Printre cei 23 de jucători convocați la naționala U20 de către selecționerul Costin Curelea pentru acțiunea din luna octombrie se numără nouă de la cluburi din Liga 2.
România U20 joacă zilele următoare două meciuri: unul oficial, în Elite League U20, contra reprezentativei similare a Cehiei, în deplasare (10 octombrie, ora 18:00, stadion CFIG Arena / Pardubice), și altul amical, contra Elveției, acasă (14 octombrie, ora 19:00, stadion ”Eugen Popescu” / Târgoviște).
Pentru cele două meciuri din luna octombrie ale naționalei U20 a României, Costin Curelea a convocat în lot nouă jucători care activează în acest moment la cluburi din Liga 2.
Dintre cei trei portari, doi sunt Ștefan Lefter, de la Corvinul Hunedoara, și Eduard Chioveanu (foto jos), de la CS Afumați.
Printre fundași se numără Mark Țuțu (Ceahlăul Piatra Neamț), Alexandru Duțu (CS Afumați), Ionuț Pop (Corvinul Hunedoara) și Alexandru Șuteu (FC Voluntari).
Între mijlocași se află doar Denis Rența (CSM Focșani) și Daniel Olariu (CSC Șelimbăr), iar unul dintre cei doi atacanți din lot este Atanas Trică (CSM Slatina).
Este interesantă alegerea lui Curelea în ceea ce-l privește pe Trică, un jucător care abia are câteva minute jucate la Slatina, unde arată că nici aici nu reușește să se impună, după ce a mai avut experiențe în Liga 2 și la Steaua și CS Tunari. Este ciudată selecționarea sa, în contextul în care de la precedenta acțiune, la care nu a fost convocat, el nu a jucat mai mult și nu a impresionat cu nimic în această perioară!
În schimb, Duțu, a fost ”retrogradat” de la naționala U21, unde a fost convocat la precedenta acțiune.
Dintre cei 23 de jucători convocați, 15 au participat, duminică seară, pe stadionul local din Aninoasa (Dâmbovița), la primul antrenament pentru pregătirea meciurilor.
Aceștia au fost Vlad Răfăilă, Ștefan Lefter, Eduard Chioveanu, Ionuț Pop, Andrei Dobobanțu, Mark Țuțu, Răzvan Pașcalău, Ștefan Duțu, Alexandru Șuteu, Daniel Olariu, Alin Boțogan, Ștefan Bană, Eduard Radaslavescu, Adrian Caragea și Atanas Trică.
În schimb, la acțiunea din această lună a naționalei U21, Daniel Pancu nu a mai convocat niciun jucător de la vreun club din Liga 2, spre deoasebire de acțiunea din luna septembrie, când au fost convocați fundașii Ștefan Duțu (CS Afumați) și Sergiu Rimovecz (ACSM Reșița). Asta, în ciuda faptului că, de exemplu, Duțu a fost remarcat de FRF și pus în ”Echipa lunii septembrie” a Ligii 2 în urma evoluțiilor sale.
Reamintim că la acțiunile naționalelor U19, respectiv U18 sunt convocați de către Ion Marin și Adrian Dulcea 14 jucători de la 10 cluburi din Liga 2. Nouă sunt la U19, iar cinci sunt la U18.
În schimb, la naționala U17, selecționerul Nicolae Grigore l-a convocat din Liga 2, pentru dubla cu Muntenegru, doar pe mijlocașul Ionatan Dogănoiu, de la Chindia. Are și un jucător din Liga 3 convocat, pe atacantul Alexandru Buțu, de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii.
Foto: FRF