Antrenorul Daniel Oprița a vorbit despre situația sa la Steaua, la final de an, după ultima etapă din 2023, după eșecul cu Corvinul Hunedoara, scor 0-1, din etapa a 15-a din Liga 2.
Oprița mai este sub contract până la finalul sezonului de Liga 2 în curs, până în vara lui 2024. Echipa din Ghencea nu are un parcurs solid de campionat, cu numai cinci victorii în primele 15 runde.
După ce a spus, în urmă cu o lună, că nu se mai simte dorit, ”principalul” ”militarilor” a și dat impresia că nu mai are speranțe în privința unei prelungiri cu Steaua. Echipa a făcut două sezoane trecute de Liga 2 foarte bune, dar în actuala stagiune e sub locurile de play-off momentan, pe locul 7.
E la numai un punct de locul 6, dar Daniel Oprița a declarat că nu se opune unei demiteri, dacă oamenii din conducere vor decide asta. Oprița pune, așadar, la îndoială siguranța continuării acordului cu Steaua până la final de sezon, dar, dacă va continua, dacă nu va fi demis, va cere conducerii mai multe achiziții, aducerea unor jucători care pot crește șansele calificării în play-off.
”În vară mi se termină contractul, nu trebuie să-mi ceară nimeni demisia. Dacă vor, pot să-mi ceară acum să plec, dacă există o problemă. Eu am încredere că vom prinde play-off-ul, doar că avem de așteptat, plecăm în vacanță cu înfrângerea asta.
Dacă am fi câștigat, aș fi fost liniștit, acum am gândurile astea… Dacă mergem în continuare, trebuie să întăresc echipa. Numeric nu stăm bine, trebuie să mai aducem jucători.
O să vorbesc cu conducerea unde mai avem nevoie de jucători și dacă se poate să aducem. Acum, ca să facem loc, trebuie să mai și plece…”, a declarat Daniel Oprița, citat de Digi Sport.
Steaua este pe locul 7 în clasamentul Ligii 2, cu 22 puncte acumulate în 15 partide, la egalitate cu Concordia Chiajna și CSM Ceahlăul, locurile 8 și 9. ”Militarii” sunt la un punct de poziția a 6-a, pe care încheie anul Viitorul Pandurii.
În etapa a 16-a din Liga 2, prima din 2024, care va avea loc în a doua parte a lunii februarie, Steaua va întâlni, pe teren advers, CSM Reșița. Însă, ”militarii” mai au un meci în acest an, cu CSM Alexandria, în etapa a 3-a a fazei grupelor din Cupa României, pe terenul formației din Teleorman.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/tensiuni-in-vestiarul-chindiei-dupa-jocul-cu-concordia-19295384
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-ierneaza-in-liga-2-pe-loc-calificabil-in-play-off-19295388
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-a-remizat-acasa-cu-concordia-la-ultimul-meci-de-liga-2-din-2023-19295378
https://liga2.prosport.ro/seria-1/odoroaba-acuza-arbitrul-dupa-metaloglobus-cs-tunari-3-3-19295372
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gazonul-stadionului-din-tunari-este-modernizat-19295357