:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2FSTEAUA-BUCURESTI-ASA-TARGU-MURES-LIGA-2-CASA-PARIURILOR-11.09.202514-1024x768.jpg)
Dragoș Nedelcu (28 de ani) a semnat cu Steaua și ar putea debuta la echipa antrenată de Daniel Oprița marți seară, la Târgoviște, contra Chindiei, în derby-ul etapei a 7-a a Ligii 2.
Mijlocașul constănțean dublu campion cu echipa condusă de Gheorghe Hagi, cât și câștigător al Cupei României cu FCSB se antrena cu trupa din Ghencea de la începutul lunii actuale.
Steaua a semnat în cele din urmă cu Dragoș Nedelcu, fost internațional român aflat într-un moment de regres în cariera sa din cauza accidentărilor. Mijlocașul crescut la clubul lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanța, s-a alăturat clubului din Ghencea de la începutul lunii septembrie, când trupa condusă de Daniel Oprița anunța prezența acestuia în lot, la antrenamente.
Astăzi, luni, 22 septembrie, Steaua a transmis oficial faptul că a semnat cu mijlocașul ultima dată legitimat la Farul Constanța, de unde de la începutul lunii actuale a fost adus, sub formă de împrumut, și Nicolas Popescu.
Nedelcu face parte din lotul echipei antrenate de Oprița pentru deplasarea de la Târgoviște.
”Bun venit, Dragoș Nedelcu!
Dragoș Nedelcu este cel mai nou jucător din lotul formației noastre. În vârstă de 28 de ani, Dragoș evoluează pe postul de mijlocaș și a semnat azi contractul cu Clubul Steaua București.
Format la Farul Constanța, Dragoș a fost constant selecționat în loturile naționale U17, U19 și U21 ale României, iar în cea de seniori are șase convocări.
Mijlocașul născut la Constanța va face parte din lotul Stelei pentru întâlnirea cu Chindia Târgoviște și ar putea debuta mâine, în ultimul meci din runda cu numărul șapte al Ligii a II-a.”, a comunicat Steaua.
Dragoș Nedelcu s-a despărțit în această vară de Farul Constanța, pe care a și reclamat-o la comisii, era liber de contract și va juca pentru prima dată în cariera sa în Liga 2, după ce a mai evoluat inclusiv în Liga 3, pentru echipele secunde ale celor de la Viitorul/Farul Constanța și FCSB.
În sezonul trecut, Nedelcu, măcinat de accidentări, a evoluat doar în 10 meciuri pentru Farul în prima ligă. S-a întors la clubul lui Gheorghe Hagi la începutul anului 2022. Anterior, el a jucat pentru Viitorul Constanța, vechea denumire a actualului Farul, FCSB și Fortuna Düsseldorf, în Germania, unde a stat jumătate de sezon.
”Sunt entuziasmat că sunt aici. Abia aștept să debutez! Am ales să vin la echipa care m-a dorit cel mai mult în această perioadă și unde consider că condiții de a face performanță. La Steaua sunt condiții superioare multor cluburi de Liga 1”, a declarat Dragoș Nedelcu după ce a semnat cu Steaua.
Acesta a câștigat, în cariera sa, două campionate, cu Viitorul Constanța, în 2017, și Farul Constanța, în 2023, cât și o Cupă a României, în 2020, cu FCSB.
Are șase meciuri la naționala de seniori a României, când aceasta era condusă de neamțul Christoph Daum, cât și jocuri la nivel european pentru Viitorul Constanța, FCSB și Farul.
Înainte de ultimul meci al etapei a 7-a a Ligii 2, cel de la Târgoviște, programat marți, de la ora 19:00, Steaua ocupă locul 7, cu 13 puncte și 13-8 golaveraj. Adversara sa din această rundă, Chindia, se află pe locul 6, tot cu 13 puncte, dar cu un golaveraj mai bun, 13-5. Tot 13 puncte au și ACSM Reșița (locul 5, 15-7), cât și CS Afumați (locul 8, 10-6) și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (locul 9, 7-6).
Cine câștigă la Târgoviște poate urca cel mult pe locul 3, la egalitate cu AFC ASA Târgu Mureș, care va fi greu de depășit la golaveraj (17-5).
Foto: Steaua București