![Romică Dorin s-a întors în antrenorat, după câteva luni ca medic. A semnat contractul carierei și e ”secund” și analist video la o fostă campioană din Asia Centrală](https://media.prosport.ro/4mBjotQc1d_1V6pRaFwDUqL35Jc=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fromica-dorin-ordabasy-1024x576.jpg)
Moment reprobabil în Seria 1 a Ligii 5 Buzău, unde un tânăr arbitru asistent, Alexandru Enciu (19 ani), a fost bătut de doi fotbaliști. Totul s-a întâmplat în meciul dintre Rapid Pârscov și Carpați Nehoiu, din etapa a 12-a, disputat duminică, 28 noiembrie.
Evenimentul a avut loc în minutul 35, moment în care partida a și fost întreruptă. Un jucător al gazdelor, Săndel Onu (foto articol), l-a înjurat și amenințat în primă fază pe ”asistentul” Alexandru Enciu, pentru ca apoi starea de nervozitate a fotbalistului să se transforme într-o reacție de neiertat. L-a lovit cu pumnii pe Enciu, dar în altercație a mai intrat un coleg al agresorului.
Romeo Tudorache s-a dat și el importat alături de Săndel Onu și l-a lovit la rândul său pe arbitru. Scena nu a trecut neobservată de către Asociația Județeană de Fotbal Buzău, care în urma celor întâmplate a decis să îl excludă definitiv din fotbal pe Săndel Onu, mai ales că nu era la primul episod de acest fel. Era recidivist.
Colegul său, Romeo Tudorache, a fost și el suspendat, pentru doi ani, dar în scandal este implicată și poliția. Pentru că după ce Alexandru Enciu a fost bătut s-a sunat la poliție, agresorii s-au ales și cu dosare penale pentru loviri.
”Comisia de Disciplină a luat măsuri severe. Săndel Onu a fost exclus din fotbal. Asta pentru că era recidivist, în trecut a avut incidente similare. Celălalt jucător care a lovit a primit o suspendare de doi ani. Nu era recidivist”, a comentat Adrian Petre, președinte AJF Buzău, citat de Buzoienii.
Asociația Județeană de Fotbal Buzău a judecat și cazul meciului, pe lângă deciziile luate în privința celor doi juători. Așa se face că echipa oaspete, Carpați Nehoiu, a fost declarată învingătoare la ”masa verde”, cu 3-0.
”Pedepse drastice pentru doi fotbaliști din Liga a 5-a din Buzău
Asociația Județeană de fotbal Buzău a sancționat cu fermitate actele de huliganism petrecute la jocul dintre AS Rapid Pârscov și CS Carpați Nehoiu din 28 noiembrie 2021. În timpul meciului din etapa a 12-a, doi jucători au pornit un scandal uriaș, aducându-i arbitrului injurii, amenințându-l și chiar lovindu-l cu brutalitate.
Astfel, la scurt timp după incidentele din Campionatul Județean Liga a 5-a, Comisia de Disciplină din cadrul Asociației Județene de Fotbal a anunțat sancțiunile:
Onu Săndel, legitimat la AS Rapid Pârscov a fost exclus din viața sportivă, iar Tudorache Romeo a primit 2 ani de suspendare.
Odată cu această decizie, Asociația Județeană de Fotbal Buzău reafirmă faptul că nu tolerează actele de huliganism în sport”, se arată și într-un comunicat emis de AJF Buzău.
Foto: Carpați Nehoiu, Buzoienii și AJF Buzău
https://liga2.prosport.ro/liga-4/nu-mai-putin-de-52-de-etape-de-suspendare-dictate-pentru-trei-jucatori-din-liga-4-arad-care-l-au-corijat-pe-arbitru-soimii-simand-anunta-recurs-centralul-sa-si-19212278
https://liga2.prosport.ro/liga-4/cornel-talnar-s-a-intors-in-cetate-si-a-stat-pe-banca-tehnica-la-un-meci-de-liga-a-4-a-alba-alaturi-de-fiul-sau-echipa-pe-care-a-reprezentat-o-e-ciuca-batailor-in-acest-sezon-19212207
https://liga2.prosport.ro/liga-4/scandal-mare-in-liga-4-vaslui-meciul-liderului-rapid-brodoc-oprit-in-minutul-85-dupa-ce-propriul-fotbalist-l-a-impins-pe-arbitrul-central-ocupanta-locului-1-contraataca-un-adversar-a-prim-19212160
https://liga2.prosport.ro/seria-1/comitetul-de-urgenta-al-frf-a-modificat-si-aprobat-protocolul-de-desfasurare-a-competitiilor-dupa-revenirea-spectatorilor-pe-stadioane-ce-sanctiuni-risca-echipele-care-il-incalca-19212097