UTA, umilită la Timișoara! Ripensia a câștigat cu 3-0 și visează la un meci cu Steaua

Marius ANGHEL 11 Sep. 2013, 20:57 Cupa

Meciul legendelor din turul 5 al Cupei României a fost câștigat detașat de echipa din liga a cincea. UTA a jucat sub orice critică, iar Ripensia s-a calificat ușor în turul următor, în care intră și echipele din Liga I.

Ripensia a arătat ca o echipă din liga a doua, iar UTA s-a comportat ca una din eșalonul al cincilea, ieri, în meciul de Cupa României, disputat pe stadionul Electrica. Situația e chiar invers pe hârtie, dar UTA suferă pentru neseriozitatea patronului, care s-a apucat să alcătuiască o echipă cu câteva zile înainte de startul sezonului.

Echipa care are șase campionate și două Cupe ale României în palmares s-a făcut de râs în fața unei echipe care poartă un nume celebru, dar a luat ființă abia acum un an și jumătate. Ripensia a câștigat cu 3-0, după ce, în minutul 9, avea deja un avantaj de două goluri. Briciu a pasat pentru golul lui Anagor din minutul 3, iar, șase minute mai târziu, a înscris pentru 2-0 cu un șut de la 30 de metri. Oltean, de la UTA, a fost eliminat în minutul 49, iar Ripensia a mai înscris o dată, deși a mai avut încă trei sau patru ocazii clare de gol. Adrian Popa a închis tabela în minutul 70, după o fază de contraatac.

Briciu: „Sunt dinamovist, dar vreau să joc cu Steaua”

„Bătrâna Doamnă” a ajuns într-o situație deplorabilă și acest lucru nu s-a văzut doar pe teren, ci și în declarațiile de după meci. Raul Briciu, un  jucător de liga a cincea, spune răspicat că ar refuza o ofertă de la UTA, o echipă din eșalonul secund, dar mai ales un nume de legendă în fotbalul românesc. „Nu cred că aș accepta. M-au mai căutat câteva echipe din liga a doua și deocamdată nu cred că se merită”, a spus mijlocașul Ripensiei.

Următorul tur al Cupei României va avea loc peste două săptămâni. Ripensia are șansa de a juca împotriva unei echipe din Liga I. „Toată lumea își dorește să joace contra Stelei. Eu, chiar dacă sunt dinamovist, vreau să joc tot cu Steaua. Steaua e echipă mare și sper din tot sufletul să jucăm cu ei”, a mai spus Raul Briciu.

Articol scris de Radu FAUR
Foto: Sebastian TĂ‚TARU

Marius ANGHEL 11 Sep. 2013, 20:57 Cupa
Pe aceeași temă