“Am analizat, sperăm că am rezolvat problemele”. FC Voluntari ”atacă” Chindia după două eșecuri la rând, cu nou-promovate. Ilfovenii deschid o singură tribună la primul joc din play-off-ul Ligii 2

Ionuț MARIN 22 Mar. 2026, 00:29 Liga 2
“Am analizat, sperăm că am rezolvat problemele”. FC Voluntari ”atacă” Chindia după două eșecuri la rând, cu nou-promovate. Ilfovenii deschid o singură tribună la primul joc din play-off-ul Ligii 2

FC Voluntari și Chindia se vor întâlni duminică, de la ora 11:00, pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari, în prima etapă a play-off-ului Ligii 2.

În sezonul regular, echipa lui Florin Pîrvu s-a impus pe final la Târgoviște, scor 2-0, după ce a evoluat aproape o oră în inferioritate numerică.

Cele două formații, la fel și FC Bihor și Steaua, au intrat în play-off cu câte 39 de puncte.

Florin Pîrvu, înainte de meciul Voluntariului cu Chindia: ”Suntem tot noi!”

Antrenorul Florin Pîrvu și un jucător, Lovro Cvek, au oferit declarații de presă, vineri, înainte de debutul în play-off. Un lucru pe care ilfovenii nu-l prea obișnuiesc, la fel ca Steaua și Chindia, dintre cele șase calificate în play-off-ul din acest sezon.

Ambii au prefațat în termeni rezervați confruntarea cu Chindia, în condițiile în care FC Voluntari vine după două eșecuri, 1-2 cu FC Bacău și 0-1 cu CS Gloria Bistrița.

”Va fi un meci disputat. Corvinul a luat o opțiune importantă pentru promovarea directă, așa că rămâne să ne luptăm patru echipe pentru locul 2. Cunoaștem Chindia, și ei ne cunosc pe noi. Echipa care va știi duminică să speculeze micile detalii va avea câștig de cauză. Venim după două rezultate dezamăgitoare. Am avut probleme cu echipele nou-promovate în acest sezon. Vedeți meciurile cu Tunari, Bacău, Bistrița… Am analizat ultimele jocuri, trebuie să rămânem echilibrați și să redevenim echipa pe care o știu. Tot noi suntem, nu sunt alți jucători”, a vorbit Pîrvu, ofertat iarna trecută de Chindia cu un contract pe patru luni (!!). Până la urmă, ploieșteanul a ales FC Voluntari, pe care a dus-o în barajul de promovare în Liga 1, dar a pierdut revenirea în prima ligă în fața Unirii Slobozia. ”Am ajuns cu cinci etape înainte de final. Am obținut 11 puncte din 15. Deci se poate, și acum”, a declarat A1 al celor de la Voluntari.

Lovro Cvek: ”Când suntem uniți, câștigăm”

La rândul lui, Lovro Cvek a vorbit despre discuțiile din vestiar după cele două înfrângeri consecutive, apreciind că ”problemele au fost rezolvate”.

Cum a prefațat Cvek meciul cu Chindia: ”Va fi un joc greu. Am jucat recent cu ei, ultimul amical din pauza de iarnă. Dacă vom fi 100 la sută concentrați, totul va fi ok. Am pierdut neașteptat două meciuri, dar am învățat ceva. Am discutat cu antrenorul și cred că am rezolvat problemele. În play-off nu e important cum joci, e important rezultatul de la final. Vedem unde vom fi la sfârșitul sezonului. Trebuie să fim un întreg, când suntem uniți, câștigăm.”

Spectatori doar la tribuna 1

Clubul organizator a anunțat printr-un comunicat postat sâmbătă dimineață că accesul spectatorilor va fi permis doar la tribuna 1.

Peluza și tribuna a 2-a vor fi închise la meciul cu Chindia. Intrarea generală costă 30 de lei, iar tichetul de parcare 10 lei.

Altfel, Chindia va avea o galerie consistentă la meciul de la Voluntari, mai numeroasă decât la Târgu Mureș, unde au ajuns 30-35 de susținători.

Declarațiile lui Lovro Cvek și Florin Pîrvu înainte de FC Voluntari – Chindia Târgoviște:

Foto și video: FC Voluntari 

Ionuț MARIN 22 Mar. 2026, 00:29 Liga 2
Pe aceeași temă