Trică e supărat pe jucătorii lui: „Unii dintre ei nu înțeleg ce tricou îmbracă”

Marius ANGHEL 11 Sep. 2013, 21:41 Cupa
Trică e supărat pe jucătorii lui:**

UTA a pierdut cu 3-0 pe terenul Ripensiei și a fost eliminată din Cupa României. Scorul putea fi și mai drastic pentru arădeni, iar Eugen Trică dă vina în primul rând pe oboseală.

„Felicit echipa gazdă pentru calificare. Am venit aici să ne calificăm, ne-am dorit lucrul ăsta, dar în teren a fost altceva. Un rezultat rușinos, păcat de suporterii care au venit să ne încurajeze. Nu-i nimic, mergem înainte, asta-i viața, se întâmplă și lucruri de genul ăsta. La noi, probabil s-a acumulat oboseala, băieții au dat totul la meciul de la Oradea și asta s-a văzut. Nu avem pregătirea făcută, în fotbalul de azi dacă nu alergi nu ai nicio șansă. Au fost și greșeli personale, de ce să n-o spunem?”, a declarat antrenorul „Bătrânei Doamne”.

„Nu regret că am venit la UTA”

Trică a antrenat recent pe CFR Cluj, iar acum a ajuns la o echipă care, deși are tradiție, se află într-o stare jalnică. Fostul jucător al Craiovei are, însă, speranțe că va reuși să redreseze cât de cât echipa arădeană.

„Am mai trăit asemenea umilințe și când jucam la Steaua și la Craiova. Trebuie să trecem rapid peste asta,pentru că sâmbătă avem un meci important și trebuie să-l câștigăm. Le-am spus tot timpul jucătorilor că îmbracă tricoul UTA-ei, și înainte de meci și la pauză și după meci. Dar unii dintre ei nu înțeleg ce tricou îmbracă. Trebuie să aveți răbdare cu noi, pentru că abia ne-am pus pe picioare. Nu regret că am venit la UTA și o să stau aici până pun echipa pe picioare. UTA e o echipă de tradiție și nu trebuie să ajungă acolo unde lumea crede că va ajunge”, a spus Eugen Trică.

Articol scris de Radu FAUR
Foto: Sebastian TĂ‚TARU

 

 

Marius ANGHEL 11 Sep. 2013, 21:41 Cupa
Pe aceeași temă