Federația Română de Fotbal a anunțat astăzi, 24 octombrie, zilele și orele de disputare a partidelor etapei a 14-a a Ligii 2. Cele zece meciuri au fost programate să se desfășoare pe durata a patru zile, la cinci intervale de ore diferite. Dintre acestea, au fost selectate, ca de obicei, să fie transmise trei jocuri, câte unul pe zi, sâmbătă, duminică și luni.
Liderul Ligii 2 va deschide runda a 14-a cu meciul ei de pe teren propriu cu ACS Berceni. Acesta este programat vineri, de la ora 15:00, pe stadionul din Colentina. Sâmbătă dimineață, la ora clasică 11:00, sunt stabilite patru jocuri să își aibă startul, pe stadioanele din Clinceni, Călărași, Brașov și Șiria. În aceeași zi, de la ora 11:30, începe partida de la Sfântu Gheorghe, dintre Sepsi OSK și Chindia.
Duminică, de la ora 11:00, vor începe alte trei meciuri, la Afumați, Satu Mare și Ștefănești, în timp ce ultima partidă a etapei se joacă luni, de la ora 14:00, la Sînmartin, acolo unde Luceafărul primește vizita Forestei.
Cele trei meciuri care se vor vedea la TV sunt cele dintre Sepsi OSK – Chindia, o premieră în campionat pentru echipa din Sfântu Gheorghe, Unirea – UTA și Luceafărul – Foresta.
Iată programul etapa a 14-a a Ligii 2:
28 octombrie, ora 15:00
Juventus București – ACS Berceni
29 octombrie, ora 11:00
Academica Clinceni – CS Mioveni
Dunărea Călărași – ASU Politehnica Timișoara
FC Brașov – Metalul Reșița
Șoimii Pâncota – Dacia Unirea Brăila
29 octombrie, ora 11:30
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Chindia Târgoviște – tv
30 octombrie, ora 11:00
CS Afumați – CSM Râmnicu Vâlcea
Olimpia Satu Mare – CS Balotești
Unirea Tărlungeni – UTA Bătrâna Doamnă – tv
31 octombrie, ora 14:00
Luceafărul Oradea – Foresta Suceava – tv
Foto: Pál Ãrpád