto: Pal Zoltan (FK Csikszereda)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ioan-marginean-isi-pune-cenusa-in-cap-privind-litigiile-dintre-fc-brasov-si-antrenorii-si-jucatorii-de-la-corona-adevarul-si-dreptatea-sunt-de-partea-lor-19200781
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ovidiu-burca-numit-antrenor-la-csm-slatina-m-am-intors-acasa-de-aici-am-plecat-in-fotbalul-mare-19200774
https://liga2.prosport.ro/liga-4/performanta-unei-comune-cu-nici-4-000-de-locuitori-pe-harta-fotbalului-romanesc-a-inscris-trei-echipe-in-acest-sezon-doua-fac-parte-din-acelasi-campionat-si-banii-vin-de-la-autoritatile-locale-rea-19200757
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sibienii-dupa-puncte-la-drobeta-turnu-severin-contra-celor-de-la-viitorul-pandurii-maldarasanu-ne-asteapta-un-meci-greu-dar-suntem-pregatiti-19200756