Dunărea Călărași a negat faptul că antrenorul Cristian Pustai ar fi putut pleca de la echipă. După ce au apărut informațiile conform cărora acesta s-ar fi aflat în cărți pentru a prelua postul de președinte al clubului Gaz Metan Mediaș, din Liga 1, formația din Călărași a emis un anunț pe pagina de Facebook prin care precizează că plecarea lui Pustai nu se va întâmpla, iar antrenorul oferă și o declarație în acest sens.
Pustai se axează pe perioada de pregătire pe care a început-o deja cu Dunărea Călărași. A punctat faptul că sunt discuții cu conducerea, pentru organizarea unui cantonament în România sau în afara țării. Planurile nu se opresc aici, pentru că se are în vedere și programarea unor meciuri de verificare, în care jucătorii să fie testați până la debutul în noul sezon din Liga 2.
”Cristian Pustai este antrenorul echipei nostre și rămâne la Dunărea Călărași în ciuda zvonurilor!
«Nu plec de la Călărași. Exclus! Suntem în perioada de pregătire și ne-am dori un cantonament, posibil în țară. Va fi greu cu meciurile de verificare dar ne vom descurca. Avem câțiva jucători pe care îi testăm», a declarat Cristian Pustai, tehnicianul echipei de pe malul Borcei”, se arată în mesajul transmis joi, 16 iulie, de Dunărea Călărași.
Ioan Mărginean (foto, alături de Vali Iordănescu), fostul președinte al celor de la Gaz Metan Mediaș, a prezentat pentru ProSport modul în care au decurs lucrurile și cum Cristian Pustai putea să fie numit în poziția de președinte a echipei din Liga 1. Potrivit declarațiilor acestuia, antrenorul Dunării Călărași a primit trei voturi din partea Consiliul Director, ceea ce însemna că procedura legală fusese deja urmată. Însă, în cele din urmă, după cum a spus Mărginean, în funcție a fost numit Vali Iordănescu, vărul lui Edward Iordănescu, la bază fiind criteriul politic.
„Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș, prin ieșirea din reorganizare, trebuia să-și aleagă un nou președinte. Luni s-a declanșat un sistem de vot până miercuri. Trebuia să se voteze de Consiliul Director noul președinte. Prima propunere a fost făcută pentru domnul Pustai. A luat un vot de la domnul Luca, a luat un vot de la Ion Tătar de la Transgaz și de la domnul Horia Deian, lider de sindicat la Transgaz. Eu am fost prezent și ultimii doi m-au pupat cel mai mult, deși e pandemie. M-au felicitat că am curajul să mă dau la o parte pentru bunul mers al echipei, că ei vor medieșeni la conducere. De ce n-au venit medieșenii când era echipa în faliment?
Le-am zis să-l pupe pe Pustai, că el e omul care duce echipa mai departe. În fine, am plecat de acolo, Pustai era fericit că are 3 voturi din 5. L-am sunat pe reprezentantul celor de la Jidvei și l-am rugat să trimită votul până miercuri. A trecut timpul și nimic. L-am mai sunat o dată și a zis că el se abține. Statutul spune că dacă sunt 4 opțiuni și 3 sunt pentru, atunci votul e validat.
Miercuri, în jurul orei prânzului, a venit și domnul Valentin Iordănescu. El, marți, a declanșat, la propunerea lui Ion Tătar, un nou vot pentru Valentin Iordănescu. Nu mi se pare corectă această decizie, pentru că procedura era declanșată de luni pentru Pustai. Vali Iordănescu avea două voturi pentru și două abțineri. Pe domnul Luca nici măcar nu l-au anunțat decât la 1 noaptea pe WhatsApp. El nici nu s-a uitat pe WhatsApp. Ne-am trezit azi la amiază (n.r. – miercuri) că cei de acolo au venit să-l înregistreze pe domnul Valentin Iordănescu. Clubul i-a dat număr de înregistrare și s-a dus să o depună la judecătorie”, a spus Ioan Mărginean.
În ultima perioadă au avut loc și alte episoade care îndrumau către numirea lui Pustai pe poziția amintită. A fost văzut la unul din meciurile lui Gaz Metan Mediaș de pe teren propriu, din play-off-ul Ligii 1, și nu a fost prezent la reunirea Dunării Călărași, care a fost condusă de ”secundul” Mirel Condei.
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/scandal-cu-iz-politic-la-medias-cum-a-ajuns-vali-iordanescu-presedintele-gazului-intr-o-lupta-care-parea-pierduta-in-fata-lui-pustai-primarului-i-s-a-impus-de-la-bucuresti-exclu-19060507?fbclid=IwAR2BKS6dj6aRtxCvdaWrEpAS8mm7cyR2R7dr9_VQofYALancD6rr0X0HSq4
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dunarea-calarasi-a-primit-certificarea-pentru-noul-sezon-de-liga-2-si-a-anuntat-primul-transfer-un-fost-jucator-al-csm-resita-19139383
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-dunarea-calarasi-a-dat-start-pregatirii-in-doar-noua-jucatori-care-au-trecut-cu-brio-testul-covid-19-surpriza-un-nigerian-fost-in-prima-liga-din-moldova-19138082
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-a-transferat-un-jucator-din-liga-1-echipa-lui-alexandru-pelici-a-ajuns-la-a-patra-mutare-19139148
https://liga2.prosport.ro/seria-1/george-tudoran-continua-si-el-cu-dunarea-in-plus-calarasenii-au-promovat-de-la-juniori-un-portar-19137712
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/rasturnare-de-situatia-la-gaz-metan-ce-se-intampla-cu-ioan-marginean-dupa-revenirea-lui-cristi-pustai-la-formatia-medieseana-exclusiv-19060387