Adrian Petre și Dennis Man au profitat de pauza primită de la echipele de club și s-au întors pentru câteva zile la Arad. După ce ieri au jucat în amicalul României U21 contra Belgiei, de la Cluj, cei doi foști utiști au asistat astăzi la antrenamentul echipei „roș-albe”. Dar nu înainte de a-și saluta foștii colegi și a face cunoștiință cu restul componenților lotului arădean, scrie Sport Arad.
Partida contra belgienilor, și ei calificați la turneul final, s-a încheiat 3-3, iar Adi Petre a vorbit puțin despre partidă și calificarea la EURO din Italia. „A fost un meci greu, cu o echipă bună a Belgiei, dar ne-am concentrat bine pe ceea ce aveam de făcut. Au fost mulți jucători noi, un sistem nou de joc, suntem bucuroși că am reușit să egalăm până la urmă, e important pentru moralul nostru să continuăm în această formă bună. Cred că pentru toată lumea această calificare e un pas mare în carieră, sunt foarte bucuros, la fel ca și colegii mei, suntem mândri de ceea ce am reușit și sperăm ca acesta să fie doar începutul. Orice adversari prindem, va fi foarte greu, dar depindem doar de noi și de modul în care ne vom prezenta la acest turneu final”, susține golgheterul de acum două stagiuni al UTA-ei.
Cel mai scump transfer din istoria „Bătrânei Doamne”, dar și al Ligii a 2-a la fotbal, a promovat în vară cu Esbjerg în prima ligă daneză, iar acum trupa „alb-albastră” se află pe locul 3, mult peste așteptările oricui. „La început a fost destul de dificil, pentru că echipele erau mult mai omogene decât de noi, dar, încetul cu încetul, am reușit să legăm victorii și suntem pe un loc foarte bun. Nu cred că se aștepta nimeni la începutul campionatului să fim atât de sus. Personal, sunt fericit și pentru că am devenit un jucător important al echipei. Atât eu, cât și echipa, suntem pe un drum foarte bun și sper să continuăm așa. Obiectivul nostru e salvarea de la retrogradare, dar, la cum ne prezentăm, putem termina și în primele 6, ceea ce ar însemna o calificare în play-off și risipirea oricăror emoții cu privire la retrogradare”, au fost cuvintele lui Petre.
Cât despre întâlnirea cu actualul lot utist, aceasta a fost „intermediată” de secundul Cristi Păcurar, fost antrenor al celor doi la nivel de juniori și prezent, aseară, în Gruia la meciul cu Belgia. „Domnul Păcurar m-a chemat să vorbesc puțin cu băieții înainte de acest meci. Pe mulți dintre ei nu îi cunosc, am vorbit puțin cu ei, dar nu îmi pot da cu părerea despre atmosferă, pentru că este vestiarul lor, ei știu cel mai bine. La fel ca și anul trecut, am urmărit toate meciurile televizate ale echipei, nu sunt fericit cu ceea ce se întâmplă, dar sper să își revină din pasa asta proastă și să termine cât mai sus”, a încheiat atacantul de 20 de ani.
Petre a părăsit-o pe UTA în vara anului 2017, iar în acest sezon de primă ligă daneză are 5 goluri în 16 partide. Man se află la FCSB din 2016 și are 4 reușite în 14 meciuri în prezenta ediție a Liga 1.
Regulamentul intern al celor de la FCSB nu le permite jucătorilor să dea declarații în afara conferințelor de presă sau în cadrul amenajat de televiziuni după confruntările din elită.
UTA, aflată pe locul 10 în liga 2, joacă duminică, pe teren propriu, de la ora 13:00, cu FC Argeș (locul 7) în ultimul meci al etapei a 17-a.
Text și foto: Sport Arad