La Constanța, Farul începe din nou să prindă putere, drept dovadă și parcursul fără emoții din acest sezon de Liga 2, spre deosedire de cel trecut, unde începutul a fost unul în care s-a luat în calcul inclusiv retragerea din campionat, iar finalul a fost cu ceva emoții din cauza luptei strânse pentru evitarea retrogradării. Finalul anului 2019 găsește echipa antrenată de Ianis Zicu pe locul 9 în clasament, însă la doar șase puncte în spatele poziției a 3-a, cea care duce la barajul pentru promovare. Dar și cu o serie impresionantă de rezultate obținute pe teren propriu în această ediție de campionat: opt victorii și un egal.
Tiberiu Curt: „Stabilitate, acesta este cuvântul cu care aș caracteriza prima parte a sezonului”
După analiza de final de primă parte a sezonului făcută de antrenorul Ianis Zicu, managerul general Tiberiu Curt a vorbit și el, într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului Farul, despre evoluția echipei. Stabilitatea dorită de finanțatorul Ciprian Marica începe să fie baza construcției, iar Curt o remarcă.
„Stabilitate, acesta este cuvântul cu care aș caracteriza prima parte a sezonului. Am pornit destul de greu, am trecut printr-o perioadă destul de tulbure spre sfârșitul sezonului trecut, când am evitat retrogradarea. Ne-am dorit ca pentru acest sezon să formăm un club stabil, să creăm o bază solidă pentru a avea pe ce să construim în viitor. Drumul a fost anevoios, cred că am fost ultima echipă care a început pregătirile, ne-am asumat investirea unui antrenor tânăr, fără experiență, în care am crezut sută la sută și care ne-a demonstrat că încrederea pe care i-am acordat-o nu a fost în zadar. Cred că după o jumătate de sezon rezultate s-au văzut, am reușit meciuri foarte bune și toată lumea vorbește frumos despre noi. Este adevărat că puteam să obținem și mai mult, dacă eram puțin mai atenți, dar aș vrea să pun în evidență un singur lucru: cred că avem unul dintre cele mai tinere loturi din Liga a 2-a, au jucat foarte mulți tineri sub 23 de ani și acest lucru s-a reflectat uneori în rezultatele echipei. Scopul nostru nu a fost să facem în acest an cât au făcut alții în cinci ani, ci să creăm un mediu stabil pe care să putem adăuga pe parcurs alți jucători și alte obiective”, a spus Tiberiu Curt.
Oficialul Farului e încrezător că echipa va arăta și mai bine în partea a doua a sezonului. „Diferența față de perioada din vară este că am putut să acționăm din timp, am știut pe ce ne bazăm, avem un schelet al echipei, jucători care știm ce pot. Am stabilit deja cantonamentul de pregătire din Turcia, vom avea un stagiu de pregătire de trei săptămâni și la Constanța. Sunt discuții cu mai mulți jucători, știm exact ce ne trebuie, ce carențe am avut în prima parte a sezonului și cum putem îmbunătăți valoarea lotului. Certă în acest moment este plecarea lui Petre, iar în următoarea perioadă vom vedea cine va veni și ce plecări vor mai fi”, a mai declarat Curt.
Centru de Copii și Juniori a renăscut: „Ceea ce s-a întâmplat în această jumătate de an nu s-a mai întâmplat de 10 ani la club”
Inclusiv autoritățile locale s-au implicat la Farul, atât sprijinind clubul din punct de vedere financiar, cât și aducând modernizări stadionului. Stabilitatea despre care vorbește Tiberiu Curt se vede și în Centrul de Copii și Juniori al Farului. Acesta a „reînflorit”, în acest moment având puțin peste 400 de copii legitimați.
„Una dintre marile realizări ale clubului este reorganizarea Centrului de Copii și Juniori. Avem 415 copii legitimați, ceea ce este de domeniul fantasticului, nici nu ne gândeam în această vară că ajunge aici. Ne bucurăm că au încredere în acest club, că putem să-i învățăm tainele fotbalului și să le crește dorința de face fotbal și sport de performanță. Avem niște carențe la baza materială, dar facem demersuri să le îndreptăm. Sunt puține terenuri, nu în cele mai bune condiții, dar împreună cu cei care se ocupă de bază, cu Primăria Constanța, încercăm să găsim soluții pentru a remedia cât mai curând această situație. Ceea ce s-a întâmplat în această jumătate de an nu s-a mai întâmplat de 10 ani la club, participarea echipelor U19 și U17 la campionatele de elită, la fel și U15, care s-a calificat în faza următoare, și grupa de copii născuți după 1 ianuarie 2010, care a câștigat faza județeană și s-a dus la faza zonală, unde a ocupat locul 2, la mică diferență de prima poziție, cei de la născuți după 1 ianuarie 2009, care sunt aproape să meargă la faza zonală. Ne dă încredere că facem lucrurile bine și corect, chiar dacă nu așa de rapid cum își dorește toată lumea”, spune managerul Farului.
Întreg interviul cu Tiberiu Curt îl poți vedea în video-ul de mai jos:
Foto și video: FC Farul Constanța