Dorinel Munteanu revine pe bancă. A lăsat Metalul Reșița pentru a antrena în Azerbaidjan

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 15 Jun. 2014, 14:31 Actualizat: 15 Jun. 2014, 16:22 Diverse
Dorinel Munteanu revine pe bancă.  A lăsat Metalul Reșița pentru a antrena în Azerbaidjan

Dorinel Munteanu a plecat de Metalul Reșița, unde ocupa funcția de manager general, pentru a da curs ofertei de la FC Qabala, echipă clasată pe locul trei în Azerbaidjan. Contractul, cu o durată de un an, a fost semnat în Slovenia, unde echipa azeră se află într-un cantonament.

Antrenorul român în vârstă de 45 de ani are drept obiectiv să câștige titlul cu această echipă, după ce în sezonul recent încheiat, formația lui a terminat pe locul trei, după campioana Qarabag și Inter Baku. Dorinel Munteanu a semnat un contract de un an cu azerii, pentru un salariu destul de bun, de 600.000 de euro la care se adaugă bonusuri consistente dacă își va îndeplini obiectivul.

„Este plăcut să fiu dorit de un club care are obiective mari. Îmi doresc să avem un sezon bun și vom face tot ce putem pentru asta”, a declarat Munteanu după semnarea contractului.

Staff-ul lui Dorinel Munteanu este alcătuit din Andrei Martin (antrenor secund), Sanan Kurbanov (antrenor secund),  Dmitry Kramarenko (antrenor cu portarii), Cătălin Ciorman (statistician) și Ruben Hornberger (preparator fizic).

Liderul selecțiilor la echipa națională a României a fost numit manager general la Metalul Reșița în urmă cu o lună. Cu câteva etape înainte de finalul campionatului, atunci când echipa încă mai avea șanse la promovare, conducătorii formației bănățene și primarul au decis ca Munteanu să fie mai aproape de jucători în speranța că experiența sa îi va ajuta să-și îndeplinească obiectivul.

Experiența la Reșița: de la consilierul primarului la „e și patron, și șeful antrenorilor, e un manager general, e un fel de Ferguson la Manchester United”

Inițial fusese reprezentantul onorific al primarului municipiului Reșița, Mihai Stepanescu. „Poate aduce un plus echipei noastre de liga a doua și orașului nostru. Dorinel Munteanu va veni cu propuneri, cu idei, în cadrul ședințelor pe care le vom avea. Pentru a elimina orice speculație, nu are alt gând decât să ajute echipa”, spunea atunci edilul, completat de Munteanu: „Îi mulțumesc domnului primar pentru încredere, pentru acest titlu onorific. Mă interesează atât soarta echipei de liga a doua, cât și, foarte important zic eu, soarta grupelor de copii și juniori din Valea Domanului, în care îmi pun mari speranțe. Încerc ca toată priceperea mea, toată experiența mea să fie de ajutor aici. De acum încolo voi avea și responsabilitate, dar îmi place ceea ce fac. Chiar dacă voi primi o ofertă de a antrena în altă parte, voi fi alături de echipa din Reșița”.

Vestea că CS Universitatea Craiova și Gloria Bistrița nu primiseră licența pentru Liga 1 i-a determinat pe conducătorii Metalului să producă un șoc la formație. Cătălin Rufă, patronul rosso-nerilor, completa staff-ul tehnic cu Dorinel Munteanu, persoană pe care o numea „și patron, și șeful antrenorilor, e un manager general, e un fel de Ferguson la Manchester United”. Reșițenii își propuneau astfel promovarea în primul eșalon, obiectiv deloc imposibil în acel moment, cu cinci etape până la finalul play-off-ului, însă înfrângerea de acasă cu FC Olt le tăia tot elanul. În final, Metalul termina sezonul pe locul patru. ,,Va fi un fel de director tehnic. Sunt foarte fericit că a decis să se alăture acestui proiect. El e partenerul meu, e acționar, e implicat la fel de mult ca mine. Era normal să se producă un șoc, vrem să le redăm puțin entuziasmul băieților. Va face totul ca să promovăm. Venirea lui e un mesaj clar, Reșița vrea promovare. În momentul ăsta e și patron, și șeful antrenorilor, e un manager general, e un fel de Ferguson la Manchester United”, explica Rufă. Munteanu spunea clar că obiectivul e promovare: ,,Important este ca obiectivul nostru să se îndeplinească. Asta ne dorim cu toții, să promovăm. Eu vreau să ajut echipa, să fac jucătorii să înțeleagă faptul că avem încredere în ei. Vreau să am o colaborare foarte bună cu Marian și Costel Pană și să reușim să facem echipa să promoveze”.

Înfrângerea cu Slatina strica însă toate planuri, frații Pană erau demiși, iar jucătorul Daniel Oprița era numit interimar. ,,Nu mi-aș fi dorit să fie o schimbare de antrenor, dar rezultatele din ultimul timp au fost sub așteptările tuturor. Eu sper într-un șoc la echipă, deși șansele sunt foarte, foarte mici de a mai prinde un loc trei. E foarte greu. Am avut foarte mare speranță, dar echipa împreună cu cei care s-au ocupat de ea nu au reușit să ducă această presiune, deși am avut o șansă enormă. Am câștigat un singur punct acasă și îmi pare rău”, spunea Munteanu după șocul produs pe banca Metalului și îl încuraja pe Oprița, jucător pe care l-a antrenat și la Mordovia Saransk: ,,Pentru Daniel este prima experiență de acest gen. El are capacitate și dorință, dar sunt foarte importante cele trei jocuri care au mai rămas. Deși e destul de tânăr, și-a dorit acest lucru, și conducerea administrativă, patronul, toată lumea i-a dat încredere pentru ultimele etape lui și lui Apostol, care e un jucător cu foarte mare experiență, care știe vestiarul, dar care are probleme medicale. Eu cred că vestiarul e cel mai important. Nu știu dacă va continua să și joace. Ar fi o dublă responsabilitate, eu am fost și antrenor și jucător și știu ce înseamnă asta, dar voi discuta cu el să văd. Îl voi susține și pe el, așa cum am făcut și cu Pană”.

Acum, după ce Dorinel Munteanu a plecat de la Metalul, și soarta lui Oprița pe banca reșițenilor e incertă. Cătălin Rufă a abordat acest subiect pe parcursul acestei săptămâni. ,,Dacă nu pleacă afară cu Dorinel, rămâne la Reșița. Îi cunoaște pe băieți, e potrivit pentru echipă. E ambițios, îmi doresc să lucrez cu el. Depinde de el”, declara patronul echipei din Liga a 2-a.

Dorinel Munteanu a antrenat ultima oară pe Kuban Krasnodar. „Neamțul” le-a mai pregătit pe CFR Cluj, FC Argeș, FC Vaslui, „U” Cluj, Steaua, Oțelul, Dinamo și Mordovia Saransk.

2 trofee a câștigat Munteanu ca antrenor, ambele cu Oțelul: titlul și supercupa României în 2011.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 15 Jun. 2014, 14:31 Actualizat: 15 Jun. 2014, 16:22 Diverse
Pe aceeași temă