Farul a jucat sâmbătă un meci amical cu Universitatea Craiova. Partida a avut loc în cadrul Bazei Sportive ”Lunca Jiului” din Craiova, iar echipa din Liga 1 a câștigat. Constănțenii au reușit să țină piept oltenilor o repriză, la pauză fiind 0-0.
Farul a avut ocazia să intre cu avantaj la cabine, grație unei lovituri de pedeapsă obținută în a doua parte a primei părți. Execuția lui Antonio Cruceru a fost însă parată de portarul italian Mirko Pigliacelli. Echipa lui Ianis Zicu a cedat în cele din urmă, scor 0-2, după golurile marcate de atacantul Ivan Mamut, în minutele 55 și 68.
Farul a organizat partida cu Universitatea Craiova chiar cu o zi înaintea ultimei etape a sezonului regular din Liga 2. Ea nu va lua parte la runda finală, astfel că va privi de pe margine cum vor fi ordonate echipele în play-off și play-out.
Farul: Fara (Dur-Bozoancă 57) – Băjan, I. Ursu, Antoche, Panait (Carabela 57) – Greu, Cărăruș (Pelivan 65) – Al. Stoica (Fl. Bălan 57), Cruceru (Damașcan 46), Bîrnoi – Măzărache.
La final, Ianis Zicu a vorbit despre stagiul scurt de pregătire de la Craiova, dar și despre meci.
”A fost o perioadă benefică, încheiată cu un meci cu o echipă foarte bună. Un meci amical, dar care a avut intensitate. Au fost și lucruri bune, și lucruri mai puțin bune, dar până la urmă ne-a arătat nivelul la care suntem și lucrurile pe care trebuie să le îmbunătățim. Jucătorii și-au dat seama de lipsurile pe care le au față de adversari din Liga 1 și sper să înțeleagă, să fie profesioniști, ca să poată să ajungă la nivelul acesta. Un rezultat de egalitate la pauză, putea să fie 1-0 pentru noi, dar acesta este fotbalul. Sunt momente în care apar astfel de ratări. Până la urmă, cred că meciul nu a fost dominat categoric de Craiova. A fost o partidă echilibrată, dar diferența de valoare s-a văzut și adversarii au reușit să câștige”, a spus, citat de fcfarulconstanta.ro, Ianis Zicu.
Farul e acum pe locul 3 în Liga 2, cu 32 de puncte în 19 partide. Ea are un avans față de locurile 7 și 8 de două puncte, poziții pe care se clasează CS Mioveni și Rapid. În același timp, constănțenii sunt la egalitate de puncte cu U Craiova 1948 SA (locul 1), Viitorul Pandurii (locul 2) și ASU Politehnica (locul 4).
Farul a avut un parcurs bun în 2021 până acum, în Liga 2, unde a obținut două victorii (1-0 cu Viitorul Pandurii și 3-2 cu Fotbal Comuna Recea) și trei rezultate de egalitate (1-1 cu Dunărea Călărași, 1-1 cu CSM Slatina și 0-0 cu U Craiova 1948 SA).
La reluarea sezonului după pauza de iarnă, Farul a fost angrenată și în Cupa României. A fost însă învinsă clar de Chindia Târgoviște, în optimi, scor 0-3.
Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/batalia-finala-pentru-play-off-ul-ligii-2-analiza-situatiilor-in-care-cele-11-echipe-implicate-in-lupta-pentru-primele-sase-locuri-isi-pot-indeplini-sau-rata-obiectivul-19176078
https://liga2.prosport.ro/seria-1/totul-sau-nimic-in-ultima-etapa-a-sezonului-regular-al-ligii-2-lupta-nu-se-da-doar-pentru-play-off-ci-si-pentru-pozitiile-care-determina-cele-doua-grupe-de-play-out-doua-doua-echipe-nu-mai-pot-pas-19176024
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-costel-enache-iesire-necontrolata-inainte-de-u-cluj-petrolul-daca-vreti-plec-acum-am-luat-geanta-si-am-plecat-o-sa-spun-dupa-meci-in-direct-ca-plec-sa-va-va-19176152