Doliu în familia Văscan

30 Mar. 2010, 18:59 Diverse
Doliu în familia Văscan

După o grea suferință, tatăl mijlocașului venit de la „U” Cluj
s-a stins din viață, chiar la începutul acestei săptămâni. Suferea
de probleme cardiace, iar în ultimele două săptămâni, doar
aparatele au fost cele care l-au ținut în viață.

Mijlocașul Silvaniei a aflat vestea luni, după antrenamentul de la
ora 17.00, și imediat a plecat spre Cluj-Napoca, pentru a fi
alături de familie, în aceste momente cumplite. Deși trece prin
clipe grele, Dan Văscan și-a anunțat deja antrenorul că vrea să
evolueze în partida cu UTA, astfel că va reveni la echipă imediat
după funerarii.

Înmormântarea va avea loc miercuri, de la ora 12.00, iar la
ceremonie va fi prezent și un reprezentant al clubului de sub
Măgură, cel mai probabil președintele Ioan Gurzău. „Am
vrut să mergem și noi la înmormântare, dar nu puteam renunța la
antrenament, deoarece mai avem doar două zile până la meciul cu
UTA”
, a explicat Dacian Nastai, care a ținut să
remarce gestul lui Văscan, mai ales că echipa se confruntă cu mari
probleme în linia mediană.

Suspendat pentru cumul de cartonașe, Schwarzkopf nu ar fi putut
evolua oricum, din cauza unei accidentări. Tot cu probleme medicale
(la genunchi) se confruntă și Robert Villand, care nu s-a mai
pregătit de trei săptămâni. În fine, Lupo Lorand nu trece printr-o
formă foarte bună și este așteptat de tehnician să revină la forma
care l-a făcut remarcat spre finele turului.

articol scris Ciprian
PETRAN

30 Mar. 2010, 18:59 Diverse
Pe aceeași temă