„Va fi un meci mai dificil decât cele cu Ceahlăul și Steaua”

07 Dec. 2011, 16:03 Cupa

Poli este aproape de a încheia perfect acest an. O victorie cu Gaz Metan Medias ar încununa o toamnă ideala pentru timișoreni, care, pe un loc promovant în Liga II, ar accede în semifinalele Cupei României și ar onora cum se cuvine împlinirea a 90 de de la înființarea clubului.

„Aportul publicului va fi esențial! Avem nevoie de susținerea fanilor, mai mult ca niciodată!”, a fost mesajul conferinței de presă organizată de staff-ul tehnic, ca un preambul al duelului cu ardelenii, de joi, 8 decembrie, ora 18,00. Aparent, Gaz Metan Mediaș a fost văzut ca un adversar abordabil în momentul tragerii la sorți, dar poliștii respectă oponentul de joi. „Va fi un meci mai dificil decât cele cu Ceahlăul și Steaua. Medieșenii nu au avut prestații prea reușite în ultimul timp, dacă ne gândim la eșecurile cu Rapid și Petrolul sau remiza cu Chiajna. Din punctul meu de vedere, Gaz Metan pleacă joi cu prima șansă. În afirmația mea mă bazez pe faptul că Mediașul are un lot omogen și o susținere financiară bună pentru condițiile actuale din fotbalul românesc. Prin campionat nu prea mai au șanse să acceadă în cupele europene, de aceea Cupa României este cea mai abordabilă cale pentru ei, de a juca din nou în Europa League. Trebuie să arătăm că victoriile cu Ceahlăul și Steaua nu au fost întâmplătoare, este un meci important și în vederea parteneriatului ce se preconizează cu Consiliul Județean, Consiliul Local și Universitatea Politehnica”, a explicat team-managerul Daniel Stanciu.

Velcea: „Gaz Metan nu mai este o echipă mică”

Valentin Velcea a caracterizat și el evoluțiile medieșenilor: „Gaz Metan este o echipă organizată, scurtă care știe foarte bine să joace cartea contraatacului. Beneficiază de un lot stabil. Gaz Metan nu mai este o echipă mică, a avut și o prestație solidă în cupele europene.. Eu zic că vor avea o altă structură de joc față de meciurile cu Chiajna și Petrolul. Este important pentru ei să se califice, după cum se știe Cupa României este calea cea mai scurtă spre cupele europene”.

Fără probleme majore / Formula de start, încă nedefinitivată

Nu sunt probleme majore din punct de vedere medical, însă formula de start nu este încă hotărâtă: „Avem două-trei variante în ceea ce privește formula de start, însă va depinde și de ultimele momente din pregătirea partidei. Depinde și de situația medicală, sper să nu avem parte de surprize neplăcute din acest punct de vedere”, a spus tehnicianul.

Cât de important este acest meci o demonstrează și întâlnirea pe care a avut-o echipa, ieri seară, cu președintele CJT, Constantin Ostaficiuc, relatată la conferință de team-managerul Stanciu: „Domnul Ostaficiuc a ținut să transmită echipei cât de importantă poate fi această partidă în viitoarele negocieri în ce privește acționariatul Politehnicii Timișoara. O calificare în semifinalele Cupei României ar grăbi puțin lucrurile, este important pentru club ca asocierea să se efectueze cât mai repede.”

Sursa: poli.tm.ro

07 Dec. 2011, 16:03 Cupa
Pe aceeași temă