Liga 2 se va relua curând, iar echipele se află pe ultima sută de metri cu pregătirile. Printre cele care se vor lupta pentru calificarea în play-off se află și FC Bihor Oradea, care a făcut o pregătire de iarnă intensă, dar a efectuat și destul de multe modificări de lot.
În aceste zile, după ce a revenit din cantonamentul din Turcia, Erik Lincar a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre punctul în care se află acum echipa și dacă speranțele i-au crescut pentru terminarea întrecerii regulare în rândul primelor șase echipe.
FC Bihor începe anul 2026 pe locul 3 în Liga 2, cu 35 de puncte adunate în 17 meciuri, la un punct de locul 2, Sepsi OSK, și la opt puncte de locul 1, Corvinul Hunedoara. Orădenii au două puncte peste locurile 4 și 5, AFC ASA Târgu Mureș și FC Voluntari.
E important de precizat că orădenii au fost de neînvins în partidele jucate acasă, ieșind victorioși de șapte ori și remizând de două ori în confruntările disputate în fața propriilor suporteri.
În ultimele meciuri din întrecerea regulară, FC Bihor va întâlni ASA Târgu Mureș, Chindia Târgoviște, Sepsi Sfântu Gheorghe, Corvinul Hunedoara. Confruntări pe care Erik Lincar le consideră adevărate examene, pentru ca echipa să vadă nivelul exact.

La capitolul achiziții, ultimul nume ajung în lotul orădenilor este Peter Gal-Andrezly, fotbalist slovac, în vârstă de 35 de ani, cu experiență acumulată în România la Sepsi OSK și la Csikszereda. Acesta a venit în urma situației lui Ionuț Ban, care nu mai poate juca fotbal.
Anterior, au venit și Răzvan Cutean (ex UTA), Lucas Ferche (revenit după împrumutul la Lotus Băile Felix), Denis Sala (ex Lotus Băile Felix), Sorin Șerban (ex CSC Șelimbăr), Paul-Henri Moussinga Mouasso (ex Ceahlăul Piatra Neamț), Adrian Iancu și Alexandru Boiciuc (ambii veniți de la Concordia Chiajna).
Altfel, au plecat Asadbek Beglarkhanov, Rowan Buss-Liam, Ionuț Rus, Ionuț Albu, Adrian Gîdea (acum la la Crișul Sântandrei), Gelu Gitye (împrumutat până în vară la Crișul Sântandrei), Luca Tincău (acum la Minaur Baia Mare) și Ionuț Hebriștean (împrumutat până în vară la Bihorul Beiuș).
Erik Lincar a declarat că este mulțumit de mutări, de plecări și de veniri, dar că a mai țintit și aducerea unor jucători. Până la urmă, au fost nume pe care el și conducerea nu le-au convins că ajungă la FC Bihor Oradea.
”Sunt per total mulțumit și cred că jucătorii cu experiență pe care i-am adus vor aduce un plus echipei. Din păcate, accidentarea lui Ionuț Ban ne-a luat prin surprindere și din acest motiv l-am adus pe Peter Gal pe ultima sută de metri.
Sunt momente care pot pune stop carierei și de aceea e important ca jucătorii să joace cu pasiune și să profite de fiecare șansă de a intra pe teren.
Ne-am fi dorit poate și alți jucători, dar piața atât ne-a oferit. Am fost în discuții cu mai mulți fotbaliști, însă unii au ales Liga I din Bulgaria sau Kazahstan. Am vrut să aducem jucători români, dar a fost imposibil.
Chiar dacă nu am transferat cele mai sonore nume, am mare încredere în echipa mea și în spiritul grupului. Prin muncă și pasiune am reușit să obținem rezultate bune și anul trecut”, a spus Erik Lincar la conferința de presă.

Zilele trecute, FC Bihor Oradea s-a întors din cantonamentul din Turcia, unde a disputat mai multe meciuri amicale. A început cu o remiză, 2-2 cu Miedz Legnica (locul 10 în prima ligă din Polonia), apoi a câștigat, 2-1 cu FC Zhenis (locul 6 în prima ligă din Kazahstan), dar a suferit și o înfrângere, 1-2 cu Lokomotiv Tashkent (nou-promovată în prima ligă din Uzbekistan). A încheiat, însă, stagiul de pregătire cu o remiză, 2-2 întâlnirea cu FC Fratria Varna (locul 2 în liga a doua din Bulgaria).
Înainte să decoleze în Turcia, trupa bihoreană a disputat un singur amical în România, contra Universitatea Cluj U19, de care a trecut cu scorul de 2-1. Până la reluarea Ligii 2, FC Bihor Oradea mai are în program două jocuri de verificare. Va întâlni SCM Zalău (12 februarie) și Minaur Baia Mare (14 februarie).
Erik Lincar a afirmat că este foarte bucuros și de modul în care a decurs perioada de pregătire, în special în privința cantonamentului din Turcia.
”Am avut o perioadă foarte bună în cantonament, mai ales că am reușit să ne facem toate antrenamentele și să disputăm toate jocurile. Știți că în Antalya mai sunt momente când apar ploi sau furtuni și atunci totul se anulează.
Noi am avut noroc și am putut profita la maximum de eforturile făcute de club și de conducere pentru a ne oferi cele mai bune condiții. Terenurile au fost excelente, chiar îngrijite exemplar, iar din punctul meu de vedere Antalya rămâne o soluție viabilă pentru echipele românești pe timp de iarnă.
Am jucat cu adversari de nivelul Ligii a II-a și chiar al primei ligi. Am întâlnit și echipe din Kazahstan sau Uzbekistan, care poate par mai ciudate la prima vedere, dar care au investiții foarte mari și jucători din vestul Europei.
Ne-au pus probleme atât din punct de vedere tehnico-tactic, cât și fizic. Aceste jocuri ne-au ajutat să vedem nivelul nostru internațional, iar acum trebuie să ne adaptăm la realitățile din România”, a mai declarat Erik Lincar.
Foto și video: FC Bihor Oradea