Unirea Dej a pierdut dramatic partida cu Metaloglobus, din etapa a 18-a din Liga 2, din deplasare, de la Clinceni. A primit gol în minutul 90+5, după ce a beneficiat de o lovitură liberă, iar astfel s-a întors la Cluj cu 0 puncte.
La limită s-a impus Metaloglobus, cu 2-1, după ce la pauză conducea cu 1-0. Unirea Dej și Dragoș Militaru au revenit în partea secundă, dar în minutele adiționale au încasat golul care a decis soarta jocului.
Cele două echipe se luptă pentru salvarea de la retrogradare, iar jocul a fost unul foarte important. Prima reușită a picat în minutul 34, când Dragoș Huiban a profitat de o eroare în apărarea dejenilor.
A fost singurul gol al primei reprize, iar Unirea Dej a revenit pe tabelă după reluarea meciului, în minutul 71, prin Cristian Chira, care a marcat din pasa lui Denis Golda. Când întâlnirea se îndrepta către un 1-1, când părea că nu se mai poate întâmpla nimic, a venit golul Metaloglobusului din minutul 90+5.
Yassine Zakir a adus trei puncte de aur pentru bucureșteni, iar ecartul dintre cele două echipe a crescut considerabil. Gazdele de sâmbătă au avans de 12 puncte acum.
Dragoș Militaru a remarcat, la finalul întâlnirii, faptul că partida a fost decisă de două greșeli în apărarea echipei sale. În principal golul victoriei adversarilor a fost scos în evidență de el, pentru că totul a plecat de la o lovitură liberă de care a beneficiat Unirea Dej.
”A fost un meci pe care nu cred că meritam să-l pierdem. Ambele echipe am avut șanse de a tranșa meciul în a doua repriză. Din păcate, le-am făcut efectiv cadouri la ambele goluri.
Când iei gol în ultimul minut, dintr-o fază în care aveam lovitură liberă pentru noi, rămâi cu un sentiment de frustrare și fără prea multe cuvinte. Nu ne rămâne de făcut decât să mergem mai departe și să ne jucăm șansa până la final”, a declarat Dragoș Militaru, conform Unirea Dej.
Unirea Dej se află pe locul 18, antepenultimul în Liga 2, cu 13 puncte acumulate în 18 etape, la trei puncte de următoarea clasată deasupra, CS Tunari. Clujenii se află pe poziție retrogradabilă și trebuie să tragă tare pentru menținerea în Liga 2.
Pe locurile 15 și 16 se află CSC Dumbrăvița și CFC Argeș, cu 22, respectiv 21 de puncte.
Dejenii termină sezonul regular cu un meci contra Concordia Chiajna, ocupanta locului 14, cu 22 de puncte. Întâlnirea va avea loc la Dej.
Foto: Unirea Dej
https://liga2.prosport.ro/seria-1/brigada-moldoveneasca-delegata-de-cca-la-meciul-dintre-fk-miercurea-ciuc-si-ceahlaul-19302141
https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-fara-emotii-pentru-corvinul-hunedoara-contra-cfc-arges-19302142
https://liga2.prosport.ro/seria-1/o-noua-victorie-importanta-pentru-csm-resita-contra-gloria-buzau-19302136
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-18-liga-2-19302008