Suporterii formației FC Universitatea Craiova au ajuns la capătul răbdării și nici chiar ei nu mai cred că actualul patron, Adrian Mititelu, poate redresa corabia. Membrii Peluzei Sud”97 vor să organizeze duminică, 16 martie, de la ora 15:00, un miting anti-Mititelul, în Piața Prefecturii din Craiova.
„Știința a devenit în ultimii ani sinonimă cu suferința. Dacă nu v-ați schimbat pe drum echipa, știți despre ce vorbim. Din legenda care a fost cândva Universitatea, clubul nostru a ajuns să se înscrie în ultima clipă în campionat și să încheie competiția gâfâind, gâtuită de scandaluri. Jucătorii au ajuns să trăiască din ajutorul suporterilor, iar antrenorii, chiar dacă au muncit hrănindu-se doar cu scandările galeriei, sunt batjocoriți precum niște cerșetori. Știința noastră mai ocupă head-urile site-urilor de știri doar din cauza scandalurilor și jignirilor schimbate între patron, jucători, antrenori, suporteri și oficialități locale.
Vina este a multora, dar deasupra lor se ridică un singur personaj hulit acum de toată Oltenia. Un om al cărui nume i se potrivește perfect. Un om care nu are loc în istoria Universității, așa că preferăm să nu-l specificăm. Este un om care a reușit să-i transforme pe toți românii în dușmani. Oameni mititei s-au mai perindat la conducerea Științei, însă cei dinaintea lui doar au amenințat cu schimbări pe care actualul a reușit să le facă într-o cascadă a prostiei și a încăpățânării. Acesta nu reușește să înțeleagă că istericalele nu se adaugă în conturi.
Știința poate ieși din comă doar în momentul care acesta va pleca undeva, departe de oraș, sperăm noi, într-un loc răcoros, cu ușă din metal. Toți cei care au suferit pentru această echipă se vor întâlni pe 16 martie, ora 15, in Piața Prefecturii Craiova, să-l gonească pe cel mai urât dintre olteni. Poate este prea târziu sau poate nu, dar suntem datori să ne unim pentru a-l izgoni pe groparul Științei„, se arată în comunicatul Peluzei Sud”97.
FC Universitatea Craiova nu s-a prezentat la primul meci oficial din 2013, contra celor de la Slatina Olt. În a doua partidă, din etapa 16, FC Universitatea Craiova a terminat la egalitate, 0-0 cu FC Bihor Oradea.
Articol scris de Daniel REMEȘ