Mulțescu, cetățean de onoare la Petroșani

13 Nov. 2009, 15:44 Diverse
Mulțescu,** cetățean de onoare la Petroșani

Conform celor declarate de viceprimarul Muncipiului Petroșani,
Claudiu Cornea, printr-o hotărâre a Consiliului Local Petroșani,
fostul mare jucător al Jiului, Gigi Mulțescu, dar și fostul
președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Pascu, vor primi,
într-un cadru festiv, diploma de cetățeni de onoare ai municipiului
petroșenean.

Claudiu Cornea a mai afirmat că tot printr-o hotărâre de
consiliu va fi alocată suma de aproximativ 240 de milioane de lei
vechi pentru sărbătorirea celor 90 de ani de existență ai clubului
Jiul, aniversare ce va avea loc în luna decembrie a acestui an.

Gigi
Mulțescu
s-a născut la data de 13 noimebrie 1951 și
este unul dintre marii fotbaliști români având, ca jucător, o carte
de vizită impresionantă. Mulțescu a acumulat 359 prezențe în prima
ligă românească, marcând 102 goluri. A câștigat, cu formația Jiul
Petroșani, Cupa României în sezonul 1973 – 1974, iar cu Dinamo
București a câștigat de trei ori campionatul (1982, 1983 și 1984)
și de două ori Cupa României (1982 și 1984).

Gigi Mulțescu a jucat de 15 ori pentru echipa națională și a
fost component al reprezentativei studențești, campioană mondială
universitară în 1964.
Mulțescu a devenit antrenor din vara lui 1984, când a pus punct
carierei de fotbalist. A antrenat în România și în Turcia. În 1992
s-a aflat pe banca tehnică a Daciei Unirea, și i-a salvat pe
dunăreni de la retrogradarea în Divizia B.

Mircea Mihaiu
Pascu
s-a născut la 06.11.1934, la Petroșani. Din
1968 a devenit secretar, vicepreședinte și președinte până în 1979
la Jiul. În perioada 1980-1983 a fost președinte la Corvinul. În
1983 a fost numit vicepreședinte al FRF, poziție în care a stat
până în 1989.

În februarie 1990 a fost ales președinte al FRF, funcție pe care
a îndeplinit-o până în luna august a aceluiași an. După alegerile
care i-au fost defavorabile, s-a retras un timp din fotbal. A
revenit în 1992, ca președinte al UFC Rapid București.

În 1994 a demisionat după un conflict cu George Copos, iar între
1997 și 1998 a fost președinte la Politehnica Timișoara. Ca urmare
a activității sale desfășurate timp de 12 ani în comisiile
continentale, i s-a acordat calitatea de membru de onoare al UEFA
pe viață.

Articol scris de: Loredana
Juglea

13 Nov. 2009, 15:44 Diverse
Pe aceeași temă