Căpitanul ”FC U” Craiova, războinic în declarații după victoria cu Rapid. Dragoș Albu: ”Toți sunt împotriva noastră și noi le-am dovedit tuturor că suntem adevărata Universitatea Craiova. Nu au pic de respect”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 20 Apr. 2021, 00:47 Actualizat: 20 Apr. 2021, 02:00 Liga 2
Căpitanul ”FC U” Craiova, războinic în declarații după victoria cu Rapid. Dragoș Albu: ”Toți sunt împotriva noastră și noi le-am dovedit tuturor că suntem adevărata Universitatea Craiova. Nu au pic de respect”

Faptul că Rapid s-a clasat pe locul 1 la finalul primelor trei etape din play-off-ul Ligii 2, chiar dacă doar la golaveraj în fața celor de la U Craiova 1948 SA, i-a motivat pe jucătorii echipei oltene înaintea meciului direct, din etapa a 4-a a turneului de accedere în Liga 1. Nou-promovata în eșalonul secund, care în sezonul regular a stat în nu mai puțin de 18 etape din 21 pe prima poziție, s-a simțit deranjată de faptul că lumea fotbalului românesc s-a entuziasmat de parcursul giuleștenilor în ultimele runde și a lăsat Craiova în planul al doilea.

Dragoș Albu, scandalizat după ce ”FC U” Craiova a învins Rapid și a revenit pe primul loc în Liga 2: ”Nu mi se pare normal ca noi să fim tot anul pe primul loc și să nu avem pic de respect”

Asta a vrut să transmită la finalul jocului de pe ”Ion Oblemenco” mijlocașul Dragoș Albu (20 de ani), căpitanul echipei ”FC U” Craiova de câteva meciuri, impulsionat și de victoria la limită obținută împotriva Rapidului, scor 1-0.

”Au stat o etapă pe primul loc și au început cu toții cu Rapid în sus, Rapid în jos. Nu mi se pare normal ca noi să fim tot anul pe primul loc și să nu avem pic de respect. Suntem Universitatea Craiova și am dovedit în seara asta că ne merităm locul și așa o să fie. O să terminăm pe primul loc”, a spus Albu la flash-interviul de după joc.

Mijlocașul defensiv a explicat și motivul pentru care ”FC U” Craiova a continuat să joace bine și după ce a rămas în 10, după eliminarea lui Lorenzo Paramatti, trimis la vestiar în minutul 62, după o lovire violentă cu cotul.

”Suntem Universitatea Craiova, avem spirit. Suntem o echipă unită și vom lupta împreună până la sfârșitul campionatului. Vreau să terminăm pe primul loc, indiferent de consecințe”, a declarat, ușor încurcat de cuvinte, Albu.

  • 21 de meciuri are Dragoș Albu jucate în acest sezon de Liga 2 pentru ”FC U” Craiova, doar într-unul fiind înlocuit, cu Ripensia (4-1). Mijlocașul readus în țară, de la Utrecht II, a înscris și două goluri, cu Ripensia (4-1) și Pandurii (3-2).

”Toți sunt împotriva noastră și noi le-am dovedit tuturor că suntem adevărata Universitatea Craiova”

Întrebat de reporter dacă are impresia că cineva are ceva cu echipa sa, că ”FC U” Craiova nu e dorită în Liga 1, Albu nu a stat pe gânduri.

”Da. Asta s-a văzut de când am început campionatul. Că toți sunt împotriva noastră și noi le-am dovedit tuturor că suntem adevărata Universitatea Craiova, avem spirit de muncă și ați văzut atmosfera din seara asta, chiar dacă tribunele au fost goale, noi am avut o atmosferă de echipă mare (n.r. – referitor la faptul că suporterii au stat în afara stadionului și au scandat de acolo pentru echipă). Ar fi fost ceva senzațional cu public. Din păcate, nu am apucat să joc cu tribunele pline la Craiova, dar sunt conștient că pe viitor voi juca și voi avea mari rezultate la acest club”, crede mijlocașul adus vara trecută la ”FC U” Craiova.

”Universitea Craiova se va bate la locul 1, nu la locul 2”

Din turul play-off-ului Ligii 2 a mai rămas o singură etapă, iar ”FC U” Craiova va juca în deplasare la Dunărea Călărași, în data de 26 aprilie, de la ora 17:30. Apoi începe returul. Dragoș Albu vrea ca echipa sa să rămână până la final pe primul loc.

”De la începutul campionatului ne-am dorit să promovăm și Universitea Craiova se va bate la locul 1, nu la locul 2, pentru că suntem o echipă mare și asta ne dorim. Nu putem să ne relaxăm. Noi jucăm la fiecare meci la victorie, pentru că ne dorim să câștigăm și să promovăm fără nicio înfrângere”, a mai spus căpitanul alb-albaștrilor.

În precedentele jocuri din play-off, Craiova a remizat la CS Mioveni (scor 0-0, deplasare) și a câștigat cu ASU Poli (1-0, acasă) și la FK Csikszereda (2-1, deplasare).

”FC U” Craiova e pe locul 1 în play-off-ul Ligii 2, de această dată având un avans de trei puncte față de Rapid, 45 față de 42. CS Mioveni (41 de puncte) și Dunărea Călărași (38 de puncte) sunt echipele care ocupă cele două poziții de baraj de promovare.

Foto: Cătălin Ciupureanu și Remus Badea / Sport Pictures

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 20 Apr. 2021, 00:47 Actualizat: 20 Apr. 2021, 02:00 Liga 2
Pe aceeași temă