Aflat încă sub contract cu Rapid, club de unde a fost demis la începutul lunii martie din funcția de antrenor principal, Daniel Pancu (42 de ani) așteaptă încheierea acestei perioade de urgență decretate din cauza coronavirusului pentru a se întâlni cu șefii echipei giuleștene și a ajunge la un acord privind despărțirea. Până atunci, fostul internațional își petrece majoritatea timpului acasă, respectând regulile impuse de autorități și are intervenții la TV, unde își pune punctul de vedere pe diverse teme.
De curând, Daniel Pancu a vorbit și despre cum consideră el că ar trebui să arate un patron/finanțator al unei echipe importante din România. Acesta e de părere că una e să fi responsabil de soarta unei echipe mici și alta e să deți un club important, cu tradiție, dând chiar câteva exemple.
”Am jucat şi eu fotbal atâţia ani. Prefer ca un conducător să vină şi să îmi spună azi că vă plătim salariile peste trei săptămâni şi e ok. Toată lumea ştie cum să se organizeze. Spunând peste două zile, peste trei zile şi acest lucru nu se întâmplă, sunt lucruri care contează la final la atmosferă, la modul de a te privi unul cu altul, jucătorii te respectă dacă îi respecţi.
Când eşti conducător, pardon, patron la Rapid, Dinamo, Steaua, Craiova, Petrolul trebuie să ai o altă prestanţă ca şi patron. Nu te comporţi ca unul de la altă echipă. Aici ai un nume de apărat şi al tău şi al clubului. E nevoie de mai mult orgoliu, pe lângă bani, e nevoie de mai mult orgoliu”, a spus Daniel Pancu la Telekom Sport.
La Rapid, principalul finanțator al clubului este Victor Angelescu (foto, alături de Daniel Pancu), un tânăr afacerist. La Petrolul, partenerul finanțator este firma Veolia, al cărui reprezentant în România este Mădălin Mihailovici.
Când vorbește despre patroni și modul lor de implicare/comportare, Daniel Pancu cu siguranță are experiența să facă acest lucru. În cariera sa de jucător a evoluat la Poli Iași, Rapid, Cesena (Italia), Beșiktaș, Bursaspor (ambele din Turcia), Terek Groznîi (Rusia), FC Vaslui, TSKA Sofia (Bulgaria) și FC Voluntari.