FC Bihor Oradea a mers în Ungaria sâmbătă, 7 septembrie, pentru un meci de verificare cu DVSC Debrecen, echipă clasată pe locul 8 din 12 echipe în prima ligă maghiară. Formația din Liga 2 nu a făcut un meci rău și a terminat întâlnirea cu o remiză.
A condus cu 1-0, a fost condusă apoi, însă a marcat la ultima fază și duelul s-a terminat 2-2.
Orădenii au reușit să programeze un amical puternic, iar faptul că au putut să întâlnească o formație de primă ligă, chiar și din Ungaria, i-au făcut să treacă granița. FC Bihor a început bine întâlnirea și au marcat încă din minutul 12, prin Adrian Gîdea.
Scorul pauzei nu a consemnat nici măcar o remiză pentru FC Bihor Oradea, pentru că formația maghiară a punctat de două ori până la pauză. Donat Barany a reușit o dublă în cinci minute, în minutele 23 și 28, iar echipa din Liga 2 a intrat cu dezavantaj la cabine.
La pauză, FC Bihor a făcut mai multe schimbări, iar golul egalizator a picat la ultima fază, când la finalizare s-a aflat Loren Ioviţă.
”Profitând de întreruperea campionatului, fotbaliştii de la FC Bihor s-au deplasat în acest weekend în Ungaria, unde, sâmbătă, au susţinut un joc amical în compania echipei de primă ligă din ţara vecină DVSC Debrecen.
Jocul, desfăşurat pe terenul echipei din Debreţin, s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 2-2, după ce FC Bihor a marcat prima, dar până la pauză echipa maghiară a întors situaţia, la jumătatea confruntării consemnându-se 2-1 pentru DVSC.
Cei care au marcat primii au fost orădenii, prin Adrian Gîdea, care deschis scorul în minutul 12. Apoi, în minutul 23 gazdele au restabilit egalitatea prin jucătorul Donat Barany. Nu au trecut decât cinci minute şi acelaşi Barany a înscris pentru 2-1 în favoarea echipei din Debreţin.
La pauză, tehnicianul echipei FC Bihor a efectuat o serie de schimbări, din cei care au început jocul, doar Filip, Gîdea şi Moga au intrat pe teren şi din minutul 46.
Scorul final a fost stabilit de Loren Ioviţă, cel care a marcat pentru FC Bihor la ultima fază a jocului.
Pentru FC Bihor, jocul din Ungaria, de la Debreţin, care s-a disputat fără spectatori, a fost unul benefic în perspectiva partidelor din campionat care urmează. În Liga a II-a, formaţia orădeană se va confrunta în viitoarea etapă cu CSC Dumbrăviţa, tot în deplasare, sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 11, într-o partidă care va putea fi urmărită online pe FRF TV”, a notat formația din Liga 2 pe site-ul oficial.
FC Bihor are 7 puncte în Liga 2 și se află pe locul 10 în clasament, la egalitate cu CSC Dumbrăvița, CS Mioveni, ACSM Ceahlăul și Concordia Chiajna.
În runda a 6-a, FC Bihor va juca în deplasare la CSC Dumbrăvița, câștigătoare în runda trecută, la Focșani, scor 1-0.
Foto: F.C. Bihor Oradea