Adrian Mititelu a fost scos din sala de judecată după o reprezentație marcă proprie în fața președintelui care judeca cererea de intervenție solicitată de FCU Craiova, Progresul București și AFC Rapid în solicitarea de modificare a actelor constitutive de către Federația Română de Fotbal.
După ce l-au evacuat, polițiștii au făcut selfie cu omul de afaceri!
Adrian Mititelu a anunțat, joi, pe Facebook, o mare victorie în războiul de anduranță pe care îl duce cu Federația Română de Fotbal.
Clubul pe care îl patronează, FCU Craiova, împreună cu Progresul București și AFC Rapid au formulat cereri de intervenție în solicitarea FRF de modificare a actelor constitutive către Tribunalul București.
Judecătorul a admis cererea celor trei cluburi, joi, după ce, la ședința de miercuri, care a durat mai bine de două ore, spiritele s-au încins în sala de judecată. În mijlocul evenimentelor, Adrian Mititelu, cel care, la un moment dat, s-a ”aprins” în stilul caracteristic, nemulțumit fiind de felul în care se desfășura ședința.
Din câte se pare, totul a pornit de la cererea intervenienților de a uni toate dosarele care au legătură cu speța, moment în care Mititelu și-a pierdut cumpătul, a ridicat tonul și nu a mai putut fi stăpânit de judecător. În aceste condiții, cu patronul FCU dezlănțuit, președintele l-a somat pe milionar să se liniștească. Fără vreun efect, magistratul a solicitat intervenția polițiștilor care asigură buna desfășurare a ședințelor, Mititelu a fost evacuat, însă nu a părăsit sediul Tribunalului București, a preferat să rămână la ușă.
Atmosfera a fost detensionată, iar polițiștii care l-au scos din sală pe oltean au simțit prilejul unui selfie cu patronul FCU Craiova.
A doua zi, judecătorul care l-a dat afară din ședință pe șeful alb-albaștrilor din Bănie a oferit soluția care l-a făcut să jubileze pe milionar. Cererea celor de la FCU Craiova, Progresul București, respectiv AFC Rapid, a fost admisă.
Imediat după pronunțarea instanței, Adrian Mititelu a început fiesta pe Facebook, apoi s-a mutat la TV.
Patronul FCU a transmis că este vorba de o mare victorie împotriva celor de la Casa Fotbalului, iar în acest moment FRF funcționează ilegal.
”A fost o ședință aprigă la Tribunalul București,am fost evacuat din sală, știți că sunt mai aprig! Sunt puțin mai exploziv, știți și dumneavoastră. Dar am avut astăzi (n.r. joi) o decizie care m-a surprins și pe mine. În acest moment, Burleanu a decis să afilieze toate cluburile care apăreau deja ca afiliate. Dar FCSB, CSU și altele nu sunt afiliate. Pe noi, instanța ne-a considerat succesorii de drept ai Universității Craiova. Noi și alte două-trei cluburi mai avem calitatea de fondatori. Ei acum sunt ilegali, au încercat să intre în legalitate!”, a transmis omul de afaceri în cadrul emisiunii Fotbal Club de la DigiSport.
Printr-un comunicat postat pe pagina federației, departamentul juridic a răspuns acuzațiilor:
”Tribunalul Bucuresti a decis astăzi, într-o primă etapă procesuală, respingerea unei cereri administrative a FRF de actualizare a unor informații dintr-un registru al Tribunalului Bucuresti.
Această decizie este nedefinitivă, FRF formulând deja apel ce va fi judecat de Curtea de Apel București, și oricum lipsită de autoritate de lucru judecat, fiindcă nu privește o dispută, un litigiu, ci o procedură administrativă (necontencioasă).
Este lipsit de orice dubiu că FRF functioneaza si a functionat deplin legal.
Orice persoana interesata poate verifica în mod simplu veridicitatea acestor afirmatii, lecturând mentiunile din Registrul Federatiilor cu privire la Statutul FRF în vigoare, respectiv și mandatul Presedintelui FRF.
Dezinformările lansate în spațiul public privind “funcționarea ilegală a Federației”, “anularea mandatului Președintelui” etc., reprezintă afirmații factuale false, făcute cu rea-credință, și atrag răspunderea civilă a persoanei care le emite, respectiv propagă fără verificare.”
Ulterior, clubul din Craiova a publicat pe pagina sa de Facebook fotografii (foto jos) cu ”decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție care reglementează definitiv faptul că un club dobândește drepturile conferite de calitatea de membru afiliat NUMAI de la data înscrierii în Registrul Federațiilor. Decizia dată în interesul legii are efecte retroactive”, după cum singur a precizat.
Mai apoi, FCU Craiova a transmis că la ora 21:00 va publica un ”interviu exploziv” cu Adrian Mititelu, care ”va dezvălui în premieră informații și evenimente legate de activitatea frauduloasă din Federație si Răzvan Burleanu”.