Ca marile cluburi! Ripensia și-a deschis o cafenea în zona ultra-centrală a Timișoarei. Invitație pentru cei care simt „nevoia unui moment de respiro”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 04 Apr. 2019, 11:43 Diverse
Ca marile cluburi!** Ripensia și-a deschis o cafenea în zona ultra-centrală a Timișoarei. Invitație pentru cei care simt

Clubul Ripensia Timișoara și-a deschis, primăvara aceasta, o cafenea tematică în zona zero a orașului de pe Bega, pe strada Alba Iulia. Săptămâna aceasta, locația a fost inaugurată, iar de săptămâna viitoare va beneficia de o primă îmbunătățire, o terasă. Tot în perioada următoare, după ce trece etapa intermediară, clubul vrea să facă o deschidere oficială, cu jucătorii invitați la cafea.

Ideea afacerii i-a aparținut președintelui Ripensiei, Dumitru Mihu. „Ideea mi-a venit în urmă cu ceva vreme. Am vrut să fie un loc călduț, în care să se poată întâlni susținătorii și suporterii noștri să discute ce a fost, ce este și ce va fi. Acum vreo șase luni mi-a venit ideea, cafeneaua este într-o locație centrală. Cam o lună și jumătate au durat amenajările. De săptămâna viitoare vom deschide și terasa. Când vom avea o fereastră, pentru că acum este proramul foarte aglomerat, vom face și un eveniment oficial cu echipa. Am dorit să fie un loc de unde să poată fi achiziționate materiale promoționale, bilete și abonamente”, a declarat, pentru Liga2.ro, Dumitru Mihu.

În trecut, Petrolul și-a deschis o afacere asemănătoare, un pub, la stadion, pe când echipa era în Liga 1. Fanii arădeni se strâng și ei la un pub din oraș, care este însă proprietatea unui fan. Cafeneaua Ripensiei aparține direct de club. „Cafeneaua aparține de SA-ul clubului. Vrem ca fotbalul să se autosusțină. Toate marile cluburi din Europa au pub-uri și cafenele. Ideea nu e nouă”, a precizat Mihu.

„Dacă vă nimeriți cu treabă sau fără prin centrul Timișoarei și simțiți nevoia unui moment de respiro, sau dacă veniți special să ne vizitați, noi vă așteptăm să ne treceți pragul: strada Alba-Iulia nr. 1. Avem povești roș-galbene, mai vechi sau mai noi, și o gamă largă de produse. Dacă aveți nevoie de o cafea tare ☕sau de un capucino înspumat, de o băutură răcoritoare sau de o „ blondă gulerată” ðŸº, de un pahar de vin delicat 🍷 sau de un cocktail colorat 🍹, vă așteptăm cu brațele deschise. Mai mult, tot din același loc puteți achiziționa șepci, tricouri și alte produse inscripționate cu însemnele clubului nostru. #TempoRipi 💛❤️”, e mesajul prin care Ripensia și-a prezentat cafeneaua.

Nu e deranjat de ideea demolării Stadionului „Dan Păltinișanu”

Pentru sezonul viitor, e posibil ca Ripensia să se gândească să atace promovarea. Dumitru Mihu spune că nu e o problemă dacă se demolează stadionul „Dan Păltinișanu”, dacă imediat se va și construi o arenă nouă. „Dacă se demolează și se va construi ceva nou, rapid, e foarte bine. Dacă doar se demolează și nu se va construi nimic, atunci avem o problemă”, a precizat Mihu.

Întrebat ce va face dacă Ripensia promovează și un ipotetic nou stadion nu e gata, Mihu a precizat: „Vom găsi soluții”.

Sâmbătă, Ripensia joacă în deplasare, la București, de la ora 11:00, cu Metaloglobus, în etapa a 28-a a Ligii 2. Echipa timișoreană se află pe locul 9 în clasament, cu 35 de puncte.

Articol scris de Anda DELIU

Anda DELIU, Marius ANGHEL 04 Apr. 2019, 11:43 Diverse
Pe aceeași temă