„Alb-roșu” în inimă și fapte

Marius ANGHEL 04 Dec. 2013, 13:33 Diverse
„Alb-roșu

Majoritatea fotbaliștilor sunt foarte sentimentaliști în fața presei.  Mai toți pun suflet când intră pe gazon, iar dacă mai îmbracă și tricoul echipei ce le-a marcat cariera totul e limpede. Sunt convinși că lasă o parte din ei în iarbă și subliniază mai de fiecare dată acest lucru.

Dacă vorbim aplicat, jucătorii arădeni sunt convingători când vorbesc despre UTA, echipa lor de suflet. Tindem să-i credem căci ne știm pe noi. De când tata ne-a purtat pe umeri la primul meci al „Bătrânei Doamne”, am învățat iubirea și în afara familiei. Și mai e o regulă pe Mureș. Toți copiii arădeni care se apucă de fotbal vor să joace și să câștige cu UTA.

Perspectiva se schimbă puțin când vorbim despre fotbaliști născuți și crescuți în alte orașe. Sigur, când calci iarba în urma lui Petschovschi, Domide sau Coraș, ești pătruns de spiritul „alb-roșu” și-l porți cu tine peste tot în lume, însă ca arădean ai din start o relație specială cu UTA. Până în toamna acestui an, Bogdan Apostu a mai evoluat de două ori pentru cea mai titrată echipă din Provincie. În total doi ani de zile și pe undeva era ciudat să-l auzim că UTA a fost, este și va fi echipa sa de suflet.

Născut la Hunedoara, atacantul ajuns la 31 de primăveri nu a făcut un tur de campionat prea bun. A înscris doar două goluri, plătind la rândul său tribut unei pregătiri estivale precare. Însă, în afara gazonului, Apostu a făcut mai mult decât toată conducerea executivă din Calea Aurel Vlaicu. Puțină lume știe că până să dea Marțian cei 75% din salariul pe luna august, utiștii au apelat la Bogdan Apostu pentru mici împrumuturi. Au fost serviți de fiecare dată, pentru ca ultima lună să scoată în evidență un fotbalist cu reale abilități de manager, cu sentimente adevărate pentru UTA.

Prin cunoștiințe, prieteni și felul cum a știut să pună problema, Bogdan Apostu a deschis uși care păreau definitiv închise pentru „Bătrâna Doamnă”. Utistul a strâns prin forțe proprii peste 1 miliard de lei vechi pentru un club sângerând, care – probabil – ar fi fost deconectat de la aparate fără intervenția sa.  Data viitoare, când hunedoreanul Apostu va vorbi despre sentimentele sale despre UTA îl vom întrerupe politicos. Le-am aflat deja.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 04 Dec. 2013, 13:33 Diverse
Pe aceeași temă