Erik Lincar, la superlativ despre jucătorii de la Turris Oltul: ”Sunt foarte mândru de ei, pentru că trec peste un nivel și se motivează.” Antrenorul a recunoscut după succesul cu UTA și ce nu-și mai dorește până la finalul play-off-ului. ”Am crezut că înnebunesc”

Răzvan STÎNGĂ 09 Jul. 2020, 20:32 Liga 2

Turris Oltul a jucat, joi seară, al doilea meci din play-off-ul Ligii 2. A fost prima deplasare pentru echipa din Turnu Măgurele, cea mai grea după cum părea pe hârtie, pentru că a întâlnit liderul UTA Arad. S-a impus cu 4-3, iar la finalul meciului antrenorul Erik Lincar a ținut să ofere toate meritele jucătorilor, care au avut puterea să revină de două ori după ce au fost conduși. A declarat la finalul confruntării că forța mentală a elevilor săi s-a văzut, dar, în același timp, a îndemnat la calm.

Erik Lincar: ”Vrem să jucăm fiecare meci, dar nu vreau să mai avem superioritate”

Lincar este conștient că nu este nimic jucat, mai sunt trei etape pentru Turris Oltul, în care trebuie să scoată cât mai mult, pentru a termina pe un loc direct promovabil sau pe poziția a treia, care duce la barajul de promovare/menținere. Antrenorul a făcut trimitere și la jocul din prima etapă, când echipa sa a obținut doar un rezultat de egalitate cu Campionii FC Argeș (scor 0-0), deși a jucat aproape o repriză în superioritate numerică.

”Pentru noi, rezultatul de azi nu a fost o premieră (n.r. – referitor la faptul că a câștigat pe terenul liderului). Am reușit să ne calificăm în acest play-off, câștigând la Farul, unde la fel nu a câștigat nimeni, ceea ce demonstrează că suntem o echipă incomodă, care are calitate și în același timp și forță. Și forță mentală, pentru că am reușit să obținem pe final de partidă cele trei puncte foarte importante pentru noi. Cred eu, cu aceste puncte suntem și noi acolo, undeva în calculele pentru locul trei. Punctajul e foarte apropiat, fiecare meci e foarte greu, cum a fost și cel cu Pitești, cu Ionuț Badea, acum cu Balint.

UTA e o echipă foarte bună, nu degeaba e pe primul loc, iar noi compensăm prin ce știm cel mai bine. Sunt foarte, foarte mulțumit că mi-au demonstrat că rămân aceiași băieți(n.r. – referitor la jucători) dedicați la fiecare joc. La fel, în meciul cu Pitești nu aveam ce să le reproșez. E adevărat, am greșit pentru că am avut superioritate, am avut multe pase, dar m-am gândit că s-a făcut prea multă vâlvă pe acea eliminare. Eu nu îmi mai doresc ca echipa mea să mai joace în superioritate, pentru că nu am profitat niciodată de ea. Toată lumea să stea liniștită, noi vrem să jucăm fiecare meci, dar nu vreau să mai avem superioritate”, a declarat Erik Lincar la DigiSport.

La finalul jocului de la Arad, Laszlo Balint și Erik Lincar au vorbit câteva minute bune pe gazon. Captură foto: DigiSport

Erik Lincar: ”Sunt foarte bucuros de jucători, pentru că trec peste un nivel și reușesc să se motiveze”

Întrebat ce s-a întâmplat la pauza meciului cu UTA, când scorul era 2-2, Erik Lincar a declarat că discuțiile cu jucătorii țin de fiecare antrenor. Modul în care reușește fiecare să gestioneze momentul de cumpănă se vede pe tabelă la final, a precizat antrenorul, care a ținut să scoată în evidență că Turris Oltul nu este o echipă cu individualități, ci se bazează pe forța colectivă.

”Pentru noi, antrenorii… avem momentele noastre pe care știm să le gestionăm. După cum spuneam, pentru noi cel mai important e să luptăm pentru fiecare balon. Acesta e și profilul meu de antrenor, iar asta le cer tot timpul jucătorilor. Nu avem vedete, nu avem jucători care țin balonul pe picior. Uitați-va la Haită care la vârsta lui fragedă a alergat tot meciul, a fost și decisiv, a marcat primul gol. Sunt foarte bucuros de jucători, pentru că trec peste un nivel și reușesc să se motiveze.

(N.r. – cum e moralul după această victorie cu UTA?) E euforie mare, e foarte periculos. Avem două meciuri acasă cu Petrolul și Mioveni, meciuri care sunt cu două echipe cu un sistem și cu jucători foarte buni de atac. Astăzi am crezut că înnebunesc, pentru că am primit trei goluri și nu aș vrea ca acest lucru să se mai întâmple de acum înainte. Trebuie să tratăm foarte serios, pentru că suntem pe locul doi, dar nu s-a realizat încă nimic. Lupta se va da până în ultima etapă”, a încheiat Erik Lincar.

Erik Lincar, antrenorul echipei Turris Oltul Turnu Măgurele, cu mască medicală personalizată pe față, la meciul de la Arad, cu UTA, câștigat cu 4-3. Foto: Ciprian Petcuț / Sport Pictures

Turris s-a apropiat la un punct de UTA 

În urma acestui succes, Turris Oltul a ajuns la 24 de puncte și este pe locul 2, la un singur punct de liderul UTA (un meci în minus) și cu trei puncte peste locul 3, CS Mioveni (un meci în minus). Trupa din Turnu Măgurele mai are de jucat trei partide, două pe teren propriu, cu Petrolul și CS Mioveni, și una în deplasare, în ultima etapă, cu Rapid. Următorul joc pe care îl are este cu Petrolul.

La finalul meciului dintre UTA Arad și Turris Oltul Turnu Măgurele 3-4, jucătorii echipei teleormănene au format hora bucuriei chiar pe gazon. Foto: Ciprian Petcuț / Sport Pictures

Foto: UTA Arad și Ciprian Petcuț / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-turris-oltul-e-al-treilea-meci-care-se-joaca-in-play-off-ul-de-promovare-din-liga-2-partida-de-la-arad-incepe-la-ora-1730-ce-au-spus-laszlo-balint-si-erik-lincar-inaintea-intalnirii-19138577

https://liga2.prosport.ro/seria-1/teleormanenii-au-prins-aripi-dupa-victoria-cu-uta-sa-ne-lase-toata-lumea-sa-facem-performanta-turris-oltul-a-castigat-spectaculos-pe-terenul-unde-nici-sa-dai-gol-nu-puteai-si-visea-19138667

https://liga2.prosport.ro/seria-1/barajul-de-promovare-mentinere-in-liga-1-ramane-in-dubla-mansa-si-are-noi-date-de-desfasurare-fata-de-cum-fusesera-stabilite-initial-finalul-play-out-ului-ligii-1-a-fost-decalat-19138625

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-comunicat-taios-catre-frf-si-cca-dupa-meciul-cu-rapid-ce-rost-mai-are-sa-se-continue-aceasta-competitie-suspendati-domnilor-competitia-spuneti-direct-cine-trebuie-sa-19138593

https://liga2.prosport.ro/seria-1/argesul-protesteaza-in-cor-fata-de-arbitraj-si-programarile-meciurilor-din-play-off-totul-inaintea-derby-ului-local-cu-cs-mioveni-ionut-badea-a-avut-replica-si-pentru-erik-lincar-19138534

Răzvan STÎNGĂ 09 Jul. 2020, 20:32 Liga 2
Pe aceeași temă