Entuziasm general la FC Bihor după victoria cu Steaua. George Tătar simte că echipa a trecut peste un moment greu: ”Fotbalul înseamnă să ai forța să te ridici. Am arătat caracter, spirit de luptă”

Andrei PASCU 01 Sep. 2025, 14:29 Liga 2

FC Bihor Oradea simte că victoria contra Stelei, din etapa a 5-a a Ligii 2, e una importantă și din perspectiva faptului că a avut mari probleme medicale. După cum Liga2.ro a anunțat cu câteva zile înaintea întâlnirii de la Oradea, Erik Lincar și conducerea au cerut amânarea jocului, pe motiv că au mai mulți jucători cu infecție COVID-19.

Partida a avut loc, FC Bihor Oradea a câștigat cu 4-2, iar conducerea este și ea mândră de cele întâmplate. A vorbit despre duelul cu trupa ”militară” și președintele bihorenilor, George Tătar.

Entuziasm la FC Bihor, după victoria cu Steaua 

Conducătorul a transmis un mesaj motivațional, fiind convins că va conta mult în etapele următoare de Liga 2, chiar dacă la nivel declarativ FC Bihor Oradea a anunțat că nu țintește calificarea în play-off-ul întrecerii.

Conducerea celor de la FC Bihor Oradea a promis că lucrurile vor merge și mai bine în stagiunea 2025-2026, pentru că strategia se face pas cu pas, într-un mod serios și profesionist. Referitor la ideile pentru sezonul abia început, FC Bihor Oradea nu își va propune promovarea, ci va fi un an competițional în care va încerca să își mențină cu baze mai solide poziția în campionat.

Clubul din Oradea nu are un obiectiv îndrăzneț în acest campionat, ci va dori să aibă evoluții mai bune decât în stagiunea precedentă. Până acum, FC Bihor Oradea are un start de campionat bun, cu trei victorii și o înfrângere în primele patru runde, până la confruntarea cu Steaua.

George Tătar, președinte FC Bihor: ”Mergem înainte spre următoarele provocări”

A venit și succesul cu ”militarii”, care i-a dus pe orădeni pe locul 3, cu un total de 12 puncte, cu 13 goluri marcate și 7 primite. E la numai un punct de primele două clasate, AFC ASA Târgu Mureș și Corvinul Hunedoara.

Am trecut printr-o perioadă dificilă, cu provocări medicale care ne-au pus la încercare încă de la Câmpulung și apoi la Dumbrăvița. Ne-am dorit să câștigăm fiecare meci, iar faptul că nu am reușit să intrăm în grupele Cupei rămâne un regret.

Dar, fotbalul înseamnă să ai forța de a te ridica după fiecare cădere. Iar victoria cu Steaua, una dintre cele mai puternice echipe ale campionatului, a demonstrat că FC Bihor are caracter și spirit de luptă. Băieții au jucat cu inima, cu determinare și cu dorința de a arăta că putem fi la nivelul celor mai buni.

Le transmit toată aprecierea mea pentru modul în care au luptat și mulțumim suporterilor care, indiferent de momente, ne susțin și ne dau energia de care avem nevoie. Împreună, club și suporteri, suntem mai puternici și mergem înainte cu încredere spre următoarele provocări”,  a precizat preşedintele clubului, George Tătar (foto articol, în dreapta), conform site-ului FC Bihor Oradea.

FC Bihor Oradea pregătește jocul cu Ceahlăul

FC Bihor Oradea nu se afla într-un moment bun înaintea jocului cu Steaua, iar asta nu doar din perspectiva problemelor de ordin medical. Anterior înfrângerii cu CSC Dumbrăvița din Cupa României, din faza Play-off-ului, FC Bihor Oradea a pierdut, surprinzător, pe terenul celor de la AFC Câmpulung Muscel, scor 1-2.

În etapa 6 de Liga 2, FC Bihor va evolua la Piatra Neamț, contra Ceahlăului.

Foto: Alex Covaci (Observatorul Bihorean) / FC Bihor Oradea

Andrei PASCU 01 Sep. 2025, 14:29 Liga 2
Pe aceeași temă