Șase înlocuiri de jucători de echipă într-un meci, un nou sistem aprobat de UEFA. În ce situație specială se poate face schimbarea în plus și de când va fi pusă în practică

Marius ANGHEL 24 Feb. 2021, 13:19 Diverse
Șase înlocuiri de jucători de echipă într-un meci, un nou sistem aprobat de UEFA. În ce situație specială se poate face schimbarea în plus și de când va fi pusă în practică

Echipele ar putea beneficia în viitorul apropiat de o a șasea înlocuire de jucători într-un meci de fotbal, aceasta urmând a fi pusă în practică doar în situația în care un fotbalist va suferi o comoție cerebrală.

Mai întâi, noul sistem de schimbări va fi testat la Campionatul European Under 21 din Ungaria și Slovenia.

În acest moment, echipele pot efectua câte cinci înlocuiri de jucători pe meci, însă trebuie făcute în trei momente de întrerupere a partidei. Trecerea de la trei la cinci schimbări s-a făcut odată cu reluarea competițiilor sportive după ce acestea au fost oprite după izbucnirea pandemiei COVID-19.

UEFA testează la Campionatul European U21 sistemul cu șase înlocuiri de jucători într-un meci

Federația Română de Fotbal a anunțat că UEFA, prin Comitetul Executiv, a aprobat introducerea unui sistem de schimbări special pentru Campionatul European Under 21 din Ungaria și Slovenia.

”Este vorba de o înlocuire în plus în eventualitatea în care un fotbalist suferă o comoție cerebrală. Fiecare echipă poate efectua o astfel de înlocuire, în cazul unei accidentări de această natură, indiferent de numărul de schimbări efectuate la acel moment, conform circularei emise de IFAB.

Aceste înlocuiri vor fi contorizate pe lângă cele 5 schimbări în 3 momente de întrerupere ale jocului și nu contează dacă, la momentul substituirii jucătorului ce a suferit comoția cerebrală, toate celelalte înlocuiri au fost sau nu făcute de către echipă. Cu toate acestea, dacă odată cu înlocuirea jucătorului accidentat se va efectua și o altă schimbare, echipa respectivă va pierde unul dintre momentele de întrerupe ale jocului de care beneficiază. De asemenea, în cazul acestei schimbări a jucătorului ce a suferit o comoție, nu va putea fi trimis în teren un fotbalist ce a fost înlocuit anterior.

Sistemul va fi testat la Campionatul European U21 din acest an, atât în faza grupelor, în martie, cât și în iunie, în fazele superioare ale competiției”, transmite FRF.

Regula cu șase schimbări de jucători de echipă într-un meci va fi valabilă și în Liga 2, însă după ce va fi testată la Campionatul European U21

Campionatul European U19, pe care îl găzduia Româniai, anulat de UEFA din cauza pandemiei

Totodată, FRF a mai anunțat că turneele finale U19 la masculin şi feminin din 2021 nu vor mai avea loc, ca urmare a unei decizii luate de UEFA în contextul pandemiei COVID-19. Campionatul European U19 masculin era programat să se dispute în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021 în România.

”Comitetul Executiv UEFA a constatat imposibilitatea disputării tuturor partidelor de calificare în condițiile în care, din cauza situației epidemiologice, există restricții de călătorie impuse de autoritățile locale din numeroase țări de pe continent.

«Este păcat că în actualul sezon nu se poate disputa nicio competiție de juniori, însă siguranța și sănătatea tinerilor sportivi trebuie să fie prioritară în condițiile actuale», se arată în comunicatul UEFA.

Campionatul European U19 masculin era programat să se dispute în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021 în România. O decizie privind găzduirea de către țara noastră a unei viitoare ediții urmează a fi luată în considerare.

Săptămâna trecută, forul de la Nyon a decis și anularea actualului sezon al UEFA Youth League, echivalentul Ligii Campionilor la categoria de vârstă U19.

Tot ca urmare a efectelor pandemiei, UEFA a decis să mute turneul final al Ligii Campionilor la futsal din Belarus în Croația. Partidele vor avea loc la Zagreb în perioada 28 aprilie – 3 mai 2021. Reprezentanta României, CS United Galați, a încheiat aventura europeană în faza optimilor de finală, fiind eliminată de AFC Kairat Almatî din Kazahstan”, anunță FRF într-un comunicat.

Foto: FRF și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)

https://liga2.prosport.ro/special/oferta-valorica-a-ligii-2-din-ultimul-deceniu-uta-a-dat-cei-mai-multi-jucatori-spre-liga-1-prin-transfer-urmata-de-chindia-mioveni-si-petrolul-19170908

Marius ANGHEL 24 Feb. 2021, 13:19 Diverse
Pe aceeași temă