FC Bihor pare să fi intrat într-o pasă neagră, prima din acest sezon. După ce în primele opt etape câștigase de șapte ori și pierduse o dată, un eșec surprinzător la Câmpulung Muscel, trupa lui Erik Lincar a ajuns acum la o serie de șase jocuri în care a obținut doar o victorie, iar în toate cele trei deplasări efectuate a pierdut.
Trupa orădeană a cedat, joi seară, la Chiajna, 0-1 cu Concordia, și riscă să părăsească inclusiv podiumul Ligii 2 după opt etape, după ce a părăsit locul 2 după șapte runde.
Erik Lincar s-a declarat dezamăgit, fiind mai degrabă supărat pe ineficacitatea din atac, decât de eroarea portarului la golul primit.
Ioan Hora (5) și Albert Stahl (12) au irosit cele mai mari situații de gol ale Bihorului în meciul de la Chiajna, într-un debut de joc controlat de formația pregătită de Erik Lincar. Stahl a șutat chiar în transversală și a fost cel mai periculos om al orădenilor. Totuși, la pauză se putea intra cu avantaj pentru gazde, însă golul marcat de Marong (41) a fost anulat eronat pentru offside-ul dictat greșit de asistentul Marchidanu.
Dacă prima repriză a fost destul de echilibrată, cea de-a doua a fost dominată autoritar până spre final de Concordia. Mocan a intervenit salvator la șutul lui Neicuțescu (47), iar Boiciuc (48, 55) a ratat de două ori din apropierea porții, pentru ca șutul lui Carnat (56) să fie deviat și cu noroc de portarul Bihorului pe lângă bară. La scurt timp apoi, în minutul 59, a venit golul care a decis confruntarea, din piciorul lui Mihai Neicuțescu, dintr-o lovitură liberă de la 23-25 de metri bătută la prima bară și care a trecut pe sub Mocan.
Bihorul s-a trezit abia în minutele de final, după ce pe teren au fost introduși Cocian, Chirițoiu și Tincău, iar gazdele au mutat defensiv, însă Kucher n-a avut nicio emoție.
Pentru FC Bihor, acesta este al patrulea eșec în acest sezon și al treilea consecutiv în partidele disputate în deplasare.
Erik Lincar s-a declarat nemulțumit în primul rând pentru că jucătorii săi nu reușesc să înscrie. Suprafața de joc este un alt lucru care, crede antrenorul, a afectat evoluația trupei sale în această deplasare.
”Sunt dezamăgit, mai ales că nu reuşim să marcăm în momentele când ne creăm ocazii foarte bune. Deja sunt multe meciuri când suntem în faţa porţii şi nu suntem inspiraţi, iar asta până la urmă te costă. A fost, ok, în momentele astea o greşeală a portarului şi nu trebuie să ne supărăm prea tare pe el, pentru că ne-a şi scos, şi mai ales că astfel de situaţii se întâmplă, pentru că a fost un teren greu. În general, pe noi nu prea ne-au avantajat astfel de terenuri”, a spus Lincar, citat de site-ul FC Bihor.
Pentru momentan, FC Bihor este tot pe locul 3 în Liga 2, cu 26 de puncte, la egalitate cu AFC ASA Târgu Mureș (locul 2), Steaua (locul 4) și Sepsi OSK (locul 5). Doar mureșenii stau mai bine la golaveraj. Însă trupa orădeană poate încheia etapa 14 chiar pe locul 7, în afara pozițiilor calificabile în play-off.
În etapa următoare, a 15-a, FC Bihor joacă acasă, sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 11:30, cu CS Dinamo. Ulterior, în celelalte jocuri rămase în Liga 2 din 2025, orădenii vor întâlni ACSM Reșița (deplasare) și Metalul Buzău (acasă).
”Nu ne rămâne acum decât să fim concentraţi în continuare, să avem mai multă încredere, pentru că, din punctul meu de vedere, de această dată nu am fost la cel mai înalt nivel din punct de vedere mental. Mai sunt trei etape în care va trebui să încercăm să câştigăm şi noi, mai ales jocurile de acasă, dar întâlnim echipe bune şi, după cum se vede, meciurile sunt echilibrate, iar noi nu mai avem inspiraţia de la începutul campionatului”, a mai spus Lincar.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures