Discurs cât se poate de sincer al lui Eugeniu Cebotaru, după victoria cu ”U” Cluj: ”Mi-am cerut scuze la final, dar pe teren nu ai mamă, nu ai tată.” ”Lupul bătrân” al Petrolului, ca la prima tinerețe: ”Sufletul meu e foarte fericit”

Răzvan STÎNGĂ 08 Dec. 2021, 14:22 Liga 2

Eugeniu Cebotaru a ajutat Petrolul să termine un an perfect! Veteranul de 37 de ani al ploieștenilor a adus victoria în meciul de foc cu ”U” Cluj și a arătat, din nou, că este un om de bază pe care Petrolul mizează serios în încercarea de a promova în Liga 1, care este din ce în ce mai aproape.

Basarabeanul a ținut să le mulțumească tuturor după ultima partidă din 2021, atât colegilor, cât și suporterilor și oamenilor din conducere. E convins că doar prin formarea unei ”familii” a reușit Petrolul să aibă cel mai bun start  din Liga 2, din ultimii ani.

Eugeniu Cebotaru: ”Până acum am fost concentrat, acum m-am relaxat, sunt fericit. E multă emoție” 

Referitor la partida în sine cu Universitatea Cluj, Eugeniu Cebotaru, datorită experienței pe care o are, era convins că jocul va fi unul echilibrat, mai ales că și raportul de forțe e unul de același nivel în mare măsură. Știa că o fază fixă poate face diferența și lucrul acesta s-a și întâmplat.

Până la urmă, după o lovitură de colț chiar Cebotaru a înscris, în minutul 69.

”Sunt fericit, sufletul meu e foarte fericit. Până acum am fost concentrat, acum m-am relaxat, sunt fericit. E multă emoție. Am discutat cu băieții înainte de meci, să avem sărbători frumoase, liniștite, să facem un cadou. Chiar pentru cei dragi, pentru că e vorba de dispoziție când plecăm acasă. Dacă era un rezultat slab, era ca o piatră pe suflet chiar dacă rămâneam pe primul loc.

Așa, ne ducem mai fericiți acasă și transmitem această energie. Nu ne-am gândit la un meci egal. Eu, sincer, eram conectat și simțeam că o să îi presăm și simțeam că golul o să vină.

Astfel de meciuri se câștigă la o fază fixă. Echipele sunt pregătite tactic, se studiază, iar o fază fixă face diferența. Am avut dorință, am vrut mult să câștigăm. Suporterii au venit, a contat. Ne-au împins încă de când am ieșit de la cabine.

Vreau să le mulțumesc tuturor, suporterilor, oamenilor din club. A fost o presiune constantă care a apăsat pe noi, dar s-a creat o familie care a arătat că suntem un grup unit în momentele grele. Sunt foarte mândru de băieți, sunt fericit de ce s-a întâmplat până acum. Toată lumea ne-a încurajat”, a declarat Cebotaru la finalul jocului.

 

  • Eugeniu Cebotaru a evoluat în toate cele 16 meciuri din acest sezon de Liga 2, toate începute ca integralist și în patru jocuri a fost înlocuit, reușind să marcheze și de patru ori, cu Unirea Dej (3-1), FC Brașov (4-0), Astra (2-1) și ”U” Cluj (1-0).

Eugeniu Cebotaru i-a cerut scuze lui Lincar la finalul meciului: ”Mi-am cerut scuze că am făcut să piardă, dar pe teren nu ai prieteni, nu ai mamă, nu ai tată” 

Fotbalistul născut la Chișinău a recunoscut că și-a cerut scuze la finalul partidei, lui Erik Lincar, pentru faptul că a marcat contra Universității Cluj. Între el și antrenorul ardelenilor există o relație strânsă de prietenie.

”M-am rugat astăzi să marchez. Am o relație mai apropiată cu domnul Lincar și chiar mi-am cerut scuze după meci. Mi-am cerut scuze că am făcut să piardă, dar pe teren nu ai prieteni, nu ai mamă, nu ai tată. Așa am fost mereu.

