FCU Craiova îl ”repatriază” pe Robert Popa de la UTA, dar poate trimite alt portar la Arad! De ce a renunțat Rednic la titularul său?

Călin MNERIE 06 Jan. 2025, 10:23 Liga 2
FCU Craiova îl ”repatriază” pe Robert Popa de la UTA, dar poate trimite alt portar la Arad! De ce a renunțat Rednic la titularul său?

În ziua în care a oficializat transferul lui Andrei Gorcea de la ”U” Cluj, UTA a anunțat și despărțirea de Robert Popa.

Portarul de 21 de ani a apărat buturile arădenilor în 16 dintre cele 21 de meciuri din stagiunea de vară-toamnă-iarnă a SuperLigii, dar a ieșit din grațiile lui Mircea Rednic după declarațiile făcute după eșecul (0-2) din Giulești, cu Rapid.

Robert Popa a intrat în dizgrațiile lui Rednic după declarațiile de la meciul cu Rapid

Atunci, fotbalistul originar din Râmnicu Vâlcea și-a atacat colegii din atac, lucru neagreat de antrenorul său.

”Ne gândim la play-off, dar de la a gândi până la a face sunt multe, trebuie să dăm goluri, nu? Ăsta e primul criteriu, dar până să dai gol, trebuie să dai la poarta, să finalizezi. Adică, poate acum sunt și eu puțin frustrat pentru că am avut cam aproape meci de meci, adică, nu întâmplător. M-am uitat zilele astea pe InStat, sau în Sofascore, sau ceva de genul și nu întâmplător am aproape 70 de intervenții. Adică, întotdeauna echipele adverse trag din orice poziție la poartă, finalizează cu șut, numai noi ajungem acolo și, na, este ceva”, spunea, printre altele, Popa după primul meci al returului în SuperLigă.

Aflând ce a spus elevul său la flash-interviu, Mircea Rednic nu s-a putut abține și l-a pus puțin la punct pe acesta. ”Să nu exagereze nici el, de aia e portar. Și celălalt a avut șuturi, dar s-au lipit de mănușile lui, la al meu nu s-au prea lipit, au sărit din el. El în primul rând să-și vadă de jocul lui, asta le-am și spus acum, puțin mai multă modestie. Avem impresia că ce mari jucători suntem, dar vreau să văd și în teren. Am avut nu știu câte cornere și faze fixe și am dat în primul om. Fiecare să-și vadă de jocul lui, să nu vorbească de atacanți”, i-a transmis public ”Puriul” portarului de care se desparte oficial duminică, 5 ianuarie.

UTA a încheiat anul cu Mitrovic și Iliev între buturi

O altă bilă neagră în contul lui Popa a apărut după ce acesta nu a mai revenit deloc pe gazon după accidentarea din finalul partidei cu ”U” Cluj, câștigată de arădeni cu 1-0 pe Cluj Arena. Tânărul portar a invocat o tendinită, iar UTA s-a ”ars” cu Mitrovic între buturi în meciul cu Slobozia (3-4). În schimb, Iliev a apărat decent cu SC Oțelul și FC Botoșani, dar slab, în Cupă, cu Farul.

Robert Popa se întoarce în Bănie, ajunge Gurău la UTA?

Așadar, clubul UTA anunță despărțirea oficială de portarul său titular din prima parte a stagiunii, care a încasat 19 goluri în cele 16 meciuri disputate.

”Împrumutat de la FCU Craiova la începutul sezonului 2024-2025, înțelegerea cu Robert Popa și UTA s-a încheiat astăzi. Clubul nostru îi mulțumește pentru munca depusă în cele 16 meciuri în care a apărat poarta “Bătrânei Doamne” și îi urează mult success pe mai departe”, e mesajul grupării fanion a Aradului, care, la un moment dat, se interesa la FCU Craiova despre condițiile în care îl poate achiziționa definitiv pe Robert Popa.

Prin urmare, Robert Popa revine la formația patronată de Adrian Mititelu, unde nu are garantat postul de titular, cu toate că a făcut o primă parte de campionat bună în SuperLigă. Divizionara secundă contează între buturi pe Codruț Sandu (18 ani), care i-a avut rezervă pe Ionuț Gurău (25 de ani) și Sorin Mogoșanu (32 ani).

Tot UTA l-ar putea ajuta pe Popa să avanseze în preferințele antrenorului Valentin David, dacă-l va împrumuta pe Gurău până în vară.

Rednic a schimbat șase portari în 7 luni

Cum și Aleksander Mitrovic (21 de ani) și-a reziliat contractul cu UTA, se poate spune că Mircea Rednic atinge un adevărat record cu privire la schimbarea portarilor.

În 7 luni, de la Arad au plecat Iacob, Kucher, Lungu-Bocean, Popescu, Mitrovic (care a fost readus în toamnă la echipă după ce Rednic renunțase la el după cantonamentul de vară) și Popa. Ar mai fi și Roșca în discuție, cu toate că Șelimbărul avea în favoarea sa acea clauză de cumpărare de 25 de mii de euro pe care a activat-o tocmai pentru a-l vinde ulterior pe portarul de 21 de ani la Dinamo, pentru 100 de mii de euro.

Foto: Alexandra Fechete și Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Călin MNERIE 06 Jan. 2025, 10:23 Liga 2
Pe aceeași temă