Grigore, Grigorie și Rada ocupă alte funcții la Rapid după ce primul va fi și colaboratorul lui Adrian Mutu la naționala Under 21 a României

Marius ANGHEL 18 Jan. 2020, 09:48 Diverse

Numirea lui Adrian Mutu ca selecționer al naționalei Under 21 a României a deteminat o serie de schimbări și la Rapid, iar gruparea giuleșteană le-a anunțat oficial astăzi, 18 ianuarie. Nicolae Grigore nu va mai fi „secundul” lui Daniel Pancu, ci al lui Mutu, iar în locul său alb-vișiniii l-au instalat pe Ștefan Grigorie, care până acum era antrenorul principal al echipei a doua a clubului, care activează în Liga a 4-a București, dar și al formației Under 19. Odată cu promovarea lui Grigorie la prima echipă, în locul său a fost numit Marian Rada.

Nicolae Grigore va rămâne însă cu o funcție și la Rapid, cea de director tehnic al Centrului de Copii și Juniori, ocupată până acum de Marian Rada.

Nicolae Grigore, fostul mijlocaș și „secund” al Rapidului, se va implica într-un nou proiect, urmând a fi colaboratorul lui Adrian Mutu la naționala U21 a României, însă va rămâne în cadrul clubului nostru în funcția de director tehnic al Centrului de Performanță Rapid București.

„Grig” a fost crescut în Giulești, în pepiniera Rapidului, iar din 2018 s-a alăturat clubului nostru în postura de antrenor la juniori, după care a devenit antrenor secund al echipei mari, cu care a reușit, în vară, promovarea în Liga 2.

În locul său, Daniel Pancu îl va avea colaborator pe Ștefan Grigorie, cel care a condus cu rezultate excelente formația U19, lider detașat în Campionatul Național, și Rapid II, cu care a terminat turul ligii a patra pe podium.

Ștefan Grigorie (37 de ani) are peste 150 de jocuri în tricoul Rapidului, în perioada 2007-2013, în care a marcat de 16 ori, având în palmares o Supercupă a României (2007).

De asemenea, Marian Rada, cel care a ocupat până acum poziția de director tehnic al Centrului de Performanță, va antrena echipa secundă, precum și formația U19.

Marian Rada a fost jucător la Rapid, în anii 80, fiind apoi antrenor secund, antrenor principal și director tehnic, iar în 2006, a primit a făcut echipă cu Răzvan Lucescu, în parcursul „eurofantastic” al echipei.

Îi urăm mult succes lui „Grig”, suntem mândri că Rapid oferă soluții naționalei României, dar și de faptul că Centrul de Performanță produce antrenori de valoare”, a anunțat Rapid.

Altfel, Rapid susține astăzi, de la ora 12:00, pe terenul 2 din Regie, un amical cu echipa Bucharest United, primul pe care îl dispută în 2020.

Marius ANGHEL 18 Jan. 2020, 09:48 Diverse
Pe aceeași temă