:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fcs-tunari-dinamo-bucuresti-amical-1-e1751798555112-1024x574.jpg)
Daniel Oprița nu are o vară ușoară la Steaua, el lucrând acum și la conturarea lotului pentru sezonul 2025-2026. Din cauza bugetului limitat de care dispune, antrenorul încearcă să aducă fotbaliști care să se încadreze în plafonul salarial impus.
Nici măcar un lot numeros nu are Oprița la dispoziție în acest moment, Steaua fiind în pragul deplasării în Bulgaria, pentru al doilea cantonament al verii.
Steaua s-a reunit la 18 iunie pentru pregătirea sezonului 2025-2026 al Ligii 2. Prima ședință de pregătire a avut loc în cadrul Complexului Sportiv Steaua, din Ghencea, coordonată tot de Daniel Oprița.
La acel moment, 20 de jucători s-au prezentat la terenul de antrenament, printre care și nume noi, dar au fost consemnate și câteva nume absente, detaliu care însă se știa, în special pentru că au plecat din Ghencea și și-au găsit noi acorduri.
Așa cum a procedat și în perioadele de pregătire trecute, Steaua organizează două cantonamente până la reluarea Ligii 2, în această vară, una în cadrul bazei din cadrul Complexului Sportiv Steaua, celălalt în Bulgaria.
Primul stagiu de pregătire centralizat a avut loc în perioada 23 iunie – 4 iulie, iar cel de peste graniță a fost stabilit pentru 7 – 18 iulie. Daniel Oprița a încercat și încearcă să formeze și să finalizeze cât mai repede un lot pe care să îl pregătească, pentru ca la startul Ligii 2 Steaua să fie cât mai omogenă și să poată obține un rezultat pozitiv.
Antrenorul, înaintea plecării în Bulgaria, a declarat că nu îi înțelege pe cei care critică Steaua și acuză că oferă cele mai mari salarii. Din spusele sale, situația e total diferită. Din cauza bugetului, Steaua formează greu lotul pentru noul campionat de Liga 2.
”Sunt cele mai mari salarii aici la Steaua (n.r. – e ironic)! Am un lot de 12 jucători și mă chinui să fac de 20, să plec cu ei în Bulgaria. Ăștia sunt! Nu am vreun buget. Alții spun că dau salarii de 3.000 de euro, că-i știu eu! Nu dăm mai mult de 3.500, dar la ăia 3.500 nu intră chiria și masa.
Alea sunt separat! Orice masă și o chirie, în toată țara asta, credeți că e mai puțin de 500 de euro? Deci, încă 1.000! Eu când dau salariu îi spun jucătorului: «Ăștia sunt, te descurci cum poți». Dacă scazi cazarea și masa… .
Eu am 20 de jucători în lot, cu șapte-opt copii de la academie care nu știu ce salarii au.
Da, am dat, la câțiva jucători, cum a fost Chipirliu, poate am dat 6.000. Și la unul din Spania, care s-a dus la Liga 1. Am dat, dar am 14 jucători în lot, că restul sunt copii.
Vedeți că alte echipe au 27 de jucători în lot, cu salarii de 3.000 de euro – 3.500 de euro. Faceți o medie, cine are mai mult? Mai stau la meciuri cu antrenorii de vorbă: «Cum e la tine?». «Eu dau atât, dar am 30 în lot».
Acum a trebuit să mă încadrez în buget. Avem foarte puțini jucători pentru că ăsta a fost bugetul.
Obiectivul e să facem o echipă omogenă și nu e ușor. Sunt foarte mulți jucători noi, trebuie să-i obișnuiesc cu sistemul pe care-l joc. Am contract și nu pot să-mi bat joc de meserie!”, a declarat Daniel Oprița înainte de plecarea echipei în Bulgaria.
Steaua i-a adus în această vară pe Mihai Adăscăliței (ex Poli Iași), Ștefan Pacionel (ex Unirea Slobozia), Ianis Doană (ex ACSM Reșița), Andrei Lascu (ex ACSM Reșița), Mario Ioniță (ex Petrolul), Alex Gualda (ex Logrones – Spania) și Ruben Lopez Huesca (CD Tudelano – Spania). În plus, împrumutul lui Adrian Frănculescu, de la CFR Cluj, a fost prelungit.
La capitolul plecări, Steaua a anunțat, până acum, despărțirea de Rareș Enceanu, Mihai Kereki (ambii ajunși la FC Bihor), David Matei (U Craiova), Rober Sierra, Nacho Heras (ambii ajunși la Campionii FC Argeș), Daniel Iglesias, Daniel Vîrtej (ambii ajunși la Sepsi OSK), Cristian Măgerușan, David Păcuraru (întors la Farul) și Adrian Pop.
Foto: Steaua