Am încercat să îi motivez pe băieți, să pregătim motoarele. Dorința asta vine din mine. Am muncit toți, sunt și copii foarte buni la echipă. Prin muncă facem treabă, individual ne blocăm, dar ca o echipă reușim!”, a mai afirmat mijlocașul din Republica Moldova.

 

Alin Boțogan: ”Sper cât mai curând să fiu titular, poate chiar în februarie când începem” 

La numai 17 ani, Alin Boțogan a fost trimis la joc de Nicolae Constantin în meciul cu ”U” Cluj, unul cu foarte mare miză. Deși a riscat, oarecum, prin introducerea tânărului, antrenorul a preferat să mizeze pe el minute bune, ba chiar l-a trimis pe teren înainte ca Petrolul să deschidă scorul, în minutul 64.

”Un meci greu, disputat, două echipe bune care au știut ce vor de la început. Eu zic că echipa mai bună a câștigat.(N.r. – Ce ai simțit în momentul în care ai intrat?)Eram nerăbdător când mi-a zis antrenorul că sunt șanse să intru, dar nu eram sigur. Eram nerăbdător să intru, să arăt ce pot.

Mă simt bine, nu simt că sunt cel mai mic din lot. Suntem o familie, m-am integrat bine și chiar mă simt bine. Mă înțeleg bine cu toată lumea. La antrenament cei care sunt pe post cu mine îmi mai arată, mă mai sfătuiesc.

Sper cât mai curând să fiu titular, poate chiar în februarie când începem. O să muncesc, o să mă antrenez și în vacanță, sper să vin mult mai pregătit. Sper să fac carieră, vreau să fiu profesionist”, a declarat tânărul Petrolului, la conferința de presă.

 

 

  • Boțogan a adunat, după partida cu ”U” Cluj, cinci meciuri pentru Petrolul în acest sezon de Liga 2. În acest interval, mijlocașul a acumulat 148 de minute.

Petrolul, două meciuri în deplasare și unul acasă în 2022, în sezonul regular 

Petrolul este liderul Ligii a 2-a, cu 42 de puncte, urmată de FC Hermannstadt, 35 de puncte, și Universitatea Cluj, 33 de puncte. În 2022, în sezonul regular, cu biletele pentru play-off în buzunar, ploieștenii le vor mai întâlni pe Politehnica Timișoara (deplasare), FC Buzău (acasă) și Unirea Constanța (deplasare).

Rezumatul partidei Petrolul – ”U” Cluj (scor 1-0) 

Declarații date de Eugeniu Cebotaru și Alin Boțogan după Petrolul – ”U” Cluj 1-0:

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Petrolul Ploiești

https://liga2.prosport.ro/seria-1/nae-constantin-in-al-noualea-cer-dupa-victoria-cu-u-cluj-nici-nu-stiu-cine-a-dat-golul-sa-fie-sanatos-antrenorul-petrolului-a-fost-surprins-de-alegerile-lui-lin-19213671

https://liga2.prosport.ro/seria-1/detaliile-fac-diferenta-u-cluj-a-pierdut-derby-ul-cu-petrolul-la-capitolul-la-care-erik-lincar-a-lucrat-temeinic-au-fost-baieti-inteligenti-analiza-jocului-de-p-19213672

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-campioana-solitara-de-iarna-dupa-victoria-din-derby-ul-cu-universitatea-cluj-cronica-meciului-de-pe-ilie-oana-19213640

https://liga2.prosport.ro/seria-1/momentul-adevarului-in-liga-2-petrolul-u-cluj-se-joaca-de-la-ora-1700-pentru-a-arata-cine-este-echipa-mai-buna-in-acest-sezon-19213553

Răzvan STÎNGĂ 08 Dec. 2021, 14:22 Liga 2
Pe aceeași temă