:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2Fflorin-maxim-corvinul-1024x576.jpg)
Situație rar întâlnită chiar și imprevizibilul fotbal românesc. Daniel Benzar s-a urcat în avion cu destinația SUA, deși nu a reziliat contractul cu Poli Timișoara! Talentatul jucător cu profil ofensiv nu s-a mai prezentat la antrenamente de peste două săptămâni, supărat că Nicolae Croitoru nu l-a inclus în lot pentru jocul de Cupa României cu Rapid (scor 2-0) și, iată, s-a făcut mai mult decât nevăzut din Timișoara, până peste Oceanul Atlantic.
Directorul sportiv al Politehnicii, Călin Rosenblum, ne-a transmis că Daniel Benzar a plecat în SUA, fără să îi mai răspundă la telefon.
”Benzar a plecat în State. Am înțeles că este cu prietena lui acolo. El nu a mai venit la antrenamente, deși nu a existat niciun conflict cu antrenorul, doar nu a făcut parte din lot la meciul cu Rapid. Noi am dorit să rezolvăm cu el, să fie bine și pentru noi și pentru el. Sub nicio formă nu ne-am dorit să reziliem. Dar nu a mai venit la antrenamente. Am încercat să-l sun, avea telefonul închis. Am vorbit o singură dată doar cu Romario, fratele lui. Am înțeles că se întoarce în decembrie, am văzut că-și pune poze din State”, a declarat, pentru Liga2.ro, Călin Rosenblum.
Daniel Benzar a semnat vara aceasta cu Poli Timișoara. În ultimul sezon, nu a avut parte de momente prea grozave la Rapid, unde nu a prins multe meciuri în Liga 2. Pentru giuleșteni a evoluat în nouă partide, doar 229 de minute.
Produs la LPS Banatul, Daniel Benzar, care la 30 decembrie împlinește 24 de ani, s-a remarcat de tânăr la FCSB. A mai evoluat pentru Academica Clinceni, FC Voluntari, Dunărea Călărași și la Rapid. La Poli, Benzar junior a jucat 706 minute, în zece partide și a marcat 3 goluri în campionat, cu Dunărea Călărași (3-1), FC Buzău (1-1) și Ripensia (1-3). În plus, evoluase și în jocul din Faza a IV-a a Cupei României cu Șoimii Lipova (2-1), în care a înscris golul de 1-0.
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/nicolae-croitoru-a-presimtit-duelul-alb-violet-din-cupa-romaniei-cred-ca-va-fi-un-joc-interesant-antrenorul-politehnicii-nu-si-ar-fi-dorit-sa-pice-nici-cu-acso-filiasi-19209399
https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-14-a-a-ligii-2-incepe-si-se-termina-cu-cate-un-derby-petrolul-concordia-respectiv-steaua-u-cluj-programul-si-meciurile-televizate-19209688
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-benzar-ca-si-plecat-de-la-poli-timisoara-unde-s-a-produs-ruptura-si-cum-comenteaza-cazul-antrenorul-nicolae-croitoru-19208684