Gică Hagi îndeamnă la multă atenție în relația cu jucătorii tineri. Finanțatorul liderului Ligii 1, FC Viitorul, a comentat incidentul petrecut zilele trecute la naționala de tineret a României, în care Patrick Petre, Ionuț Nedelcearu, Vlad Olteanu și Alin Dudea au consumat băuturi alcoolice în avionul care îi ducea în cantonamentul din Spania și apoi au fost excluși din lot.
Hagi condamnă și el gestul de indisciplină de la naționala de tineret și cere măsuri, pentru ca cei patru jucători să conștientizeze gravitatea situației. În același timp, Hagi spune că, din experiența lui, trebuie să existe un anumit grad de toleranță când vine vorba despre comportamentul jucătorilor tineri. Însă avertizează că devine o problemă dacă jucătorul repetă greșala.
„Nu e bine să tolerezi anumite lucruri, dar, în acelasi timp, vorbim despre tineri care, ca orice copil, pot greși. Dar, bineînțeles că trebuie analizate, judecate la nivelul cel mai exigent și aici sunt în parte cu clubul Dinamo, care trebuie să judece foarte serios lucrurile. La fel și cei de la FRF, că s-a petrecut în cadrul programului federației. Dar trebuie să fii exigent, pentru că trebuie să dai un mesaj important acestor copii.
Eu, când vorbesc despre tineri, întotdeauna accept o greșeală… și pe a doua… Un semnal de alarmă. La a treia e greu cu mine. Să mai merg pe un drum cu cineva care greșește de trei ori la fel sau foarte grav…”, a declarat Gică Hagi la DolceSport.
Patrick Petre, Ionuț Nedelcearu, Alin Dudea și Vlad Olteanu au consumat alcool cu ocazia zilei de naștere a lui Olteanu și imediat au fost excluși din lotul naționalei de tineret. Clubul Dinamo, de care cei patru jucători aparțin contractual, i-a pedepsit, trimițându-i la echipa secundă din Liga 3 și amendându-i. Olteanu, care este împrumutat în Liga 2 la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a fost sancționat financiar.