Tribunalul Brașov a dat decizia mult așteptată de toată suflarea „stegară”. Magistrații de la Tribunalul Brașov au respins, ieri, intrarea în faliment cerută de creditorii clubului FC Brașov și au acceptat cererea celor de la TOP Expert SPRL de a întocmi un nou plan de reorganizare. Șefii clubului au anticipat încă de săptămâna trecută o decizie favorabilă din partea Tribunalului Brașov. „Stați liniștiți, nu vom avea probleme cu falimentul”, așa a sunat mesajul lui Brescan adresat jucătorilor înaintea meciului cu ACS Berceni.
Plan de reorganizare de succes
Marian Brescan, administratorul judiciar al clubului brașovean, a spus că echipa sa de la Top Expert SPRL are capacitatea să întocmească un plan de reorganizare de succes, că are un plan de acțiune cu obiective îndrăznețe, promovarea în Liga 1 și accederea în cupele europene și a explicat că toți creditorii vor avea de câștigat doar prin continuarea activității clubului. „În sentința Tribunalului Brașov se face precizarea că ICIM SA, prin lichidator Top Expert SPRL, i se aprobă cererea formulată de întocmire a unui nou plan de reorganizare. Dacă până acum eram într-o situație de provizorat, acum am intrat într-o fază certă, astfel că vom depune planul de reorganizare în termenul de 15 zile. Suntem pregătiți, avem o echipă competentă și avem suficiente resurse atât în ceea ce privește zona tehnică cât și cea financiară să contăm într-un plan de reorganizare de succes. Suntem brașoveni, dorința noastră a fost să salvăm un spirit al Brașovului și suntem convinși că toți brașovenii sunt alături de această idee, de a avea o echipă în primul eșalon, dar și în cupele europene. Este o țintă foarte ambițioasă, dar avem multe argumente să avem această speranță. Pot să afirm că la Brașov se face o justiție corectă. Creditorii trebuie să înțeleagă că în situația unui faliment, sumele care s-ar fi obținut prin vânzare forțată ajung să fie distribuite după doi-trei ani la nivel de 5-6 milioane de lei. După lege, această sumă ar reveni creditorului garantat, adică statul. Cu alte cuvinte în cazul unui faliment, salariații și chirografarii nu vor mai încasa nimic. Ce propunem noi este ca prin continuarea activității clubului să obținem o sumă superioară valorii de vânzare fortață. Din calculele noastre cred că am obține cam 14 milioane de lei în doar doi ani, asta dacă luăm în calcul doar banii din drepturile de televiziune. Nu am luat în calcul decât veniturile proprii minimale. Vom face o distribuție conform legii. Va lua și bugetul de stat, se vor plăti și salariile, dar și celelalte categorii de creditori”, a spus Marian Brescan pentru Monitorul Expres.
Semnale de sponsori importanți!
Administratorul judiciar a precizat că FC Brașov dispune de bani pentru continuarea activității. „Sunt resurse financiare din suma care s-a încasat pentru transferul lui Chipciu, sunt rapoarte care s-au depus la instanță. Sponsorii abia așteaptă să punem în practică acest plan de reorganizare și avem semnale că vor fi alături de noi cu sume consistente pentru a fi competitivi cu echipe de afară. După ce vom realiza planul de reorganizare, vom prezenta și o ofertă pentru privatizarea FC Brașov. Dacă până acum erau suspiciuni că patronatul face și drege, acum noi asigurăm transparență totală. Garantăm că toate operațiunile financiare ale societății pot fi verificate, iar banii vor merge exclusiv pe cheltuieli pentru activitatea clubului”, a mai declarat Brescan.
Decizie în spiritul legii
Colegul lui Marian Brescan de la TOP Expert SPRL, Laurențiu Nica, a spus că FC Brașov a trecut într-o nouă etapă. „Am constatat că justiția se aplică și în spiritul, nu doar în litera legii. Considerăm că am mai trecut o etapă, după cea în care ICIM-ul s-a luptat în acest dosar să ajungă creditor principal. Este dreptul creditorilor să facă apel la decizia Tribunalului. Urmează să întocmim planul de reorganizare, să convocăm creditorii și să trecem în a doua etapă a procedurii insolvenței, aceea a restructurării și reorganizării clubului FC Brașov. Votul se va face pe categorii, nu în funcție de ponderea totală din masa credală. Se va decide cu majoritate în favoarea sau în defavoarea planului. Minimum 30 la sută din cei înscriși la masa credală trebuie să aprobe planul”, a declarat Laurențiu Nica.
Tot înainte fără înfrângere
Managerul lui FC Brașov spune că obiectivul echipei este unul cât se poate de clar: promovarea. Mai mult, Enache spune că FC Brașov poate încheia turul de campionat fără înfrângere. „Este o decizie a Tribunalului Brașov la care noi ne așteptam. Am spus că avem încredere în justiția brașoveană. Mergem înainte, ne mobilizăm în continuare să facem o echipă puternică pentru a ataca promovarea. S-au făcut eforturi foarte mari la această echipă în vară, astfel că obiectivul nu poate fi decât promovarea. Sper ca după meciul cu Chindia să ne instalăm pe locul 1, iar până la finalul turului să nu pierdem niciun joc. Sunt convins că în scurt timp mai multe instituții ale statului, de la nivel local, ni se vor alătura și vom avea toate condițiile pentru performanță”, a declarat și Paul Enache.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: FB FC Brașov