La curtea Regelui Popa!

Autor: Anda DELIU Publicat: 25 Jun. 2020, 22:58 Actualizat: 25 Jun. 2020, 23:19 Diverse
La curtea Regelui Popa!

Ionuț Popa a plecat dintre noi mult prea repede, la doar 67 de ani. Antrenorul era un om cu o vastă experiență de viață, dar rămăsese un suflet veșnic tânăr și ar fi rămas așa cu siguranță și mulți ani de acum încolo dacă nu ar fi avut de-a face cu o boală necruțătoare, care a evoluat foarte rapid. Putem spune că ”Popică” a ”ars” toată viața, una trăită intens pe banca echipelor pe care le-a pregătit. Și, analizând viața sa, putem spune că deși a mers fără să fie foarte bătrân într-o lume mai bună, a avut ocazia să-și împlinească destinul.

Fără să fi fost un mare jucător, Popa a avut timp să devină un antrenor cu o experiență vastă. Structura personalității sale de Berbec cu o fire foarte extrovertită, jovial, impulsiv, încăpățânat și tenace l-au făcut să ajungă unul dintre cei mai cariasmatici antrenori ai fotbalului românesc. Poate chiar cel mai, dacă îmi permit să mă raportez la cei pe care i-am prins pe viu, până la 31 de ani! Un antrenor din generația ”trening”, cu o inteligență interpersonală la cote înalte. Sunt tot mai puțini exponenți ai acestei generații, unii, poate, neglijați pe deplin. Azi se poartă antrenorii cu pantaloni slim, pantofi bine aleși, freză, eventual cămașă foarte descheiată. Știință de fotbal, parcă mai puțină. Personalitate, spre zero, căci majoritatea antrenorilor din noua generație rostesc platitudini fără sfârșit la orice ocazie de a ieși în public.

Cu Ionuț Popa știai că nu aveai cum să te plictisești vreodată. Iar un adevărat personaj, un om plin de culoare ca Ionuț Popa nu avea cum să ”înflorească” decât în Iași, orașul marilor iubiri. Popa punea suflet în tot ce făcea, nu era un om căruia să îi fie indiferente multe și cu siguranță, nu-l caracteriza detașarea și stările ”zen” cu care este manipulat omul modern să se ”îmbrace”. Popa nu se teme să critice, să alerge pe teren după jucători și să-i spună că îi bate, să se bucure, să facă tumbe. Nu puteai să-i vorbești lui Ionuț Popa de concepte precum ”dezvoltarea personală” fără să te trimită, inteligent și direct, la o binemeritată plimbare.

Popa a stat 8 ani la Iași, oraș care l-a și autoproclamat drept Rege. Un număr al destinului, care răsturnat, reprezintă infinitul. Cu siguranță, amprenta sa asupra fotbalului ieșean va fi infinită. După apogeul din punct de vedere al aprecierii comunității, trăit la Iași, a urmat o perioadă mai puțin strălucitoare pentru Regele Popa. A ajuns și să se enerveze cu ”idioții și nesimțiții” de la Pâncota, poate și pentru că era un moment al vieții pentru karmă. Sau poate că se pregătea ce urma. Ziua în care soarta a bătut la ușa sa și a veni să salveze ”corabia” găurită ACS Poli. Pe care putem spune că a condus-o mai bine ca și căpitanul Jack Sparrow.

Și Popa, stabilit de ani buni în Arad, a revenit în Timiș, unde a copilărit, printre gâștele de la Pesac, un sătuc din nord-estul Timișului. De altfel, Ionuț Popa a început fotbalul chiar la Poli. Iar dacă mai avea ceva de demonstrat, cu siguranță tehnicianul a bifat ”obiectivul” la Timișoara, unde a salvat echipa de la retrogradare, de la -14 puncte. Și pentru că viața nu e întâmplătoare, la baraj rivala a fost UTA, club unde lăsase povestea neterminată. Cu Poli, a învins-o pe CFR Cluj pe teren propriu, a eliminat-o din Cupa României, a jucat finala Cupei Ligii și a cucerit respectul unui oraș în care, în trecut, fusese rival. Și-a ras mustața la Șiria, sub o cetate medievală, unde a dus poate cea mai grea bătălie: să țină în Liga 2 clubul din orașul în care și-a petrecut o bună parte din viață. Și ca orice voievod care se respectă, a câștigat-o.

Până la urmă, cu managementul rușinos de la Timișoara, s-a ajuns și la plecarea lui Popa. Și pentru ca ”cercul” să se închidă, pentru că filelele fuseseră întoarse, dar carte a rămas deschisă, a revenit, pe final de carieră, la UTA. Ca în orice poveste mare, acolo unde a lăsat și supărări, antrenorul și-a încheiat cariera acasă.

Boala l-a făcut să se lase de meserie, dar cu siguranță că a mai urmărit parcursul UTA-ei. După moartea lui Adrian Lucaci, un alt om uriaș pentru fotbalul arădean a plecat înainte să vadă noul stadion gata. Un fotbal arădean care va avea în curând o casă nouă, dar care parcă se golește tot mai multe de oamenii care să o însuflețească.

Puțini știu că fata lui Popa, Medamira, este născută chiar în ziua în care Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni, 7 mai. Și pentru ca o nouă bornă a destinului să fie atinsă, Popa s-a stins chiar în ziua marelui derby al fotbalului românesc. Prăfuit, cu echipe cu probleme de identitate, dar tot derby. Tribuna e goală, dar Ionuț Popa ar spune că-l doare în cot de coronavirus, Guvern, Orban, Iohannis și Tătaru. În seara aceasta, are cel mai bun loc. La lojă, în cer. Știm că ține cu roș-albaștrii. Iar de sus, din văzduh, de la colinele Iașului, până pe câmpul verde de la Pesac, deasupra de ”Dan Păltinișanu”, peste casa sa din cartierul Subcetate și dealurile Pâncotei și ale Șiriei, până la București, peste tot, domnește regele-antrenor: Ionuț Popa.

Autor: Anda DELIU Publicat: 25 Jun. 2020, 22:58 Actualizat: 25 Jun. 2020, 23:19 Diverse
Pe aceeași temă