SC Oțelul are un meci aparent facil în etapa a 15-a din Liga 2, cu Ripensia, în deplasare, duminică, de la ora 14:00. Gălățenii pornesc confruntarea ca favoriți și vor merge pe Bega pentru trei puncte care i-ar putea readuce în rândul echipelor de play-off, urmând ca mai apoi să dispute ultimul meci din 2022, din campionat.
Dorinel Munteanu revine pe banca tehnică a SC Oțelul la jocul cu Ripensia, după ce a ispășit etapele de suspendare. A pregătit partida pe durata timpului pauzei competiționale, fiind sigur că jucătorii săi se vor afla la potențial maxim în duelul cu timișorenii.
Însă, antrenorul nou-promovatei a remarcat un detaliu scos în evidență de mai toți adversarii timișorenilor, anume că Ripensia este o echipă agresivă, o echipă care iese în evidență cu dăruirea pe care o arată în fiecare etapă, chiar dacă situația din clasament spune altceva.
Pentru ca fotbaliștii să fie cât mai odihniți la ora partidei, mai ales că e vorba și de o deplasare lungă pentru SC Oțelul, drumul va fi făcut cu trenul, vineri seară, la cușetă, iar echipa va ajunge la Timișoara sâmbătă dimineață.
”Echipa se prezintă foarte bine din punctele de vedere ale antrenamentelor și dispoziției de joc. Se simt bine jucătorii, dar e important să transformăm în ceva bun ceea ce am lucrat în aceste zile. Vom avea un meci extrem de greu, cu o echipă incomodă, o echipă care a câștigat cu contracandidate la play-off.
Sunt convins că și terenul va fi o problemă, va fi un teren greu, dar toate acestea ne fac să ne concentrăm și mai mult, să abordăm jocul și mai serios, vrem să scoatem un rezultat bun la Timișoara.
Nu am găsit soluția de a merge cu avionul la Timișoara, dar vom merge cu trenul, la cușetă. Plecăm de vineri seară, sâmbătă dimineață vom fi la Timișoara. Ne vom pregăti acolo și vom avea timp să ne revenim din toate punctele de vedere, să fim bine la ora partidei.
Sper să văd jucătorii dispuși la efort, să nu se gândească la vacanță, pentru că pot schimba programul imediat. Îmi doresc ca toți jucătorii să dea tot ce pot în aceste ultime jocuri”, a spus Dorinel Munteanu.
Munteanu a vorbit și despre situația sa, revenirea pe banca echipei după rundele de suspendare. A promis că nu va mai fi eliminat de acum înainte, că își va controla mai bine trăirile.
”Mi-a fost foarte greu (n.r. – să fie departe de echipă) și nu se va mai întâmpla să fiu suspendat, promit. Însă, cel mai important e jocul echipei și atitudinea jucătorilor.
Vom avea un adversar de luptă, un adversar care bagă piciorul cum se spune în fotbal. Asta îmi doresc și de la echipă mea, să fie determinată”, a mai spus Dorinel Munteanu.
SC Oțelul este pe locul 7 în Liga 2, cu 25 de puncte. Unirea Slobozia este pe 2, cu 28 de puncte, iar pe primul loc e Steaua, cu 32 de puncte. După Unirea Slobozia, pe lângă SC Oțelul, mai sunt și alte echipe cu 25 de puncte, patru la număr, FK Miercurea Ciuc, Poli Iași, Gloria Buzău și Unirea Dej.
SC Oțelul va juca pe terenul Ripensiei în runda a 15-a din Liga 2 și va încheia anul de campionat cu Metaloglobus, pe teren propriu. Gălățenii vor mai disputa, apoi, și confruntarea din grupele Cupei României, cu Gloria Buzău, din ultima etapă a fazei grupelor.
Foto: George Filip / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-are-meciuri-la-indemana-in-ultimele-etape-din-2022-iar-cosmin-dur-bozoanca-si-vasile-jardan-sporesc-increderea-fanilor-situatia-financiara-a-clubului-19254431
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ultima-etapa-de-liga-2-din-2022-incepe-de-ziua-nationala-a-romaniei-in-ghencea-in-vacanta-de-iarna-se-intra-dupa-jocul-de-la-brasov-in-care-evolueaza-dinamo-19254426
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dorinel-munteanu-a-pierdut-procesul-cu-fcsb-si-fiscul-din-germania-l-a-facut-bun-de-plata-dumnezeu-o-sa-vada-si-o-sa-faca-dreptate-intr-un-fel-sau-altul-19254135
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-penultimei-etape-din-liga-2-stabilita-in-2022-derby-ul-rundei-poli-iasi-dinamo-se-joaca-sambata-steaua-fc-brasov-a-fost-pus-duminica-19253974