Dunărea are șansa reabilitării. Mihalcea își atenționează jucătorii: „Nu ne permitem luxul să trată lejer meciul cu Berceni”

Dunărea are șansa reabilitării.** Mihalcea își atenționează jucătorii:

După victoria de săptămâna trecută de la Balotești, Dunărea Călărași va avea, sâmbătă, ocazia să obțină un al doilea succes consecutiv, atunci când întâlnesc pe teren propriu pe ACS Berceni, ultima clasată din Liga 2. Echipa lui Adrian Mihalcea are șase puncte pentru formațiile de la retrogradare, iar un nou succes este obligatoriu, mai ales că la club vor urma schimbări majore în conducere.

Sâmbătă, de la ora 11:00, în cadrul etapei a 16-a, Dunărea va juca pe stadionul „Ion Comșa” împotriva ilfovenilor de la ACS Berceni. Trupa lui Mugur Bolohan se află pe ultimul loc în clasament, nereușind să obțină niciun punct până în momentul de față. Totuși, Adi Mihalcea îi atenționează pe jucătorii săi să fie prudenți și să nu se creadă din start câștigători.

„Ca să avem continuitate, avem nevoie de trei puncte sâmbătă cu Berceniul. Fiind cel mai aproape meci pentru mine este și cel mai dificil. Ce va fi după, vom analiza. Și vom încerca să ne pregătim, dar e foarte important să câștigăm împotriva Berceniului. O echipă cu problemele ei, dar o echipă cu jocuri bune. Îi urmăresc și văd evoluția lor, scorul nu este cel care reflectă realitatea din teren. Trebuie să fim pregătiți, să nu tratăm lejer acest meci, nu ne permitem luxul acesta și atunci nu vom avea probleme. Zic eu că dacă avem același grup unit, aceeași atitudine așa cum am arătat în ultimul meci, suntem și mai aproape de victorie”, a declarat, citat de site-ul oficial al clubului Dunărea, Mihalcea, care a mai adăugat că starea de spirit din cadrul lotului s-a mai îmbunătățit după victoria la scor de forfait obținută la Balotești.

„E firesc ca un rezultat pozitiv să schimbe starea de spirit, dar, repet, nu e de ajuns acest rezultat, o mică greșeală și iar revenim la presiunea de dinaintea meciului de la Balotești. La un moment dat e normal să se ajungă la niște măsuri pentru a se îndrepta mult mai multe lucruri. Pot să spun că starea de spirit și băieții că până la urmă în jurul lor se învârte totul, sunt OK în momentul de față, încerc să-i mențin pe această linie. Nici să abordeze un optimism exagerat, dar nici să mai cadă în blocajul psihic de dinaintea acestui meci”, a mai spus Mihalcea, care nu va putea conta sâmbătă pe serviciile lui Țenea, suspendat: „Din păcate, Țenea este suspendat și sunt mici probleme la câțiva jucători dar eu zic că până la ora meciului îi vom avea apți. Singura absență în momentul de față este cea a lui Țenea dar avem soluții, avem jucători, am făcut unele improvizații și am riscat dar am tras lozul câștigător și atunci vor urma și la acest meci. Și atunci am feelingul acesta că sunt jucători care se pot descurca la fel de bine și pe alt post decât cel pe care s-au consacrat”.

Foto: Cătălin NIȚU (Ediția)

Pe aceeași temă