Dezamăgit ca după o înfrângere. Valentin Suciu, după egalul dintre Metaloglobus și FK Csikszereda: ”Regretul că nu am câștigat există, dar trebuie să trecem peste”

Răzvan STÎNGĂ 23 Oct. 2021, 16:30 Liga 2

FK Csikszereda n-a reușit să plece cu toate punctele de la Metaloglobus, în partida din etapa a 11-a a Ligii a 2-a. A făcut 1-1 cu bucureștenii, chiar dacă a condus cu 1-0, în urma reușitei lui Peter Gal Andrezly din minutul 54. S-a terminat la egalitate partida, în urma autogolului lui Attila Csuros din minutul 70.

Valentin Suciu: ”Regretul că nu am luat toate punctele există, dar trebuie să trecem peste” 

Antrenorul ciucanilor, Valentin Suciu, a părut dezamăgit de faptul că echipa sa nu a reușit să câștige, pentru a bifa a treia victorie la rând în campionat. Pe un teren greu, așa cum l-a descris, se aștepta la mai mult, mai ales că până în ultimele 20 de minute FK Csikszereda a condus.

Se concentrează pe meciurile următoare acum, în care vrea ca elevii săi să acumuleze cât mai multe puncte, pentru a se distanța de utimele poziții din clasament. În ceea ce privește prezența în play-off, șansele sunt mici, existând o distanță de opt puncte față de poziția a 6-a.

”Am marcat două goluri, din păcate unul în proprie poartă. Asta este, un punct pe care l-am luat pe un teren foarte dificil, împotriva unei echipe bune. A trecut, ne gândim la etapa următoare acum. Regretul că nu am luat toate punctele există, dar trebuie să trecem peste, cum am trecut peste momentele grele de la începutul campionatului.

Puteam mai mult, dar asta a fost istoria jocului. Trebuia să gestionăm anumite momente din joc mai bine și atunci cu siguranță am fi luat cele trei puncte.

E un punct care se adună, este mai bun decât nimic, dar e păcat că nu le-am luat pe toate. Toate punctele vor cântări foarte mult la final, trebuie să muncim și vedem ce putem să scoatem din etapele următoare”, a declarat Valentin Suciu la Radio Sport Total FM.

FK Csikszereda dă peste Dunărea Călărași runda următoare 

În ultimele cinci meciuri din Liga 2, pe lângă egalul cu Metaloglobus, FK Csikszereda a mai bifat trei victorii (2-1 cu Poli Timișoara, 2-1 cu Unirea Constanța și 3-1 cu Poli Iași) și un eșec (2-3 cu FC Buzău).

După etapa a 11-a, FK Csikszereda a ajuns la 13 puncte în campionat, care o clasează la mijocul clasamentului, pe 11. Ciucanii au șansa să mai bifeze o victorie etapa următoare, în deplasare, cu una dintre cele mai slabe echipe din Liga 2, ocupanta locului 18 cu 3 puncte, Dunărea Călărași.

Formația din Călărași are o serie de cinci eșecuri la rând în campionat, iar mai slab decât ea la înfrângeri consecutive e doar Dacia Unirea Brăila la ora actuală, cu șapte.

Foto: Gheorghe Flușter / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dezastru-in-copou-poli-iasi-a-pierdut-al-treilea-meci-consecutiv-1-3-pe-teren-propriu-cu-viitorul-pandurii-si-incepe-sa-aiba-emotii-la-retrogradare-19206602

https://liga2.prosport.ro/seria-1/astra-in-sfarsit-pe-plus-in-liga-2-succesul-cu-dunarea-calarasi-a-sters-minusul-din-dreptul-punctelor-si-a-cedat-ultimul-loc-in-clasament-florin-stinga-artizanul-luptei-pentru-revenire-n-19206595

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-constanta-incepe-sa-se-ridice-iar-victoria-cu-dacia-unirea-l-a-entuziasmat-pe-leo-strizu-ne-apropiem-de-jocul-echipelor-de-la-locul-7-in-jos-obiectiv-indraznet-dupa-abia-a-19206573

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-pustai-declaratii-puternice-dupa-partida-buzaului-cu-unirea-slobozia-joc-urat-multe-tipete-decizii-contestate-insa-vorbeste-mai-apasat-de-play-off-suntem-ind-19206556

Răzvan STÎNGĂ 23 Oct. 2021, 16:30 Liga 2
Pe aceeași temă